ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3581/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 18 septembrie 2003, reclamantul C.M.

a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să

se dispună anularea hotărârii nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că pârâta refuză să-i recunoască drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a prezentat dovezi din care rezultă că în

perioada mai 1944 - octombrie 1944, când locuia în Ardealul de Nord, cedat

Ungariei după Dictatul de la Viena, a fost trimis într-un detașament de muncă

forțată, în fosta Cehoslovacie.

Prin sentința nr. 1889 din

12 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a respins acțiunea reclamantului C.M., ca nefondată.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul a fost deportat pentru munci premilitare în fosta

Cehoslovacie, situație care nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. d) din

Legea nr. 189/2000.

Totodată, instanța de fond a

reținut că hotărârea pârâtei a fost emisă în limita dovezilor prezentate de

petentul-reclamant în susținerea cererii.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, reclamantul C.M.

În motivele de recurs,

recurentul a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că trimiterea

la muncă forțată s-a făcut în cadrul unor acțiuni premilitare, deoarece la acea

dată era minor, iar detașamentele de muncă forțată s-au organizat pe criterii

etnice.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7426

din 7 octombrie 2004, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată și a

trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 3461 din 20 decembrie 2004, a admis acțiunea reclamantului

C.M., a anulat hotărârea nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, emisă de Casa de

Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre,

prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada mai 1944 - octombrie 1944, începând cu 1 februarie 2003.

Pentru a pronunța o asemenea

hotărâre, instanța a reținut că din materialul probator administrat, a rezultat

că reclamantul nu a fost trimis la muncă forțată în cadrul unor acțiuni

premilitare, ci ca urmare a persecuției etnice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, întrucât a luat în considerare

mijloace de probă care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, înaintea

emiterii hotărârii atacate.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a

precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

acestora, prin declarație cu martori.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, este de

necontestat că reclamantul a probat prin declarații cu martori, că trimiterea

la muncă forțată nu s-a făcut în cadrul unor activități preliminare, ci ca

urmare a persecuției etnice instaurate în Ardealul de Nord, în urma Dictatului

de la Viena.

În acest fel, reclamantul

îndeplinește condițiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute la art. 1 lit.

d) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Nu poate fi primită critica

din recurs, potrivit căreia instanța de fond a greșit, administrând în cauză

mijloace noi de probațiune, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate

a Casei de Pensii a municipiului București, înaintate ca aceasta să emită

hotărârea atacată.

În virtutea rolului său

activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanța

de fond a procedat corect, acceptând aceste dovezi noi.

În consecință, se constată

că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a

se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3461

din 20 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2005.