ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1859/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1288/2003,

reclamanta Federala Teritorială a Cooperativelor de Consum F. Maramureș, în

calitate de mandatară a C. Poienile de sub Munte, în contradictoriu cu Guvernul

României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, cu privire la Anexa nr. 45 cu nr. crt. 29 – Complex comercial.

În motivarea acțiunii, a arătat că

imobilele cuprinse în hotărârea de guvern contestată, sunt proprietatea

cooperativei, și nu proprietatea statului sau a unităților

administrativ-teritoriale și prin natura lor, nu sunt de uz sau interes public,

în sensul dispozițiilor legale, astfel că în mod neîntemeiat au fost incluse în

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale,

iar ulterior a fost aprobat acest inventar, prin H.G. nr. 934/2002.

Prin încheierea civilă nr. 402 din

10 aprilie 2002, pronunțată în dosarul nr. 1288/2003 și prin încheierea civilă nr.

395 din 10 aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 551/2003, s-a admis excepția

de litisprudență a acțiunilor promovate în cele două dosare și s-a dispus

judecarea acestora, în dosarul nr. 539/2003, cu care instanța a fost mai întâi învestită.

Prin sentința nr. 388 din 10 aprilie

2003, s-au respins excepțiile invocate de pârâtul Guvernul României și chemații

în garanție Consiliul Județean Maramureș, Ministerul Administrației Publice și

Consiliul Local al comunei Poienile de sub Munte, referitor la nulitatea

acțiunii, lipsa procedurii prealabile și lipsa calității procesuale active a

reclamantei.

S-a admis acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamanta C. Poienile de sub Munte, prin mandatar F.

Maramureș.

S-a dispus anularea parțială a H.G. nr.

934/2002, cu privire la nr. crt. 29 - Complex comercial, cuprins în Anexa nr.

45 la hotărâre.

S-a respins cererea de chemare în

garanție formulată de Guvernul României, împotriva Consiliului Județean

Maramureș, Ministerului Administrației Publice, Consiliului Local al comunei

Poienile de sub Munte.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Prin H.G. nr. 934/2002 a fost

atestat domeniul public al județului Maramureș, în Anexa nr. 56 fiind prevăzut

inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Poienile de sub

Munte, cu Anexa nr. 45 nr. crt. 29 - Complex Comercial.

Adoptarea hotărârii de guvern a fost

precedată de hotărârea adoptată de Consiliul Local al comunei Poienile de sub

Munte, aspect necontestat de părți.

Cu privire la excepțiile invocate:

Nulitatea cererii de chemare în

judecată, pe considerentul neindicării exprese a numelui pârâtului, este

neîntemeiată, atâta vreme, cât atacându-se o hotărâre a Guvernului, era evident

ce instituție a chemat în judecată, de altfel, omisiune remediabilă, conform art.

114 alin. (1) C. proc. civ.

Cu referire la lipsa calității

procesuale active a F. Maramureș, pentru C. Poienile de sub Munte, aceasta avea

dreptul de a o reprezenta, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 109/1996.

Pe fond s-a reținut că reclamanta,

prin declarațiile de impunere, acceptate de primăria locală, a făcut dovada că

s-a comportat și se comportă față de imobilul în litigiu, ca un adevărat

proprietar, respectiv extratabular.

S-a invocat faptul că dreptul de

proprietate vătămat nu este individual, ci de grup, fapt ce nu este relevant,

întrucât art. 1 din Legea nr. 29/1990, nu face distincții sub acest aspect.

Prin includerea imobilului, în

categoria bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei, s-a produs

vătămarea acestui drept.

Instanța a avut în vedere și faptul

că bunul în litigiu nu poate fi inclus în categoria bunurilor ce aparțin

domeniului public, întrucât nu se încadrează în nici una dintre categoriile

bunurilor enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998; includerea în lista bunurilor aparținând domeniului public, se poate realiza,

numai dacă dreptul de proprietate al comunei a fost dobândit în unul din

modurile reglementate de art. 7 din Legea nr. 213/1998, ceea ce în cauză nu s-a

realizat, fiind însă dovedit, că imobilul este proprietatea reclamantei.

Împotriva sentinței a formulat

recurs, Guvernul României, criticând-o astfel.

Instanța de fond a reținut greșit că

F. Maramureș, pentru C. Poienile de sub Munte, are calitate procesuală activă.

Reclamanta-intimată nu a făcut

dovada existenței unui drept subiectiv, recunoscut de lege, pe care organul

administrativ a refuzat să i-l acorde.

Instanța a reținut eronat că

reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor construite pe

teren, proprietate publică, prin simplul fapt că a plătit impozitele și taxele

aferente imobilului. Reclamanta putea să invoce calitatea de constructor de

bună credință.

Hotărârea contestată a fost adoptată

de executiv, în condițiile respectării Legii nr. 24/2000, însă hotărârea

Consiliului Local nu a fost atacată conform Legii nr. 29/1990.

Consiliul Județean Maramureș,

conform Legii nr. 213/1998, a centralizat inventarele și le-a transmis

Ministerului Administrației Publice, pentru a fi atestate prin hotărâre, de

către Guvern.

Hotărârea de Guvern nu are efect

constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților

administrativ-teritoriale, efectul juridic fiind doar de atestare a regimului

juridic, diferențiat de cel al proprietății private.

În măsura în care

reclamanta-intimată ar face dovada unui drept existent și recunoscut de lege,

în favoarea sa, drept pretins și de unitatea administrativ-teritorială,

cenzurarea valabilității titlurilor este de competența instanțelor de drept

comun.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Calitatea procesuală activă a

reclamantei C. Poienile de sub Munte s-a justificat prin faptul că imobilul a

fost realizat de cooperativă, pentru îndeplinirea scopului și obiectului de

activități, neexistând obligația înscrierii în cartea funciară.

Cooperativa de consum, ca persoană

juridică, este titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor din

patrimoniul său.

Prin atestarea, conform H.G. nr. 934/2002,

a imobilului în litigiu, ca aparținând domeniului public, nu se poate susține

că nu s-a adus o vătămare reclamantei, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990,

indiferent dacă dreptul vătămat este individual sau de grup, întrucât legea nu

distinge.

Cu referire la dreptul F. Maramureș,

de a o reprezenta pe reclamanta C. Poienile de sub Munte, acest drept este

consacrat de prevederile art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 109/1996.

Construcțiile în discuție au fost

realizate de cooperativă, anterior anului 1990, pentru realizarea activității

lor, fiind definite ca mijloace de producție

[

Legea nr. 71/1969 și Legea nr. 9/1972], clădirile fiind

înregistrate în contabilitate, ca fonduri fixe, devenind proprietatea

cooperativei, fără obligativitatea intabulării.

Prin atestarea bunurilor din listele

de inventar de către Guvern, prin hotărâre, ca aparținând domeniului public, deși

acestea nu au fost niciodată în folosința și posesia unităților

administrativ-teritoriale, este de natură să vatăme drepturile

reclamantei-intimate, întrucât unitățile respective au dreptul de a exercita

posesia, folosința și dispoziția asupra acestor bunuri, în condițiile și

limitele legii.

Inventarierea făcută de comisia

specială constituită, nu avea posibilitatea includerii în listele de inventar,

a unor bunuri ce nu îndeplineau condițiile conform Legii nr. 213/1998,

consecința încălcării normelor imperative fiind nulitatea absolută, sub acest

aspect este irelevantă neatacarea în contencios administrativ, a hotărârii

Consiliului local.

Față de considerentele expuse,

constatându-se că sentința este legală și temeinică, se va respinge recursul,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 388 din 10 aprilie 2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2004.