ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5470/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2002, reclamanta SC C. SA Alba Iulia prin lichidator T.N. l-a chemat în judecată pe pârâtul A.G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să îl oblige la plata în masa credală a SC C. SA Alba Iulia, a contravalorii autoturismului BMW roșu metalizat în sumă de 5.000 Euro, arătând că autoturismul este proprietatea SC C. SA Alba Iulia și că acesta se află în Timișoara, fiind urmărit silit în dosarul execuțional nr. 109/1998 al Tribunalului Timiș, de către un creditor al falitului, respectiv SC A.C. SRL Timișoara. A mai arătat că prin încheierea din 21 octombrie 1999, pronunțată în dosarul nr. 447/1997 judecătorul sindic a dispus aducerea autoturismului la masa credală prin predarea acestuia în mâna lichidatorului de către administratorul SC A.C.

SRL Timișoara, A.G. În temeiul acestei încheieri reclamantul a sigilat cheile autoturismului, interzicându-i administratorului să desfacă sigiliul. Cu toate acestea numitul A.G. a înstrăinat autoturismul. Acesta a depus în dosarul execuțional 447/1997 procesul verbal de licitație încheiat în dosarul execuțional nr. 109/1998 conform căruia autoturismul a fost adjudecat de SC A.C. SRL prin administrator, la prețul de 56.199.000 lei. În aceste condiții, judecătorul sindic a dispus întreprinderea măsurilor necesare pentru anularea vânzării, împrejurare cu care a constatat că societatea SC A. SA Alba Iulia a fost dizolvată și radiată din Registrul Comerțului. Considerând că administratorul SC A. SA Alba Iulia, A.G., este vinovat de înstrăinarea autoturismului, a solicitat obligarea lui la plata sumei de 5.000 Euro, reprezentând prejudiciul cauzat SC C. SA Alba Iulia prin această faptă.

Tribunalul Timiș, secția comercială, a respins acțiunea prin sentința civilă nr. 1407 din 15 aprilie 2003, reținând că pârâtul A.G. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu s-a făcut dovada lichidării societății și preluării patrimoniului acesteia de către pârât, iar societatea reclamantă nu și-a îndreptat acțiunea împotriva cumpărătorului bunului. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, care prin decizia civilă nr. 765 din 10 iulie 2003 a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului față de dispozițiile art. 998 C. civ., considerând că acțiunea are la bază răspunderea civilă delictuală rezultată din calitatea pârâtului de custode al autoturismului.

Rejudecând, Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă obligându-l pe pârât la plata sumei de 5.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri, așa cum rezultă din decizia nr. 4483 din 18 decembrie 2003. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că acțiunea nu este prescrisă, deoarece la data de 16 februarie 2001, când a fost adjudecat bunul și până la introducerea acțiunii nu au trecut trei ani, iar pe fondul pricinii a constatat culpa pârâtului A.G. în producerea prejudiciului reclamantei, întrucât acesta a sustras bunul cuvenit masei credale al reclamantei, pe care a diminuat-o cu suma de 5.000 Euro. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat apel.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 98 din 8 aprilie 2004, a admis apelul, a schimbat în totul sentința, în sensul că a respins acțiunea, obligând-o pe reclamantă la plata sumei de 6.132.500 lei cheltuieli de judecată, către pârât. Curtea a reținut că autoturismul a fost sechestrat de organul de poliție în dosarul penal nr. P/6378/1996 și predat în custodia lui A.G., în calitate de administrator al SC A.C. SRL la data de 26 ianuarie 1996, și că mai târziu, Tribunalul Timiș, prin încheierea din dosarul nr. 2539/C/1996, a dispus înființarea unui sechestru asigurator asupra autoturismului. De asemenea, a reținut că reclamantei i-a fost adusă la cunoștință această stare de fapt, pârâtul precizându-și poziția, în sensul că nu predă autovehiculul.

A mai reținut că au fost încheiate totuși procesele verbale din 25 noiembrie 1999 și 20 decembrie 1999, al doilea nefiind semnat de lichidator, iar în primul care poartă semnătura lichidatorului T.N. nu s-a făcut mențiunea lăsării autoturismului în custodia pârâtului, astfel că nu poate fi reținută culpa acestuia. Reclamanta SC C. SA Alba Iulia prin lichidator judiciar T.N., a declarat recurs împotriva deciziei civile mai sus menționate, solicitând admiterea acestuia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și drept consecință a cerut respingerea apelului formulat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond. Astfel, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, recurenta a arătat că acțiunea promovată împotriva lui A.G.

este o acțiune în stabilirea răspunderii civile delictuale a acestuia în calitate de custode al autoturismului în cauză. Recursul este nefondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele: Procesul verbal încheiat la 20 decembrie 1999, menționează că au fost predate cheile autoturismului numitului A.G., sigilându-se plicul, și că pârâtul ar fi fost de față la această operațiune, dar că a refuzat să-l semneze, la sugestia fiului său, sub rezerva consultării unui jurist. Ulterior, prin procesul verbal încheiat la 25 noiembrie 1999, A.G. și-a menționat punctul de vedere cu privire la autoturism, în sensul că autoturismul se afla în custodia sa din dispoziția organului de poliție, fiind instituit sechestru asigurator asupra lui în dosar nr. 2530/C/1996.

Acest proces verbal nu este semnat de lichidator, iar primul proces verbal nu este semnat de pârât, la dosar neexistând dovada că acesta ar fi fost comunicat pârâtului. În aceste condiții, cele două procese verbale nu dovedesc susținerea reclamantei, în sensul întocmirii legale a actelor necesare în scopul conservării autoturismului și constituirii unei custodii valabile în sarcina pârâtului, custodia fiind constituită de organul de poliție într-un alt dosar și anume dosarul nr. P/6378/1996 și care nu are legătură cu prezenta cauză. Se constată astfel că, susținerea recurentei nu are suport legal, pârâtului neputând să-i fie reținută vreo culpă în prejudicierea societății reclamante, astfel că hotărârea recurată se află la adăpost de orice critică, recursul urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA prin lichidator T.N. împotriva deciziei civile nr. 98 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2004.