ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 21 martie 2003 și înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a, reclamanta C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a municipiului București, să se anuleze decizia nr. 1063 din 7 octombrie 2002, prin care Comisia pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990, a respins cererea sa. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin cererea adresată pârâtei în data de 27 septembrie 2002, a cerut să i se stabilească drepturile și calitatea prevăzută de Decretul - lege nr. 118/1990, art. 1 alin. (2) lit. a), pentru perioada 29 august 1944 – iulie 1945, dar cererea a fost respinsă în mod nelegal.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința nr. 3107 din 3 septembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1063/2002 emisă de pârâtă și a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a Decretului nr. 118/1990. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost deportată în Salzburg, în perioada 1 octombrie 1944 – 30 aprilie 1945. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând hotărârea, ca fiind nelegală, instanța nemotivând în fapt și în drept, soluția, iar pe de altă parte, este lipsită de temei legal și cu aplicarea greșită a legii. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea pronunțată la 17 noiembrie 2003, a constatat îndeplinite condițiile de formă, cum sunt prevăzute în art. 302 1 C. proc.

civ., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, motivele invocate încadrându-se în cerințele art. 304 C. proc. civ. și a admis în principiu, recursul în cadrul procedurii prealabile. Recursul se constată a fi fondat. Principiul general consacrat de Codul de procedură civilă, impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, pentru a se da instanțelor superioare, posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe, prin controlul judiciar exercitat prin căile de atac. Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să prezinte motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele contestate și dovezile care au determinat-o. Acest principiu își găsește statornicirea în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., iar nerespectarea lor conduce la casarea sentinței. În speță, se constată că sentința nr. 3107/2003 nu respectă prevederile imperative ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt prezentate motivele de fapt și de drept, dovezile care au condus la pronunțarea hotărârii. În raport cu această constatare și conform considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa sentința recurată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3107 din 3 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2004.