ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7468/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7468/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 15 ianuarie 2003, F. Maramureș, în numele și pentru cooperativa C. Dragomirești, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în privința Anexei nr. 32, nr. crt. 20, 21, 23, 24, 25 și 26. Este vorba de un act administrativ de autoritate, prin care s-a atestat apartenența la domeniul public de interes comunal, a unor construcții utilizate ca sediu al cooperativei, magazine, restaurant, cofetărie, librărie și croitorie. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea guvernamentală este nelegală și nesocotește dreptul său de proprietate, deoarece bunurile imobile mai sus menționate, nu au aparținut niciodată statului sau unităților sale administrativ-teritoriale și nici nu sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public.
Ele au fost edificate de cooperativă, care le-a folosit neîntrerupt și a achitat impozitul pe clădiri, la organele fiscale. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996, precum și art. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. La termenul din 6 martie 2003, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean Maramureș, Consiliului Local al comunei Dragomirești și Ministerului Administrației Publice, pentru ca în cazul admiterii acțiunii principale, hotărârea ce se va pronunța, să fie opozabilă acestor autorități publice, cu consecința corespunzătoare în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 391 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile invocate de pârât și chemații în garanție, referitoare la nulitatea acțiunii, lipsa procedurii administrative prealabile și a calității procesuale active a reclamantei. Totodată, instanța a admis acțiunea principală, astfel cum a fost formulată și în sfârșit, a respins cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale supuse controlului jurisdicțional, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra construcțiilor în litigiu. Dreptul de proprietate invocat, nu este un drept individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de lege.
Pe de altă parte, construcțiile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul public, deoarece nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Guvernul României. Recurentul a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: - instanța de fond a reținut eronat că intimata-reclamantă F. Maramureș (pentru cooperativa C. Dragomirești), are calitate procesuală activă, decurgând din existența dreptului său de proprietate asupra imobilelor, deși cu probele administrate s-a stabilit că este doar un constructor de bună credință; - hotărârea guvernamentală atacată nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate, în favoarea unității administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic, diferențiat de regimul juridic al proprietății private.
Prin urmare, actul administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei, asupra acelor construcții; - în condițiile în care cooperativa nu face dovada că a solicitat și obținut în prealabil, anularea hotărârii consiliului local și a celui județean, privind bunurile respective, acțiunea în contencios administrativ era inadmisibilă și trebuia respinsă ca atare. Recursul este nefondat, sub aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Nu se contestă de toți participanții la proces, că imobilele în discuție - sediu al cooperativei de consum din comuna Dragomirești, județul Maramureș, spații comerciale, restaurant, cofetărie, librărie și croitorie, au fost edificate de către cooperativa reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafețele de teren care la vremea respectivă i-au fost atribuite în folosință, prin decizia organului de stat competent.
Ele fac parte din patrimoniul cooperativei, fiind înregistrate ca atare, în contabilitate și declarate la organele financiare, în vederea plății impozitului aferent. Calitatea reclamantei, de constructor de bună credință, asupra construcțiilor astfel edificate, pe terenuri ce aparțin domeniului public comunal, nu a fost contestată de pârât. Atât Guvernul României, cât și intervenientul și chemații în garanție nu au putut dovedi apartenența construcțiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în care ele sunt situate. În calitatea de constructor de bună credință, reclamanta are, indiscutabil, un înțeles legitim pentru a cere și obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a actului administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate și implicit, consecințele juridice pe care ea le generează.
Așa fiind, prima instanță a stabilit în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezentul litigiu și prin sentință a respins excepția invocată de celelalte părți. Prin conținut și denumire, hotărârea guvernamentală are natura unui act juridic administrativ de autoritate, adoptat după însușirea inventarului privind bunurile domeniale, de către consiliile locale și respectiv, consiliile județene prin hotărâri, în condițiile Legii nr. 213/1998. Aceste hotărâri ale autorităților administrației publice locale pregătesc, așadar, adoptarea actului final, ale cărui efecte juridice vizează însăși caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenența lor la proprietatea publică a comunei, orașului sau județului, după caz.
Ori, în speță, cea care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local comunal, orășenesc sau a celui județean, de însușire a unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care consfințește un alt regim juridic al bunurilor imobile edificate de cooperativă, cu resurse proprii și utilizate fără întrerupere, potrivit destinației lor, ca birouri și spații comerciale. Admițând acțiunea și anulând actul administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie. Văzând și dispozițiile art. 52 alin. (1) al Constituției revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 și art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 1 alin. (1) și art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 391 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.