ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7465/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunile înregistrate la 15 ianuarie 2003, reclamanta Federala Teritorială a Cooperativelor de Consum F. Maramureș, în calitate de mandatară a C. Remeți, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în ce privește Anexa nr. 9 cu nr. crt. 9 – Clădire Magazin Universal Remeți. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că imobilele cuprinse în hotărârea contestată, sunt proprietatea cooperativei, astfel că în mod greșit au fost incluse în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al unității administrativ teritoriale, care ulterior a fost aprobat de Guvern.

Pârâtul a formulat acțiune de chemare în garanție împotriva Consiliului Județean Maramureș, Consiliul Local al comunei Remeți și Ministerului Administrației Publice, cu motivarea că la baza actului contestat, s-a aflat hotărârea autorității publice locale, prin care au fost însușite inventarele întocmite de comisiile special constituite la nivelul acestor comune. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 386 din 10 aprilie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat parțial hotărârea de guvern atacată și a respins cererea de chemare în garanție formulată de Guvernul României.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale atacate, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra construcțiilor în litigiu, că aceste construcții nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul public, întrucât nu se încadrează în bunurile enumerate expres la pct. III din lista anexă a Legii nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: - s-a reținut greșit că intimata F. SA Maramureș (pentru cooperativa C. Remeți), are calitate procesuală activă, decurgând din existența dreptului său de proprietate asupra imobilelor, deși din probele administrate a rezultat că este numai constructor de bună credință; - hotărârea atacată nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic, diferențiat de regimul juridic al proprietății private.

Prin urmare, actul administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei, asupra acelor construcții; - în condițiile în care cooperativa nu face dovada că a solicitat și obținut în prealabil, anularea hotărârii consiliului local și a celui județean, privind bunurile respective, acțiunea în contencios administrativ era inadmisibilă și trebuie respinsă ca atare. Recursul este nefondat, pentru considerentele mai sus expuse. Nu se contestă faptul că imobilele în discuție au fost edificate de către cooperativa reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafețele de teren, care la acea dată i-au fost atribuite în folosință, prin decizia organului de stat competent. Ele fac parte din patrimoniul cooperativei, fiind înregistrate ca atare în contabilitate, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, sunt declarate la impunere, fiind în posesia și folosința netulburată a cooperativei, de la realizarea acestora.

Calitatea de constructor de bună credință a reclamantei, asupra construcțiilor edificate pe teren ce aparțin domeniului public comunal, a fost recunoscută chiar de recurentul-intimat. Atât Guvernul României, cât și chemații în garanție nu au putut dovedi apartenența construcțiilor, la domeniul public sau privat al statului, sau al unităților administrativ-teritoriale în care ele sunt situate. În calitate de constructor de bună credință, reclamanta are un interes legitim, de a cere și obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a actului administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi contestă această calitate și implicit, consecințele juridice pe care ea le generează.

Așa fiind, instanța de fond a stabilit în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezentul litigiu. Prin conținutul său, hotărârea de guvern are natura unui act juridic administrativ de autoritate adoptat după însușirea inventarului privind bunurile domeniale, de către consiliile locale și respectiv, consiliile județene, prin hotărâri, în condițiile Legii nr. 213/1998. Aceste hotărâri ale autorităților administrației publice locale pregătesc adoptarea actului final, ale cărui efecte juridice vizează însăși caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenența lor la proprietatea publică a comunei, orașului sau județului, după caz.

Ori, în speță, cea care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local comunal, orășenesc sau județean, de însușire a unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care conferă un alt regim juridic al bunurilor imobile efectuate de cooperativă, cu resurse proprii și utilizate fără întrerupere, potrivit destinației lor. Admițând acțiunea și anulând actul administrativ în limitele arătate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce va fi menținută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării în sensul mai sus arătat. Având în vedere și dispozițiile art. 52 alin. (1) al Constituției revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 și art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora art. 1 alin. (1) și art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 386 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.