ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1469/2003

HOTĂRÂRE
21.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1469/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 368 din 24 septembrie 2002,

Tribunalul Brăila a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței

penale nr. 388 din 5 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul

nr. 4023/2001, formulată de condamnatul B.A.

Tribunalul a reținut că motivul

invocat de condamnat (starea precară a sănătății sale, vârsta de 70 ani care,

în opinia acestuia, ar justifica reducerea pedepsei) nu este un motiv legal de

revizuire, întrucât individualizarea pedepsei este atributul instanței de fond

și a celor de control judiciar, nefiind prevăzută de art. 394 C. proc. pen.,

printre cazurile de revizuire a unei hotărâri.

Curtea de Apel Galați, secția

penală, prin decizia penală nr. 598 din 7 noiembrie 2002, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelantul revizuient.

În considerentele deciziei, Curtea a

reținut că soluția tribunalului este legală, deoarece motivul invocat de

revizuient nu constituie un caz de revizuire, nefiind prevăzut de art. 394 C.

proc. pen.

Împotriva acestei decizii

condamnatul a declarat recurs, invocând același motiv indicat și în cererea de

revizuire. De asemenea, a susținut că nu trebuia condamnat, întrucât a acționat

fiind în legitimă apărare.

Examinând recursul declarat de

condamnat, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 394 C. proc. pen.,

revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei

[

lit. a)], un

martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă

[lit. b)], un înscris care a servit ca temei al hotărârii de condamnare a fost

declarat fals [lit. c)], un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza, a cărei revizuire se cere [lit. d)], ori când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia [lit. e)].

Examinând motivele de revizuire

invocate de condamnat, motive care se referă la reanalizarea probelor

efectuate, la stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate revizuientului prin

sentința de condamnare, Curtea constată că acestea nu constituie nici un caz de

revizuire dintre cele prevăzute limitativ de textul procedural penal menționat.

Ca urmare, curtea va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnat, soluția de respingere a cererii de

revizuire pronunțată de instanțe fiind legală.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul condamnat urmează a fi obligat la plata sumei de 650.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuientul B.A. împotriva deciziei penale nr. 598/A din 7 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Galați.

Obligă pe recurent la

plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6178/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 383/ S din 19 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1282/2004, Tribunalul Brașov a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 138/
ÎCCJ 2005-07-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4538/2005
s-a reținut în favoare dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. A conchis că situația reținută de prima instanță, Tribunalul Constanța, nu poate fi schimbată pe calea revizuirii întrucât motivul invocat nu constituie o faptă sau o împrejurare n
ÎCCJ 2005-08-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4691/2005
revizuientul își poate dovedi nevinovăția. Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu, prin prisma celorlalte motive de fapt și de drept prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a re
ÎCCJ 2003-01-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 77/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul M.N.L. împotriva deciziei penale nr.390 din 7 august 2002 a Curții de Apel Galați. S-a prezentat condamnatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A. Pr
ÎCCJ 2001-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4650/2003
pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., referire la art. 174 C. pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, prin referatul întocmit la data de 31 mai 2002, a propus respingerea cererii de revizuire c
Sursă