ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4254/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 14 din 7 martie 2002,

pronunțată în rejudecare, conform deciziei nr. 7292 din 5 decembrie 2001, a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială, Curtea de Apel Ploiești, secția

de contencios administrativ și comercial, a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă Iași, împotriva sentinței nr. 376 din 27

februarie 2001, dată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

prin care, recurenta a fost obligată în calitate de pârâtă să plătească

intimatei reclamante S.N.P. P. S.A. București, sucursala P. Suceava, suma de

10.579.736 lei cu titlu de contravaloare marfă constatată lipsă la destinație,

plus 921.379 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de

apel a reținut în speță că vagonul cu terminația 2121 a sosit la destinație,

astfel cum se atestă prin procesul verbal comercial nr. 1 din 7 ianuarie 2000,

la încheierea căruia a participat și un reprezentant din partea pârâtei, cu

urme evidente de violare, concretizată în lipsa sigiliului predătorului aplicat

la doma cisternei, fapt care duce la concluzia că, în culpă, pentru lipsurile

constatate la destinație, se află transportatorul feroviar, care nu a asigurat

integritatea mărfii, deși avea paza juridică a acesteia, pe timpul

transportului.

În consecință, instanța de apel a considerat că

bine tribunalul a antrenat, în baza art. 82.1 și 5 și art. 83 pct.1 și 3 din

Regulamentul de transport CFR aprobat prin O.G. nr. 41/1997, răspunderea

cărăușului pentru contravaloarea mărfii constatată lipsă la destinație.

A mai reținut instanța de apel, că obiecțiunile

subsidiare ale pârâtului, care a solicitat în principal respingerea acțiunii

privind includerea în volumul daunelor, a unor componente ale prețului, cum ar

fi TVA, accize și taxa de drum și altele, pe care nu le-ar datora cu titlu de

despăgubiri, nu pot fi primite deoarece în cazul produselor petroliere în

prețul curent al mărfii se includ peste prețul de producție (care se practică

numai între sucursalele S.N.P. P. S.A.) și taxele legal datorate statului,

exigibile din momentul livrării mărfii de către furnizor, potrivit actelor

normative, cum reglementează fiecare domeniu, respectiv O.G. nr. 27/2000 pentru

accize și Legea nr. 118/1997 modificată, privind taxa de drumuri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., sucursala Iași, care reia sub forma

criticilor susținerile anterioare privind încălcarea de către cele două

instanțe la pronunțarea soluțiilor a competenței teritoriale, deoarece pentru

motivele dezvoltate în cerere, competența soluționării litigiului în primă

instanță revenea, Tribunalului Iași, pe a cărei rază de activitate are sediul,

singurul pârât (în cauză fiind chemate în judecată și două sucursale ale

reclamantei S.N.P. P. S.A., respectiv sucursala Ps. Ploiești și Pz.) care avea

calitate procesuală pasivă, așa cum s-a constatat ulterior prin hotărârile

adoptate.

Pe fondul cauzei, recurenta susține în esență,

că în mod greșit cele două instanțe au antrenat răspunderea sa, în legătură cu

lipsurile constatate la destinație, respectiv cantitatea de 830 kg. benzină premium

II, în valoare de 10.579.736 lei, deoarece nu în toate cazurile, lipsa unei

plombe, atrage răspunderea cărăușului, mai ales în condițiile speței, în care prin

actele de constatare (procesul verbal nr. 4 din 4 ianuarie 2000 încheiat în stația

CFR Suceava și procesul verbal nr. 1/2000) s-a menționat că vagonul a sosit la

destinație cu plombele predătorului intacte la toate sistemele de sigilare și

că sigiliile predătorului găsite la domă, asigurau capacul acesteia, astfel că

în aceste circumstanțe, era exclusă orice posibilitate de sustragere a mărfii

pe parcurs, adică pe timpul cât marfa s-a aflat în paza juridică a cărăușului.

Pe de altă parte, recurenta mai susține că

angajarea răspunderii sale este neîntemeiată și în raport de dispozițiile art. 83.9.1

din Regulament, deoarece lipsa cantității de 850 kg. benzină se încadrează în

toleranța de 2% prevăzută de dispozițiile legale precizate, aceasta deosebit de

faptul că, reclamanta nu a făcut dovada că pe lângă prețul datorat și achitat

furnizorului, a plătit la bugetul statului și respectiv în contul Ministerului

Transportului, accize, TVA și respectiv taxa de drumuri.

De asemenea, se mai susține că din moment ce

marfa a fost primită, reclamanta nu putea efectua cheltuieli legate de

comercializarea acesteia, astfel că nu i se cuvenea adaosul comercial aferent

și nici cheltuielile de transport aferente, pe care le-a plătit expeditorul și

a căror restituire poate fi solicitată conform art. 88.3 din Regulamentul de

Transport CFR, numai de către acesta.

În consecință, pârâta solicită în principal

admiterea recursului, casarea hotărârilor și declinarea competenței de

soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Iași, iar în

subsidiar, dacă se va respinge pe excepția de necompetență a Tribunalului

Prahova, admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond respingerea

acțiunii.

Recursul

pârâtei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că

prin decizia nr. 7292 din 5 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

a stabilit, urmare admiterii recursului declarat de reclamanta S.N.P. P. S.A.

