ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4345/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Constanța sub nr. 339/COM din 2002, reclamanta S.C. T. S.A., prin sucursala E.

Constanța, a chemat în judecată pe pârâta RADET Constanța, pentru a fi obligată

la plata sumei de 59.962.219.693 lei reprezentând refuzuri parțiale la

facturile de energie termică, emise în perioada octombrie 1997- februarie 2001.

În motivarea cererii, reclamanta a invocat că a

încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice nr. 47/1995,

prelungit prin mai multe acte adiționale și în baza căruia s-a obligat să

furnizeze pârâtei energie termică, cu obligația acesteia de a achita

contravaloarea acestei energii.

Deși obligația de a furniza pârâtei energie

termică începând cu anul 1996 a fost îndeplinită, aceasta a refuzat parțial la

plată facturi, care la data introducerii acțiunii însumau 59.962.219.693 lei,

aferente perioadei octombrie 1997-februarie 2001.

Pentru achitarea sumelor restante, la data de 17

mai 2000 și respectiv 20 octombrie 2000, a încheiat două protocoale cu pârâta,

prin care aceasta recunoaște că are datorii către reclamantă, obligându-se să

le achite, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Pârâta, prin obiecțiunile depuse la dosar a

invocat ca pentru perioada octombrie 1997-1999, acțiunea reclamantei este

prescrisă, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, la cererea părților s-a efectuat o

expertiză contabilă și tehnică, pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă,

urmare a refuzurilor parțiale la facturile emise de reclamantă.

Prin sentința nr. 60/COM din 18 decembrie 2002,

Curtea de Apel Constanța a admis în parte acțiunea reclamantei și pe cale de

consecință a obligat pârâta RADET la plata sumei de 32.194.381.733 lei și la

346.189.318 lei taxă de timbru și 30.000.000 lei onorariu expertiză.

În motivarea acestei soluții, instanța de

judecată, a reținut că între părțile din litigiu a fost încheiat contractul de

furnizare a energiei electrice nr. 47/1995 și 44/1998 ambele prelungite prin

mai multe acte adiționale, prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze

energie termică, cu obligația acesteia din urmă de a achita contravaloarea

acesteia.

Cu toate acestea, pârâta în perioada octombrie

1997-februarie 2001 a refuzat parțial la plată facturile emise de reclamantă.

Expertiza efectuată în cauză, la cererea

părților a stabilit că suma datorată de pârâtă, în baza facturilor refuzate la

plată este de 32.194.381.733 lei, din care 29.810.014.636 lei contravaloarea

apei de adaos și căldurii aferente și 2.384.367.097 lei diferență preț.

Cu privire la excepția invocată de pârâtă

referitor la prescripția acțiunii, pentru perioada octombrie 1997-1999,

instanța de judecată a respins-o ca neîntemeiată.

S-a argumentat că prin Protocolul încheiat la

data de 17 mai 2000 și respectiv la 20 octombrie 2000 pârâta a recunoscut că

are o datorie către reclamantă, de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei

la facturile neachitate, angajându-se să achite suma conform graficului de

eșalonare a plăților.

Ori, conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958,

prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se

prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit art. 17

întreruperea șterge prescripția, începând a curge o nouă prescripție.

În speță, recunoașterea pârâtei consemnată prin

protocol a întrerupt prescripția și în raport de data introducerii acțiunii,

dreptul reclamantei este exercitat în termenul general de 3 ani, încadrându-se

în noua prescripție ce a început să curgă de la 17 mai 2000.

Potrivit art. 274, la cererea reclamantei și

raportat la pretențiile admise, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor

de judecată și anume la 346.189.318 lei taxă timbru și la 30.000.000 lei

onorariu expertiză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâta RADET Constanța, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art.

303 C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta pârâtă privesc

nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, sub următoarele aspecte:

- respingerea excepției prescripției

invocate la fond este o soluție greșită în sensul că protocolul încheiat la

data de 17 mai 2000 nu includea recunoașterea ca datorată a sumei de

59.962.219.693 lei (obiectul cererii de față) ci privea suma de 248 miliarde

lei, din care 138 miliarde facturi neachitate (ulterior achitate) și suma de

210 miliarde lei majorări de întârziere ce fac obiectul unui cu totul alt

dosar.

Astfel, susține recurenta,

întreruperea prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada

octombrie 1997-1999 reținută de instanță nu se justifică, acțiunea fiind

neîndoielnic prescrisă.

A doua critică formulată de recurentă se referă

la onorariul de expertiză, în mod greșit pus în sarcina acesteia (30.000.000

lei), întrucât susține recurenta instanța ar fi trebuit să împartă onorariul

total al expertului de 80.700.000 lei în mod egal, ambelor părți și în raport

de plata în avans de 24.700.000 lei, diferența cu care este de acord să o

achite este de numai 15.650.000 lei.

Cu privire la plata taxei de timbru de

346.189.318 lei, recurenta critică soluția atacată, arătând că instanța a

ignorat și cheltuielile făcute de aceasta cu onorariu plătit apărătorului,

dovedit cu actele depuse la dosar.

Pentru aceste motive, recurenta pârâtă a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

instanța de recurs, va examina cererea chiar în situația indicării greșite a

motivelor de recurs, așa încât susținerile intimatei reclamante de a constata

inadmisibil recursul, nu poate fi primită.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la

acțiune al reclamantei pentru perioada octombrie 1997-1999 prima critică

formulată de pârâtă, Curtea reține că soluția pronunțată de prima instanță este

corectă. Prin Protocoalele încheiate de părți la data de 17 mai 2000 și

respectiv 20 octombrie 2000, pârâta a recunoscut o datorie restantă către reclamantă

în sumă totală de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei facturi

recunoscute și neachitate, cu angajarea plății acestora conform graficului de

eșalonare.

Această recunoaștere a datoriei de către pârâtă,

în mod valabil a fost reținută de Curtea de Apel Constanța ca fiind momentul în

care a operat întreruperea cursului prescripției, așa încât de la această dată,

potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă o nouă prescripție

de 3 ani, acțiunea reclamantei fiind introdusă astfel în noul termen de

prescripție, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată (6

martie 2002).

Susținerea recurentei precum că suma în litigiu

excede Protocolului mai sus amintit, neavând nici o legătură cu suma acceptată

prin acest protocol, nu are suport, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă

nici o anexă la Protocol cu componența sumelor restante, din care să rezulte

explicit ce sume au fost recunoscute și cu ce titlu. De altfel, ambele părți,

prezente la dezbateri au confirmat inexistența acestor anexe.

Așa cum a fost redactat Protocolul încheiat de

părți, în lipsa unei defalcări pe categorii de facturi, rezultă, din formularea

„datoria totală a RADET” la 17 mai 2000, că acesta a recunoscut și acceptat la

plată și suma în litigiu.

Recunoscând ca datorată suma de 248 miliarde

lei, din care 138 miliarde lei la facturi neachitate, bine instanța de fond a

făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Critica vizând cheltuielile de judecată, respectiv

taxe de timbru și onorariu de expert este de asemenea nefondată.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 276 C.

proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată atunci când pretențiile

părții au fost încuviințate numai în parte și le-a stabilit în raport de aceste

prevederi legale.

În concluzie, Curtea constată că recursul

declarat de pârâta RADET este nefondat și potrivit dispozițiilor art. 312 teza

2 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

RADET Constanța, împotriva sentinței nr. 60 din 18 decembrie 2002 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 noiembrie 2003.