ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 21 martie

2003 și înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a, reclamanta C.G.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială a municipiului București, să se anuleze decizia nr. 1063

din 7 octombrie 2002, prin care Comisia pentru aplicarea Decretului - lege nr.

118/1990, a respins cererea sa.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin cererea adresată pârâtei în data de 27 septembrie 2002, a

cerut să i se stabilească drepturile și calitatea prevăzută de Decretul - lege

nr. 118/1990, art. 1 alin. (2) lit. a), pentru perioada 29 august 1944 – iulie

1945, dar cererea a fost respinsă în mod nelegal.

Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința nr. 3107 din 3

septembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1063/2002 emisă de

pârâtă și a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a Decretului nr.

118/1990.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că reclamanta a fost deportată în Salzburg, în

perioada 1 octombrie 1944 – 30 aprilie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta, criticând hotărârea, ca fiind nelegală, instanța

nemotivând în fapt și în drept, soluția, iar pe de altă parte, este lipsită de

temei legal și cu aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin încheierea pronunțată la 17 noiembrie 2003, a constatat îndeplinite

condițiile de formă, cum sunt prevăzute în art. 302

1

C. proc. civ.,

așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, motivele invocate

încadrându-se în cerințele art. 304 C. proc. civ. și a admis în principiu,

recursul în cadrul procedurii prealabile.

Recursul se constată a fi fondat.

Principiul general consacrat de

Codul de procedură civilă, impune ca orice hotărâre judecătorească să fie

motivată, pentru a se da instanțelor superioare, posibilitatea de a controla

judecata primelor instanțe, prin controlul judiciar exercitat prin căile de

atac.

Pentru satisfacerea acestui

principiu, judecătorii fondului sunt datori să prezinte motivele de fapt și de

drept care au format convingerea lor, să enunțe cele contestate și dovezile

care au determinat-o.

Acest principiu își găsește

statornicirea în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., iar nerespectarea lor conduce la casarea sentinței.

În speță, se constată că sentința

nr. 3107/2003 nu respectă prevederile imperative ale art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., nu sunt prezentate motivele de fapt și de drept, dovezile care au condus

la pronunțarea hotărârii.

În raport cu această constatare și

conform considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite

recursul, va casa sentința recurată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială a Municipiului

București împotriva sentinței civile nr. 3107 din 3 septembrie 2003 a

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 aprilie 2004.