București, sucursala Suceava, împotriva deciziei nr. 773 din 12 iunie 2001 a

Curții de Apel Ploiești, că Tribunalul Prahova (și nu Tribunalul Iași) este

competent să soluționeze prezenta cauză în primă instanță.

Cum decizia instanței de recurs este irevocabilă

și nu a fost desființată eventual printr-o cale de atac extraordinară, orice

discuție privind competența soluționării pricinii în primă instanță de către

Tribunalul Iași, este lipsită de fundament, și ca atare nu poate fi luată în

considerație, așa încât cu această motivare urmează a fi respins primul motiv

de recurs.

Pe fondul cauzei, se constată că bine, instanța

de apel a considerat la fel ca tribunalul, că din moment ce prin procesul

verbal comercial nr. 1/2000 care a fost semnat și de reprezentanții pârâtei,

s-a constatat că vagonul cu terminația 2121, care a transportat marfa în

litigiu a sosit la destinație, cu urme de violare, constând în lipsa sigiliului

predător, aplicat la doma cisternei, răspunderea pentru lipsurile constatate

revine cărăușului, întrucât aceste nereguli s-au produs în timpul cât marfa s-a

aflat în paza juridică a transportatorului, care primise vagonul spre transport

fără nici o obiecțiune.

Este adevărat că, în toate cazurile în care se

constată la destinație lipsa unei plombe, se antrenează răspunderea cărăușului,

însă aceste prevederi de principiu ale actului normativ care fundamentează

transportul pe calea ferată (Regulamentul aprobat prin O.G. nr. 41/1997) devin

inaplicabile, în situația din speță, în care vagonul a sosit la destinație cu

lipsa sigiliului predător adică violat, iar ulterior, s-a constatat prin acte

opozabile și lipsa cantității de 850 kg. benzină a cărei proveniență nu a putut

fi justificată de pârâtă, pentru înlăturarea prezumției de culpă instituită în

sarcina sa prin dispozițiile art. 82.1 din Regulamentul CFR.

De asemenea nu pot fi primite nici susținerile

pârâtei fundamentate pe dispozițiile coroborate ale art. 82.5 și art. 83.9.1.

din regulament, deoarece, chiar dacă lipsa constatată la destinație – 850 kg.

benzină – s-ar încadra în toleranța de 2%, această situație nu poate conduce la

exonerarea cărăușului de răspundere, atâta timp cât, vagonul a sosit la

destinație cu urme de violare – lipsă sigiliu predător – ceea ce înlătură

aplicarea acestor texte legale, care condiționează această operațiune de

sosirea vagonului la destinație, fără urme de violare, sustragere, scurgere, avariere

și cu sigiliile intacte, ceea ce nu e cazul în speță, în care așa cum s-a

arătat mai sus vagonul a sosit cu sigiliul predător lipsă.

Referitor la criticile recurentei, prin care

aceasta contestă, în subsidiar, cuantumul sumelor datorate cu titlu de

despăgubiri, mai ales în ceea ce privește elementele componente ale prețului

acordat cu titlu de daune, se constată că bine instanța de apel a înlăturat

aceste susțineri, deoarece într-adevăr în cazul produselor petroliere, în

prețul curent (art. 82.5 din Regulament) se include în afara prețului de

producție (înscris în notele de creditare – debitare pe baza cărora produsele

petroliere circulă numai între sucursalele S.N.P. P. S.A.) și taxele legal

datorate statului, exigibile la momentul livrării mărfii de către furnizoarea Pz.

adică TVA datorat în baza O.G. nr. 3/1992l, accize conform O.G. nr. 27/2000 și

taxa de drum public calculată în baza Legii nr. 118/1997, modificată, precum și

orice alte taxe suportate de producător.

În ce privește obiecțiunile pârâtei, în sensul

că, în cuantumul despăgubirilor ar fi fost incluse și alte taxe care nu erau

datorate, respectiv adaosul comercial și taxa (tariful) transport aferentă (pe

care o poate solicita conform art. 85.2 din regulament numai clientul) se

constată că nici acestea nu sunt fondate deoarece din probele dosarului nu

rezultă că reclamanta ar fi inclus în despăgubiri și suma corespunzătoare

adaosului comercial sau aferente tarifelor de transport (plătite de expeditor)

proporțional cu marfa constatată lipsă la destinație.

În sfârșit, sunt neîntemeiate și criticile

fundamentate de pârâtă pe dispozițiile art. 85.2 din Regulament, întrucât

taxele solicitate cu titlu de despăgubiri (accize, TVA, taxa de drumuri) peste

daunele echivalente prețului practicat între sucursalele S.N.P. P. S.A., nu au

regim de daune interese (în sensul că prin acestea nu se urmărește obținerea

vreunui beneficiu nerealizat) ci constituie elemente intrinseci ale prețului

curent și care în mod evident erau datorate din moment ce, probele dosarului

confirmă că acestea au fost și plătite și ca atare trebuiau solicitate în

aplicarea principiului unei juste despăgubiri.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R.

MARFĂ S.A., sucursala Iași prin S.M.F. S.A., Oficiul Juridic Teritorial Iași

împotriva deciziei nr. 14 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și comercial.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5

noiembrie 2003.