ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1298/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 decembrie 2003, reclamanta C.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 8149 din 26 septembrie 2003, emisă de pârâtă și constatarea calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii, a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada persecuției, conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002. A mai arătat că a fost deportată în Transnistria, în perioada 9 septembrie 1942 - 10 iunie 1944, din motive etnice, rasiale, în timpul regimului Antonescu și că a făcut dovada în acest sens, prin două declarații de martori autentificate.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 193 din 3 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în baza hotărârii nr. 5212 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta a făcut dovada, potrivit legii, că a fost persecutată din motive etnice, fiind deportată în Transnistria. A mai reținut că o altă cerere a reclamantei, înregistrată la 7 august 2002, cu nr. 7338, fusese admisă prin hotărârea nr. 5212 din 12 iunie 2003, deci, cu privire la reclamantă, pârâta a emis două hotărâri contradictorii, fără să revizuiască vreuna dintre acestea.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a arătat că prin hotărârea nr. 8149 din 26 septembrie 2003, cererea reclamantei a fost respinsă, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002. A precizat că, ulterior, reclamanta s-a adresat cu o nouă cerere, Comisiei de specialitate, însoțită de un set de acte, prin care a făcut dovada persecuției, acordându-i-se prin hotărârea nr. 5212 din 12 iunie 2003, drepturile, cu data de întâi a lunii următoare depunerii acestei cereri, potrivit art. 5 din Legea nr. 189/2000. Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarațiile cu martori. Reclamanta a făcut dovada, în condițiile legii, prin declarațiile autentificate ale martorelor G.M.

și P.E., că a fost deportată, împreună cu acestea, în perioada 9 septembrie 1942 - 10 iunie 1944, din București, în Transnistria, împrejurare, de altfel, confirmată ulterior de pârâtă, prin emiterea deciziei nr. 5212 din 12 iunie 2003, fără, însă, a-și revoca decizia inițială de respingere a cererii reclamantei. Prin urmare, pentru considerentele arătate, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 193 din 31 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.