ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7468/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 15

ianuarie 2003, F. Maramureș, în numele și pentru cooperativa C. Dragomirești, a

chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002,

în privința Anexei nr. 32, nr. crt. 20, 21, 23, 24, 25 și 26.

Este vorba de un act administrativ

de autoritate, prin care s-a atestat apartenența la domeniul public de interes

comunal, a unor construcții utilizate ca sediu al cooperativei, magazine,

restaurant, cofetărie, librărie și croitorie.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că hotărârea guvernamentală este nelegală și nesocotește dreptul său de

proprietate, deoarece bunurile imobile mai sus menționate, nu au aparținut

niciodată statului sau unităților sale administrativ-teritoriale și nici nu

sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public. Ele au fost edificate de

cooperativă, care le-a folosit neîntrerupt și a achitat impozitul pe clădiri,

la organele fiscale.

În drept, reclamanta a invocat

prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996,

precum și art. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

La termenul din 6 martie 2003,

pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean

Maramureș, Consiliului Local al comunei Dragomirești și Ministerului

Administrației Publice, pentru ca în cazul admiterii acțiunii principale,

hotărârea ce se va pronunța, să fie opozabilă acestor autorități publice, cu

consecința corespunzătoare în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 391 din 10

aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepțiile invocate de pârât și chemații în garanție,

referitoare la nulitatea acțiunii, lipsa procedurii administrative prealabile

și a calității procesuale active a reclamantei.

Totodată, instanța a admis acțiunea

principală, astfel cum a fost formulată și în sfârșit, a respins cererea de chemare

în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale supuse controlului

jurisdicțional, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra

construcțiilor în litigiu. Dreptul de proprietate invocat, nu este un drept

individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de lege.

Pe de altă parte, construcțiile în

litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul public, deoarece

nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri enumerate în mod

expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâtul Guvernul României.

Recurentul a susținut că hotărârea

este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

- instanța de fond a reținut eronat

că intimata-reclamantă F. Maramureș (pentru cooperativa C. Dragomirești), are

calitate procesuală activă, decurgând din existența dreptului său de

proprietate asupra imobilelor, deși cu probele administrate s-a stabilit că

este doar un constructor de bună credință;

- hotărârea guvernamentală atacată

nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate, în favoarea unității

administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic,

diferențiat de regimul juridic al proprietății private. Prin urmare, actul

administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei, asupra acelor

construcții;

- în condițiile în care cooperativa

nu face dovada că a solicitat și obținut în prealabil, anularea hotărârii

consiliului local și a celui județean, privind bunurile respective, acțiunea în

contencios administrativ era inadmisibilă și trebuia respinsă ca atare.

Recursul este nefondat, sub aspectul

tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune în

continuare.

Nu se contestă de toți participanții

la proces, că imobilele în discuție - sediu al cooperativei de consum din

comuna Dragomirești, județul Maramureș, spații comerciale, restaurant,

cofetărie, librărie și croitorie, au fost edificate de către cooperativa

reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafețele de teren care la vremea respectivă

i-au fost atribuite în folosință, prin decizia organului de stat competent.

Ele fac parte din patrimoniul

cooperativei, fiind înregistrate ca atare, în contabilitate și declarate la

organele financiare, în vederea plății impozitului aferent.

Calitatea reclamantei, de constructor

de bună credință, asupra construcțiilor astfel edificate, pe terenuri ce

aparțin domeniului public comunal, nu a fost contestată de pârât.

Atât Guvernul României, cât și

intervenientul și chemații în garanție nu au putut dovedi apartenența

construcțiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale în care ele sunt situate.

În calitatea de constructor de bună

credință, reclamanta are, indiscutabil, un înțeles legitim pentru a cere și

obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a actului

administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate

și implicit, consecințele juridice pe care ea le generează.

Așa fiind, prima instanță a stabilit

în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezentul litigiu

și prin sentință a respins excepția invocată de celelalte părți.

Prin conținut și denumire, hotărârea

guvernamentală are natura unui act juridic administrativ de autoritate, adoptat

după însușirea inventarului privind bunurile domeniale, de către consiliile

locale și respectiv, consiliile județene prin hotărâri, în condițiile Legii nr.

213/1998.

Aceste hotărâri ale autorităților administrației

publice locale pregătesc, așadar, adoptarea actului final, ale cărui efecte

juridice vizează însăși caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai

apartenența lor la proprietatea publică a comunei, orașului sau județului, după

caz.

Ori, în speță, cea care vatămă în

mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local

comunal, orășenesc sau a celui județean, de însușire a unor liste de inventar,

ci actul final al Guvernului, care consfințește un alt regim juridic al

bunurilor imobile edificate de cooperativă, cu resurse proprii și utilizate

fără întrerupere, potrivit destinației lor, ca birouri și spații comerciale.

Admițând acțiunea și anulând actul

administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, dar cu

substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie.

Văzând și dispozițiile art. 52 alin.

(1) al Constituției revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 și art. 21 din Legea nr.

213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 1 alin.

(1) și art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 391 din 10 aprilie 2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2004.