ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3810/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3810/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Deliberând asupra recursurilor

civile de față;

Din actele și lucrările dosarului,

Curtea constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 6 ianuarie 2000 reclamanta SC A.C. SRL Alba Iulia a chemat în judecată

pârâta SC P. SRL, solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să

se constate rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturismul cu

plata în rate nr. 5 din 22 octombrie 1998, cu privire la autoturismul marca W

210 (E 230) având numărul de șasiu W.D.B. 2100371 A 040044, seria motor

111970/009469, capacitate cilindrică 2295 cmc, cu carburant benzină și anul de

fabricație 11/1995, cât și obligarea pârâtei la restituirea autoturismului

vândut, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea pretențiilor,

reclamanta a arătat că, în baza contractului nr. 5 din 22 octombrie 1998, a

vândut pârâtei autoturismul, marca Mercedez, cu prețul de 295.272.000 lei,

echivalentul în lei a 52.000 de mărci germane cu T.V.A. în valoare de

65.619.840 lei.

Potrivit clauzelor stipulate, pârâta

s-a obligat să achite 50% din valoare, plus T.V.A.-ul la data semnării

contractului, iar restul în 26 rate, începând cu 1 noiembrie 1998, echivalentul

a 1.000 de mărci germane lunar, plata urmând a se face în lei, în prima

săptămână a lunii, la cursul B.N.R. din ziua plății.

De asemenea, potrivit convenției

intervenite, în cazul neachitării ratei lunare la termenul stabilit se percepe

o penalitate de 0,25 % pe zi, iar neachitarea timp de trei luni se sancționează

cu rezilierea contractului, vânzătorul fiind îndreptățit să preia autoturismul

vândut.

În contract s-au mai stipulat clauze

prin care pârâta, în calitate de cumpărătoare, are obligația de a nu înstrăina

autoturismul până la plata integrală a prețului.

Cum pârâta a achitat avansul de 50%

și T.V.A.-ul aferent cu cheltuielile de înscriere a autoturismului și doar trei

rate conform chitanțelor anexate, de la data de 10 decembrie 1999 refuzând

să-și execute obligațiile asumate s-a formulat acțiunea de față, în drept fiind

invocate dispozițiile art. 1020, 1021, 1294 și 1365 C. civ, iar în probațiune

fiind depuse înscrisurile la care a făcut referire.

La data de 26 ianuarie 2000, când

pârâta a formulat cerere pentru lipsă de apărare, în condițiile art. 156 C.

proc. civ., reclamanta depune în ședință publică o cerere de completare a

acțiunii prin care arată că înțelege să se judece în contradictoriu și cu

pârâta B.A.B., solicitând, totodată, anularea actului de înstrăinare a

autovehiculului, încheiat la finele anului 1999 între pârâta SC P. SRL și

aceasta, precum și radierea mențiunilor făcute în baza actului respectiv de

către Inspectoratul de poliție al județului Alba, la data de 27 decembrie 1999,

în cartea de identitate a vehiculului și în certificatul de înmatriculare a

acestuia.

De asemenea, a solicitat obligarea

pârâtei, persoană fizică, alături de SC P. SRL să predea autoturismul și actele

mașinii.

În susținerea completărilor făcute,

reclamanta arată că cei doi pârâți, la finele anului 1999, au încheiat un

contract de vânzare-cumpărare, autoturismul fiind înmatriculat pe numele

pârâtei B.A.B., temeiul legal invocat fiind dispozițiile art. 975 C. civ.

La data de 20 iunie 2000, reclamanta

depune o cerere de completare a acțiunii principale, solicitând obligarea

pârâților la plata sumei de 28.060 de mărci germane cu titlu de rest de preț,

față de împrejurarea că a intervenit vânzarea succesivă a autoturismului în

discuție.

Prin precizările depuse la data de

10 octombrie 2000, reclamanta renunță la judecarea cererii privind rezilierea contractului

de vânzare-cumpărare.

În cauză au fost încuviințate și

administrate probe cu înscrisuri, proba testimonială și expertiză contabilă și

grafologică, ca urmare a înscrierii în fals a reclamantei împotriva semnăturii

și a ștampilei societății de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat de

părți la data de 2 decembrie 1999.

Prin sentința civilă nr. 897 din 14

noiembrie 2000, Tribunalul Alba, secția comercială, a respins, ca nefondată,

acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, având în vedere probele administrate în cauză, că reclamanta

a vândut pârâtei, persoană juridică, la data de 22 octombrie 1998, autoturismul

în discuție, aceasta achitând avansul, cheltuielile de înscriere, precum și

ratele lunare plăți dovedite și necontestate de vânzătoare (facturi fiscale,

chitanțe enumerate în raportul de expertiză contabilă).

De asemenea, a avut în vedere

convenția intervenită între pârâți la data de 12 februarie 1999, urmată de

încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 2 decembrie 1999, contract

perfect valabil, astfel cum a reținut expertiza grafologică efectuată în cauză.

