ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7464/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

17 ianuarie 2003, I.C.C. C. Baia Mare a chemat în judecată Guvernul României,

solicitând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în privința Anexei nr. 56, nr.

crt. 45 - 47 și a Anexei nr. 51, nr. crt. 5.

Este vorba de un act administrativ

de autoritate, prin care s-a atestat apartenența la domeniul public al comunei

Satulung și respectiv, Rona de Jos, a unor construcții, utilizate ca magazin

alimentar, bufet și spațiu comercial.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că hotărârea guvernamentală este nelegală și nesocotește dreptul său de

proprietate, deoarece bunurile mobile mai sus menționate, nu au aparținut

niciodată statului sau unităților sale administrativ-teritoriale și nici nu

sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public. Ele au fost edificate de

cooperativă, care le-a folosit neîntrerupt și a achitat impozitul pe clădiri la

organele fiscale.

În drept, reclamanta a invocat

prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996, precum

și art. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

La termenul din 12 februarie 2003,

Ministerul Administrației Publice a formulat o cerere de intervenție în

înțelesul Guvernului și a solicitat respingerea acțiunii principale, ca

inadmisibilă și neîntemeiată.

La rândul său, Guvernul României a

depus ulterior, în cadrul unui dosar distinct (nr. 1293/CA/2003), o cerere de

chemare în garanție a Ministerului Administrației Publice, Consiliilor Locale

ale comunelor Satulung și Rona de Jos și Consiliului Județean Maramureș, pentru

ca în cazul admiterii acțiunii principale, hotărârea ce se va pronunța, să fie

opozabilă acestor autorități ale administrației publice locale, cu consecință

corespunzătoare în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată.

După conexarea celor două dosare,

dispusă prin încheierea din 10 aprilie 2003, prin sentința civilă nr. 398 din

10 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepțiile invocate de pârât și intervenient,

referitoare la nulitatea acțiunii, lipsa procedurii administrative prealabile

și a calității procesuale active a reclamantei.

Totodată, instanța a admis acțiunea

principală, astfel cum a fost formulată și în sfârșit, a respins cererea de chemare

în garanție formulată de Guvernul României și cererea de intervenție accesorie

a Ministerului Administrației Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale supuse controlului

jurisdicțional, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra

construcțiilor în litigiu.

Dreptul de proprietate invocat nu

este un drept individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de lege.

Pe de altă parte, construcțiile în

litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul public, deoarece

nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri enumerate în mod

expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâtul Guvernul României.

Recurentul a susținut că hotărârea

este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

- instanța de fond a reținut eronat

că intimata-reclamantă I.C.C. C. Baia Mare are calitate procesuală activă,

decurgând din existența dreptului său de proprietate asupra imobilelor, deși cu

probele administrate s-a stabilit că este doar un constructor de bună credință;

- hotărârea guvernamentală atacată

nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate privată, în favoarea

unității administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic,

diferențiat de regimul juridic al proprietății private. Prin urmare, actul

administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei, asupra acelor

construcții;

- în condițiile în care cooperativa

nu face dovada că a solicitat și obținut în prealabil, anularea hotărârii

consiliului local și a celui județean, privind bunurile respective, acțiunea în

contencios administrativ era inadmisibilă și trebuia respinsă ca atare.

Recursul este nefondat, sub aspectul

tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune în

continuare.

Nu se contestă de toți participanții

la proces, că imobilele în discuție - magazin alimentar, bufet, situate în

comuna Satulung și spațiul comercial nr. 86 din comuna Rona de Jos, au fost

edificate de către cooperativa reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafețe de teren

atribuite în folosință, prin decizia organului de stat competent.

Ele fac parte din patrimoniul

cooperativei, fiind înregistrate ca atare în contabilitate și declarate la

organele financiare, în vedere plății impozitului aferent.

Calitatea reclamantei, de constructor

de bună credință, asupra construcțiilor edificate, astfel, pe terenuri ce

aparțin domeniului public comunal, nu a fost contestată de pârât.

Atât Guvernul României, cât și

intervenientul și chemații în garanție nu au putut dovedi apartenența

construcțiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale în care ele sunt situate.

În calitatea de constructor de bună

credință, reclamanta are, indiscutabil, un înțeles legitim pentru a cere și

obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a actului

administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate

și implicit, consecințele juridice pe care ea le generează.

Așa fiind, prima instanță a

solicitat în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în

prezentul legitim și prin sentință, a respins excepția invocată de celelalte

părți.

Prin denumirea și conținutul său,

hotărârea guvernamentală are natura unui act administrativ de autoritate

adoptat după însușirea listelor de inventar privind bunurile domeniale de către

consiliile locale și respectiv, consiliile județene, prin hotărâri, în

condițiile Legii nr. 213/1998.

Aceste hotărâri ale autorităților

deliberative ale administrației publice locale pregătesc, așadar, adoptarea

actului final, ale cărui efecte juridice vizează însă, și caracterul bunurilor enumerate

în anexe, adică tocmai apartenența lor, la proprietatea publică a comunei,

orașului sau județului, după caz.

Ori în speță cea care vatămă în mod

direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local

comunal, orășenesc sau a celui județean, de însușire a unor liste de inventar,

ci actul final al Guvernului, care consfințește un alt regim juridic al

bunurilor imobile edificate de cooperativă, cu resurse proprii și utilizate

fără întrerupere, potrivit destinației lor inițiale, de spații comerciale.

Admițând acțiunea și anulând actul

administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, dar cu

substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie.

Văzând și dispozițiile art. 52 alin.

(1) al Constituției revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 și art. 21 din Legea nr.

213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 1 alin.

(1) și art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței

civile nr. 398 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2004.