ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3581/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3581/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
calea contenciosului administrativ la data de 18 septembrie 2003, reclamantul C.M.
a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să
se dispună anularea hotărârii nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, a Comisiei
pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind
recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat, în esență, că pârâta refuză să-i recunoască drepturile
prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a prezentat dovezi din care rezultă că în
perioada mai 1944 - octombrie 1944, când locuia în Ardealul de Nord, cedat
Ungariei după Dictatul de la Viena, a fost trimis într-un detașament de muncă
forțată, în fosta Cehoslovacie.
Prin sentința nr. 1889 din
12 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,
a respins acțiunea reclamantului C.M., ca nefondată.
Pentru a se pronunța în
acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,
rezultă că reclamantul a fost deportat pentru munci premilitare în fosta
Cehoslovacie, situație care nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. d) din
Legea nr. 189/2000.
Totodată, instanța de fond a
reținut că hotărârea pârâtei a fost emisă în limita dovezilor prezentate de
petentul-reclamant în susținerea cererii.
Împotriva sentinței
pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, reclamantul C.M.
În motivele de recurs,
recurentul a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că trimiterea
la muncă forțată s-a făcut în cadrul unor acțiuni premilitare, deoarece la acea
dată era minor, iar detașamentele de muncă forțată s-au organizat pe criterii
etnice.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7426
din 7 octombrie 2004, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată și a
trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Rejudecând cauza, Curtea de
Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin
sentința civilă nr. 3461 din 20 decembrie 2004, a admis acțiunea reclamantului
C.M., a anulat hotărârea nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, emisă de Casa de
Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre,
prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,
pentru perioada mai 1944 - octombrie 1944, începând cu 1 februarie 2003.
Pentru a pronunța o asemenea
hotărâre, instanța a reținut că din materialul probator administrat, a rezultat
că reclamantul nu a fost trimis la muncă forțată în cadrul unor acțiuni
premilitare, ci ca urmare a persecuției etnice.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, se susține că
instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, întrucât a luat în considerare
mijloace de probă care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, înaintea
emiterii hotărârii atacate.
Examinându-se sentința
atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,
precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul
este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Normele pentru
aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a
precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată
se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa
acestora, prin declarație cu martori.
Totodată, prin art. 6
1
din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se
prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, este de
necontestat că reclamantul a probat prin declarații cu martori, că trimiterea
la muncă forțată nu s-a făcut în cadrul unor activități preliminare, ci ca
urmare a persecuției etnice instaurate în Ardealul de Nord, în urma Dictatului
de la Viena.
În acest fel, reclamantul
îndeplinește condițiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute la art. 1 lit.
d) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Nu poate fi primită critica
din recurs, potrivit căreia instanța de fond a greșit, administrând în cauză
mijloace noi de probațiune, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate
a Casei de Pensii a municipiului București, înaintate ca aceasta să emită
hotărârea atacată.
În virtutea rolului său
activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanța
de fond a procedat corect, acceptând aceste dovezi noi.
În consecință, se constată
că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a
se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3461
din 20 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 iunie 2005.