S-a reținut că, în speță, acest

contract îmbracă forma juridică a contractului de vânzare-cumpărare reglementat

de art. 1294 C. civ., nefiind probat nici un motiv de anulare a acestuia, că

înscrisul de pe formularul tipizat, denumit contract de vânzare-cumpărare

pentru vehicul folosit, semnat și ștampilat de reclamanți atestă existența acordului

de voință a acesteia la înstrăinarea autoturismului de la societatea pârâtă în

favoarea pârâtei B.A.B., act în care se menționează expres că diferența de preț,

în sumă de 28.060 de mărci germane, a fost achitată integral de aceasta,

achitarea integrală fiind dovedită și cu existența în posesia cumpărătoarei a

cărții de identitate a autoturismului.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care instanța de

fond a reținut situația de fapt, interpretând greșit probele dosarului acordând

valoare juridică unui act ce se întocmește exclusiv pentru înregistrarea în

circulație a autoturismului, dar nu servește drept probă a proprietății. S-a

motivat, de asemenea, de către apelanta-reclamantă că utilizează altă formă de

contract pentru vânzarea-cumpărarea autoturismului și că, în evidențele sale

contabile, vânzarea către pârâta B.A.B. nu este înregistrată.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 185 din 9

martie 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința civilă

criticată, obligând pârâții la plata sumei de 28.060 de mărci germane sau

echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu cheltuieli de judecată

în sumă de 65.141.050 lei.

În motivarea soluției date, instanța

de apel a apreciat că completările efectuate pe formularul tip de contract

încheiat la 2 decembrie 1999 au fost efectuate cu intenția și în scopul

înmatriculării autovehiculului pe numele a doi proprietari și a fost posibilă

datorită spațiilor libere din formular pe care pârâta, persoană fizică, le-a

folosit cu intenția de a produce efecte juridice.

De asemenea, se susține că cel de-al

doilea contract din 27 decembrie 1999, spre deosebire de cel încheiat la data

de 21 octombrie 1998, nu are inclus în conținut și certificat de radiere din

evidențele poliției, fiind în discuție vânzarea unui vehicul folosit.

În concluzie, instanța de apel

susține că, pentru a fi valid și opozabil părților, actul sub semnătură privată

sinalagmatic trebuie să fie întocmit în atâtea exemplare câte părți sunt cu

interes contrar și fiecare exemplar trebuie să conțină mențiunea numărului

originalelor care s-au întocmit, aceeași regulă, prevăzută de art. 1179 C. civ.,

fiind aplicabilă și în situația contractelor comerciale unilaterale sau mixte.

Apreciind că actul datat din 2

decembrie 1999 nu îndeplinește condițiile de validitate cerute de lege,

instanța de apel a obligat pârâții la plata restului de preț, respectiv, SC P.

SRL, care nu a făcut dovada plății întregului preț al autoturismului cumpărat,

în condițiile art. 46 C. com., și B.A.B. în posesia căreia se află bunul

cumpărat.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs părțile, în termen și legal timbrat.

Recurenta-reclamantă critică soluția

instanței de apel sub aspectul neacordării în întregime a cheltuielilor de

judecată, acestea fiind în cuantum de 126.813.895 lei.

Pârâții invocă aspectele de

nelegalitate și netemeinicie prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10

C. proc. civ.

În esență, susține că, în mod eronat,

s-a avut în vedere și s-au analizat capete de cerere ce vizau modificarea

acțiunii cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

De asemenea, față de renunțarea

expresă făcută la data de 10 octombrie 2000, nu se mai putea pune în discuție

obligarea pârâtei, persoană fizică, la executarea unui contract, respectiv, nr.

5 din 21 octombrie 1998, la care nu a fost parte semnatară.

Pe fondul pricinii, recurenții

critică aspectele contradictorii reținute de instanța de apel privind

contractul încheiat la data de 2 decembrie 1999, în sensul că, pe de o parte,

consideră că este lovit de nulitate absolută, când se pune în discuție plata

integrală a prețului, iar pe de altă parte, reține validitatea acestuia pentru

obligarea pârâtei, persoană fizică, la plata restului de preț.

Recurenții consideră că, în mod

greșit, instanța de apel și-a argumentat soluția pe dispozițiile art. 1179 C.

civ., atâta timp cât această regulă nu se aplică în domeniul dreptului

comercial, multiplul exemplar nefiind considerat o condiție

ad validitatem

a actului juridic comercial, spre deosebire de actul juridic civil.

Examinând criticile formulate pe

aspectele procedurale, respectiv, încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ. și reținerea cadrului procesual pasiv cu referire la persoana fizică,

pârâta B.A.B., Curtea urmează a le respinge, având în vedere că aceste

dispoziții nu au caracter imperativ, iar pârâții au acceptat tacit modificarea

intervenită ulterior primei zile de înfățișare, aceștia neputând ridica

obiecții în căile de atac, dacă înaintea primei instanțe nu au făcut nici o

rezervă.

