ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3581/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 18 septembrie 2003, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta refuză să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a prezentat dovezi din care rezultă că în perioada mai 1944 - octombrie 1944, când locuia în Ardealul de Nord, cedat Ungariei după Dictatul de la Viena, a fost trimis într-un detașament de muncă forțată, în fosta Cehoslovacie.

Prin sentința nr. 1889 din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului C.M., ca nefondată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a fost deportat pentru munci premilitare în fosta Cehoslovacie, situație care nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000. Totodată, instanța de fond a reținut că hotărârea pârâtei a fost emisă în limita dovezilor prezentate de petentul-reclamant în susținerea cererii. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, reclamantul C.M. În motivele de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că trimiterea la muncă forțată s-a făcut în cadrul unor acțiuni premilitare, deoarece la acea dată era minor, iar detașamentele de muncă forțată s-au organizat pe criterii etnice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7426 din 7 octombrie 2004, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3461 din 20 decembrie 2004, a admis acțiunea reclamantului C.M., a anulat hotărârea nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada mai 1944 - octombrie 1944, începând cu 1 februarie 2003. Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța a reținut că din materialul probator administrat, a rezultat că reclamantul nu a fost trimis la muncă forțată în cadrul unor acțiuni premilitare, ci ca urmare a persecuției etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, întrucât a luat în considerare mijloace de probă care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, înaintea emiterii hotărârii atacate. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarație cu martori.

Totodată, prin art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cauză, este de necontestat că reclamantul a probat prin declarații cu martori, că trimiterea la muncă forțată nu s-a făcut în cadrul unor activități preliminare, ci ca urmare a persecuției etnice instaurate în Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena. În acest fel, reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute la art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia instanța de fond a greșit, administrând în cauză mijloace noi de probațiune, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate a Casei de Pensii a municipiului București, înaintate ca aceasta să emită hotărârea atacată.

În virtutea rolului său activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanța de fond a procedat corect, acceptând aceste dovezi noi. În consecință, se constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3461 din 20 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.