ÎCCJ, decizie (scj.ro #85233)

Act

administrativ. Anulare parțială a anexei unei hotărâri de Guvern. Drepturi

extratabulare ale cooperativelor de consum asupra unor bunuri trecute în anexa

la hotărârea de Guvern, ca aparținând domeniului public județean. Neaplicarea

regimului juridic prevăzut de Legea nr. 213/1998.

În măsura în care, după 1990, cooperativele nu s-au desființat, ele au rămas

titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor,

terenuri, construcții, mijloace fixe etc., astfel că nici un alt subiect de

drept, oricare ar fi el, inclusiv statul, nu ar putea împiedica exercițiul

acestui drept.

Pe de altă parte, emiterea unui act normativ, în speță o hotărâre de Guvern,

prin care bunurile proprietatea cooperativelor sunt evidențiate ca fiind

proprietatea publică a statului reprezintă o încălcare a unui drept de

proprietate deja existent, ceea ce justifică interesul în promovarea unei

acțiuni în condițiile art.1 din Legea nr.29/1990.

Așa fiind, o eventuală

evidențiere în inventarele unităților administrativ-teritoriale ca bunuri

proprietate publică ale statului nu este nicidecum de natură a pune în discuție

dreptul de proprietate al cooperativelor asupra construcțiilor ridicate de ele

pe acele terenuri. Din acest punct de vedere rămâne fără  efect

neînscrierea imobilelor în cărțile funciare, deoarece este vorba despre

drepturi extratabulare exercitate ca atare de titularii lor.

Totodată, regimul juridic aplicabil nu este cel al proprietății publice, astfel

cum acesta este dat de dispozițiile Constituției republicate și cele ale legii

nr.213/1998, în speță fiind vorba despre regimul bunurilor proprietatea

cooperativelor, care după schimbările social-economice din țara noastră, deși

drept de proprietate de tip asociativ, nu poate fi decât cel de drept comun,

specific proprietății private.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr.1858 din 11 mai 2004

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta „F.”

Maramureș a chemat în judecată în calitate de pârât Guvernul României, pentru

ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea parțială a

anexei nr.19 și 52 la H.G.nr.934/2002 privind atestarea domeniului public al

Județului Maramureș cu privire la clădirile enumerate în acțiune, conform

numerelor curente din anexele arătate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilele menționate și atestate

ca făcând parte din domeniul public constituie proprietatea privată a

Cooperativei asociate și că numai printr-o interpretare eronată a Legii

nr.213/1998, acestea au fost cuprinse în inventarul domeniului public de către

comisia locală constituită în baza H.G.nr.548/1999 și ulterior însușită de

Guvern prin hotărârea atacată.

Curtea de Apel Cluj a respins excepțiile formulate de Guvernul României și de

chemații în garanție și pe fond, a admis acțiunea în sensul anulării parțiale a

H.G.nr.934/2002  cu privire la pozițiile 9,14, 23 din anexa nr.19 și 67,

68 din anexa nr.52. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în

garanție formulată de Guvernul României împotriva Ministerului Administrației

Publice București, Consiliului Local al comunei Bocicoiu Mare, Rona de Sus și

Consiliului Județean Maramureș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență, că

toate bunurile ce fac obiectul acțiunii se află în proprietatea  tabulară

sau extratabulară a reclamantei sau a cooperativelor de consum asociate și că

aceste bunuri nu au făcut niciodată obiectul  proprietății publice a

autorității administrative locale. S-a reținut, de asemenea, că

inventarele  domeniului public adoptate prin hotărâre a Consiliul local nu

sunt opozabile reclamantei și că bunurile respective nu fac parte din categoria

celor prevăzute în Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul

său juridic.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Guvernul

României.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a susținut că:

- greșit a reținut instanța că intimata-reclamantă are calitate procesuală

activă, deoarece aceasta nu a făcut dovada proprietății asupra imobilelor în

discuție, acestea fiind  construite pe terenul proprietate publică.

Intimatul poate fi eventual constructor de bună credință și nu proprietar al

construcției, indiferent de faptul că suportă sarcinile fiscale;

- pozițiile din anexele contestate au făcut obiectul unei hotărâri a

Consiliului local care a întocmit inventarul bunurilor ce alcătuiau domeniul

public, hotărâre ce nu a fost atacată;

- hotărârea Guvernului atacată nu are efect constitutiv de drept de proprietate

în favoarea unităților administrației teritoriale, efectul juridic fiind doar

de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății

private;

- H.G.nr.934/2002 avea doar efectul de delimitare a proprietății publice de

proprietatea privată a comunelor, orașelor sau municipiilor;

- greșit a fost respinsă cererea de introducere în cauză a Ministerului

Administrației Publice, a Consiliului Local al comunei Rona de Sus, Bocicoiu

Mare și a Consiliului Județean Maramureș, aceste organe administrative fiind

cele care au emis actele ce au stat la baza adoptării Hotărârii de Guvern

contestate.

Recursul este nefondat.

