ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7464/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 17 ianuarie 2003, I.C.C. C. Baia Mare a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în privința Anexei nr. 56, nr. crt. 45 - 47 și a Anexei nr. 51, nr. crt. 5. Este vorba de un act administrativ de autoritate, prin care s-a atestat apartenența la domeniul public al comunei Satulung și respectiv, Rona de Jos, a unor construcții, utilizate ca magazin alimentar, bufet și spațiu comercial. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea guvernamentală este nelegală și nesocotește dreptul său de proprietate, deoarece bunurile mobile mai sus menționate, nu au aparținut niciodată statului sau unităților sale administrativ-teritoriale și nici nu sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public.

Ele au fost edificate de cooperativă, care le-a folosit neîntrerupt și a achitat impozitul pe clădiri la organele fiscale. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996, precum și art. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. La termenul din 12 februarie 2003, Ministerul Administrației Publice a formulat o cerere de intervenție în înțelesul Guvernului și a solicitat respingerea acțiunii principale, ca inadmisibilă și neîntemeiată.

La rândul său, Guvernul României a depus ulterior, în cadrul unui dosar distinct (nr. 1293/CA/2003), o cerere de chemare în garanție a Ministerului Administrației Publice, Consiliilor Locale ale comunelor Satulung și Rona de Jos și Consiliului Județean Maramureș, pentru ca în cazul admiterii acțiunii principale, hotărârea ce se va pronunța, să fie opozabilă acestor autorități ale administrației publice locale, cu consecință corespunzătoare în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată. După conexarea celor două dosare, dispusă prin încheierea din 10 aprilie 2003, prin sentința civilă nr. 398 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile invocate de pârât și intervenient, referitoare la nulitatea acțiunii, lipsa procedurii administrative prealabile și a calității procesuale active a reclamantei.

Totodată, instanța a admis acțiunea principală, astfel cum a fost formulată și în sfârșit, a respins cererea de chemare în garanție formulată de Guvernul României și cererea de intervenție accesorie a Ministerului Administrației Publice. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale supuse controlului jurisdicțional, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra construcțiilor în litigiu. Dreptul de proprietate invocat nu este un drept individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de lege. Pe de altă parte, construcțiile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul public, deoarece nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Guvernul României. Recurentul a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: - instanța de fond a reținut eronat că intimata-reclamantă I.C.C. C. Baia Mare are calitate procesuală activă, decurgând din existența dreptului său de proprietate asupra imobilelor, deși cu probele administrate s-a stabilit că este doar un constructor de bună credință; - hotărârea guvernamentală atacată nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate privată, în favoarea unității administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic, diferențiat de regimul juridic al proprietății private.

Prin urmare, actul administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei, asupra acelor construcții; - în condițiile în care cooperativa nu face dovada că a solicitat și obținut în prealabil, anularea hotărârii consiliului local și a celui județean, privind bunurile respective, acțiunea în contencios administrativ era inadmisibilă și trebuia respinsă ca atare. Recursul este nefondat, sub aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Nu se contestă de toți participanții la proces, că imobilele în discuție - magazin alimentar, bufet, situate în comuna Satulung și spațiul comercial nr. 86 din comuna Rona de Jos, au fost edificate de către cooperativa reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafețe de teren atribuite în folosință, prin decizia organului de stat competent.

Ele fac parte din patrimoniul cooperativei, fiind înregistrate ca atare în contabilitate și declarate la organele financiare, în vedere plății impozitului aferent. Calitatea reclamantei, de constructor de bună credință, asupra construcțiilor edificate, astfel, pe terenuri ce aparțin domeniului public comunal, nu a fost contestată de pârât. Atât Guvernul României, cât și intervenientul și chemații în garanție nu au putut dovedi apartenența construcțiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în care ele sunt situate. În calitatea de constructor de bună credință, reclamanta are, indiscutabil, un înțeles legitim pentru a cere și obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a actului administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate și implicit, consecințele juridice pe care ea le generează.

Așa fiind, prima instanță a solicitat în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezentul legitim și prin sentință, a respins excepția invocată de celelalte părți. Prin denumirea și conținutul său, hotărârea guvernamentală are natura unui act administrativ de autoritate adoptat după însușirea listelor de inventar privind bunurile domeniale de către consiliile locale și respectiv, consiliile județene, prin hotărâri, în condițiile Legii nr. 213/1998. Aceste hotărâri ale autorităților deliberative ale administrației publice locale pregătesc, așadar, adoptarea actului final, ale cărui efecte juridice vizează însă, și caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenența lor, la proprietatea publică a comunei, orașului sau județului, după caz.

Ori în speță cea care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local comunal, orășenesc sau a celui județean, de însușire a unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care consfințește un alt regim juridic al bunurilor imobile edificate de cooperativă, cu resurse proprii și utilizate fără întrerupere, potrivit destinației lor inițiale, de spații comerciale. Admițând acțiunea și anulând actul administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie. Văzând și dispozițiile art. 52 alin. (1) al Constituției revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 și art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 1 alin. (1) și art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 398 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.