În ce privește recurenta-pârâtă B.A.B.,

din cuprinsul actelor dosarului de fond rezultă că aceasta a fost introdusă în

cauză prin completarea la acțiunea făcută la data de 26 ianuarie 2000, când s-a

solicitat și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în decembrie

1999.

Din cuprinsul precizărilor făcute la

data de 10 octombrie 2000, rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta a

renunțat la capătul de cerere privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu pârâta SC P. SRL, instanța fiind învestită cu cererea privind

anularea actului de înstrăinare încheiat de pârâte la data de 2 decembrie 1996,

obligarea pârâților la plata restului de preț, în sumă de 28.060 de mărci

germane; radierea mențiunilor efectuate în baza acestui act.

Față de părțile în litigiu și

obiectul cauzei dedus judecății, Curtea apreciază, având în vedere dispozițiile

art. 56 C. com., că litigiul este comercial, fiind supus jurisdicției

comerciale, potrivit art. 1 C. com., și numai unde nu dispune se aplică Codul

civil.

Specificul obligației comerciale

determină și un anumit specific al condițiilor de probă a drepturilor

subiective izvorâte din raporturile juridice comerciale.

Libertatea contractuală – principiu

fundamental al obligațiilor comerciale – are drept corolar libertatea probei în

litigiile comerciale.

Potrivit art. 46 C. com.,

obligațiile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice; cu acte

sub semnătură privată; cu facturi acceptate prin corespondență; prin telegrame;

cu registrele părților; cu martori.

De reținut că, în concepția Codului

comercial, obligațiile comerciale pot fi dovedite atât cu mijloacele de probă

admise de dreptul civil, cât și anumite mijloace de probă specifice activității

comerciale.

În jurisprudența de specialitate,

s-a apreciat că datorită specificului raporturilor comerciale, prin care se

urmărește încheierea unor contracte și derularea unor raporturi juridice

rapide, pentru a dovedi existența raporturilor comerciale, nici nu sunt

necesare acte scrise, de multe ori contractele comerciale încheindu-se în forme

simplificate.

Față de cele arătate, motivarea

instanței de apel, în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 2 decembrie 1999, prin invocarea dispozițiilor art. 1179 C.

civ., urmează a fi înlăturată, multiplul exemplar nefiind considerat ca o

condiție

ad validitatem

a actului juridic comercial, spre deosebire de

actul juridic civil, nici chiar când acesta este unilateral sau mixt.

Așa cum a reținut și instanța de

fond, înscrisul folosit pentru a proba faptul plății în întregime a prețului

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 C. com. coroborat cu art. 1176 C.

civ.

Potrivit art. 1177 C. civ.: „acela

căruia i se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaște sau a

tăgădui (…)”

Contestarea contractului de vânzare-cumpărare

din 2 decembrie 1999 a fost făcută de administratorul societății reclamante,

prin înscrierea în fals, motiv pentru care a fost expertizat și, în urma

verificării, s-a constatat că el este un act valabil.

Față de această situație nu se poate

reține motivarea instanței de apel, potrivit căreia acest contract reprezintă

doar un act eliberat în vederea înscrierii în circulație a autoturismului sau

că la momentul respectiv s-au completat anumite rubrici și s-au adăugat anumite

semnături, aceasta nefiind susținută de probele administrate cauzei.

Convenția încheiată la data de 2

decembrie 1999 îndeplinește condițiile unui contract perfect valabil, fiind

identificate părțile contractante, bunul supus vânzării, prețul achitat pentru

perfectarea vânzării, semnătura părților și a reprezentanților legali, precum

și sigiliile părților contractante.

În aceste condiții este de

netăgăduit acordul de voință la încheierea contractului de vânzare cumpărare,

neputându-se da altă interpretare acestui act cu alte consecințe juridice.

Lipsa unei facturi sau chitanțe,

care să ateste plata prețului, nu poate fi considerată motiv de nulitate, în

condițiile în care, așa cum s-a arătat, jurisdicția comercială permite

administrarea și altor probe, cum este cazul în speță, plata contravalorii

bunului fiind inclusă în înscrisul în litigiu, confirmată de vânzător. Un alt argument

în favoarea recurentei-pârâte cu privire la plata integrală a prețului îl

reprezintă și faptul că actul de identitate al autoturismului este în posesia

acesteia.

Pentru aceste motive, având în

vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis,

decizia civilă criticată urmând a fi modificată și apelul reclamantei SC A.C.

SRL urmează a fi respins ca nefondat.

Față de această situație, nu se mai

justifică examinarea recursului declarat de SC C. SRL Alba Iulia.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții SC

P. SRL Alba Iulia și B.A.B.

Modifică decizia nr. 185/A din 9 martie

2001 a Curții de Apel Alba Iulia și respinge apelul reclamantei SC A.C. SRL

Alba Iulia, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.C. SRL Alba Iulia, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 7 octombrie 2003.