Este de necontestat că înainte de 1989 alături de  proprietatea socialistă

de stat, ca formă a fostei proprietăți socialiste exista

proprietatea

cooperatistă

în cadrul căreia se susținea  că socializarea mijloacelor

de producție se realiza la scara fiecărei cooperative în parte.

Cooperativele ca persoane juridice erau

titularele acestui drept,

opozabile

erga omnes

, deci

inclusiv statului

, asupra bunurilor

din patrimoniul lor.

În măsura în care, după 1990, cooperativele nu s-au desființat, sau pe căile

prevăzute de lege, sau în fapt, ele

au rămas titulare ale dreptului de

proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor

, terenuri, construcții,

mijloace fixe etc., astfel că nici un alt subiect de drept, oricare ar fi el,

inclusiv statul, nu ar putea împiedica exercițiul acestui drept.

Sub acest aspect, susținerea recurentului în sensul că intimata-reclamantă nu a

făcut dovada dreptului său de proprietate este neîntemeiată.

Este evident că  emiterea unui act normativ, în speță o hotărâre de

guvern, prin care bunurile proprietatea cooperativelor sunt evidențiate ca

fiind proprietatea publică a statului reprezintă

o încălcare a unui

drept de proprietate deja existent

, ceea ce presupune justificarea

interesului în promovarea unei acțiuni în condițiile art.1 din Legea

nr.29/1990. Nu se poate susține că intimatele- recurente ar trebui să facă

dovada dreptului de proprietate, pentru că lor le-a fost  încălcat un

drept  existent; a le pretinde acest lucru ar însemna o inversare a

sarcinii  probei dreptului de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă

parte, în speța dedusă judecății nu este vorba despre o acțiune în revendicare.

Independent de acest aspect, Curtea urmează a reține și faptul că nici unul din

modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzută de art.7 din

Legea nr.213/1998 privitoare la regimul  juridic al acestei proprietăți

nu

a fost aplicabil în cauza de față.

Cât privește susținerea recurentului în sensul că aceste cooperative ar fi

constructori de bună credință pe terenuri proprietate publică și nu proprietare

ale construcțiilor realizate pe aceste terenuri, este complet greșită și

lipsită de suport legal.

Într-adevăr, raporturile dintre proprietarul terenului și constructorul care

realizează construcții pe acel teren ( art.494 Cod civil), țin de

situații

de fapt

în cadrul cărora constructorul realizează o construcție pe terenul

altei persoane, știind sau nu că este proprietarul acelui teren, fiind deci, de

rea, respectiv bună-credință.

În speță, însă, chiar în ipoteza în care ar fi fost vorba despre ridicarea unor

construcții de către cooperative pe terenuri proprietate de stat (la acea vreme

proprietate socialistă de stat), aceasta s-a făcut

pe temeiul unor raporturi

juridice

pe baza cărora a fost constituit un drept de folosință în folosul

cooperativelor, asupra acelor terenuri, iar cooperativele au dobândit

un

drept de proprietate

asupra construcțiilor astfel realizate, drept opozabil

erga omnes, inclusiv statului.

Așa fiind, o eventuală evidențiere în inventarele unităților

administrativ-teritoriale ca bunuri proprietate publică a statului nu este

nicidecum de natură a pune în discuție dreptul de proprietate al cooperativelor

asupra construcțiilor ridicate de ele pe acele terenuri.

Din acest punct de vedere rămâne fără  efect și eventuala neînscriere a

lor în cărțile funciare, deoarece este vorba despre

drepturi extratabulare

exercitate ca atare de titularii lor.

Totodată, Curtea reține că problema pusă în discuție în cauza de față, nu este

aceea de simplă „atestare”, ca luare în evidență a unor bunuri proprietate

publică, ci este o problemă de

regim juridic

al bunurilor în discuție.

Or, din acest punct de vedere, unul este regimul juridic al bunurilor

proprietate publică, astfel cum acesta este dat de dispozițiile Constituției

republicate și cele ale legii nr.213(1998, (inalienabile, imprescriptibile și

insesizabile), și altul este cel al bunurilor proprietatea cooperativelor, care

după schimbările social-economice din țara noastră, deși drept de proprietate

de tip asociativ, nu poate fi decât

cel de drept comun

, specific proprietății

private.

Recurentul-pârât a mai susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de

chemare în garanție a Ministerului Administrației Publice, a Consiliului local

al comunei Rona de Sus, Bocicoiu Mare și Consiliului Județean Maramureș. Și

această susținere însă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată în raport de

obiectul acțiunii cu care instanța a fost învestită.

Astfel, intimatele-reclamante au solicitat prin acțiunea introductivă de

instanță, „anularea” în parte a H.G.nr.934/2002 în condițiile art.1 și 5 din

Legea nr.29/1990, situație în care partea răspunzătoare de

legalitatea

actului atacat, este

emitentul acestui act

, respectiv Guvernul României

și nu organele administrației locale și centrale care au emis actele ce au stat

la baza adoptării hotărârii de guvern contestate.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute, recursul a fost respins ca

nefondat.