ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7469/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

15 ianuarie 2003, F. Maramureș, în numele și pentru Cooperativa C. Seini, a

chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002,

în privința Anexei nr. 37, nr. crt. 99, 100, 101, 102, 103, 104 și 105.

Este vorba de un act

administrativ de autoritate, prin care s-a atestat apartenența la domeniul

public de interes comunal, a unor construcții utilizate ca sediu al

cooperativei, magazine, restaurant, cofetărie, librărie și croitorie.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că hotărârea guvernamentală este nelegală și nesocotește

dreptul său de proprietate, deoarece bunurile imobile mai sus menționate nu au

aparținut niciodată statului sau unităților sale administrativ-teritoriale și

nici nu sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public. Ele au fost

edificate de cooperativă, care le-a folosit neîntrerupt și a achitat impozitul

pe clădiri. la organele fiscale.

În drept, reclamanta a

invocat prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996,

precum și art. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

La termenul din 6 martie

2003, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean

Maramureș, Consiliului Local al comunei Dragomirești și Ministerului

Administrației Publice, pentru ca în cazul admiterii acțiunii principale,

hotărârea ce se va pronunța, să fie opozabilă acestor autorități publice, cu

consecința corespunzătoare în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 392

din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepțiile invocate de pârât și chemații în garanție,

referitoare la nulitatea acțiunii, lipsa procedurii administrative prealabile

și a calității procesuale active a reclamantei.

Totodată, instanța a admis acțiunea

principală, astfel cum a fost formulată și în sfârșit, a respins cererea de chemare

în garanție.

Pentru a pronunța această

hotărâre, curtea de apel a reținut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale,

supusă controlului jurisdicțional, a fost încălcat dreptul de proprietate al

reclamantei, asupra construcțiilor în litigiu. Dreptul de proprietate invocat

nu este un drept individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de

lege.

Pe de altă parte,

construcțiile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul

public, deoarece nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri

enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâtul Guvernul României.

Recurentul a susținut că

hotărârea este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

- instanța de fond a reținut

eronat că intimata-reclamantă F. Maramureș (pentru Cooperativa C. Seini), are

calitate procesuală activă, decurgând din existența dreptului său de

proprietate asupra imobilelor, deși cu probele administrate s-a stabilit că

este doar un constructor de bună credință;

- hotărârea guvernamentală

atacată nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate în favoarea

unității administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic,

diferențiat de regimul juridic al proprietății private. Prin urmare, actul

administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei asupra acelor

construcții;

- în condițiile în care

cooperativa nu face dovada că a solicitat și obținut în prealabil, anularea

hotărârii consiliului local și a celui județean, privind bunurile respective,

acțiunea în contencios administrativ era inadmisibilă și trebuia respinsă ca

atare.

Recursul este nefondat, sub

aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune

în continuare.

Nu se contestă de toți

participanții la proces, că imobilele în discuție - sediu al cooperativei de consum

din comuna Seini, județul Maramureș, spații comerciale, restaurant, cofetărie,

librărie și croitorie - au fost edificate de către cooperativa reclamantă, cu

resurse proprii, pe suprafețele de teren care la vremea respectivă i-au fost

atribuite în folosință, prin decizia organului de stat competent.

Ele fac parte din

patrimoniul cooperativei, fiind înregistrate ca atare, în contabilitate și

declarate la organele financiare, în vederea plății impozitului aferent.

Calitatea reclamantei, de constructor

de bună credință, asupra construcțiilor astfel edificate pe terenuri ce aparțin

domeniului public comunal, nu a fost contestată de pârât.

Atât Guvernul României, cât

și intervenientul și chemații în garanție, nu au putut dovedi apartenența

construcțiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale în care ele sunt situate.

În calitatea de constructor

de bună credință, reclamanta are, indiscutabil, un interes legitim pentru a

cere și obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești, de anulare

a actului administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă

această calitate și implicit, consecințele juridice pe care ea le generează.

Așa fiind, prima instanță a

stabilit în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în

prezentul litigiu și prin sentință, a respins excepția invocată de celelalte

părți.

Prin conținut și denumire,

hotărârea guvernamentală are natura unui act juridic administrativ de autoritate,

adoptat după însușirea inventarului privind bunurile domeniale, de către

consiliile locale și respectiv, consiliile județene, prin hotărâri, în

condițiile Legii nr. 213/1998.

Aceste hotărâri ale

autorităților administrației publice locale pregătesc, așadar, adoptarea

actului final, ale cărui efecte juridice vizează însăși caracterul bunurilor enumerate

în anexe, adică tocmai apartenența lor la proprietatea publică a comunei,

orașului sau județului, după caz.

Ori, în speță, cea care

vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei nu este hotărârea consiliului

local comunal, orășenesc sau a celui județean, de însușire a unor liste de

inventar, ci actul final al Guvernului, care consfințește un alt regim juridic

al bunurilor imobile edificate de cooperativă, cu resurse proprii și utilizate

fără întrerupere, potrivit destinației lor, ca birouri și spații comerciale.

Admițând acțiunea și anulând

actul administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, dar

cu substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această

decizie.

Văzând și dispozițiile art. 52

alin. (1) al Constituției revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 și art. 21 din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

art. 1 alin. (1) și art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 392 din 10 aprilie 2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2004.