ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4345/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 339/COM din 2002, reclamanta S.C. T. S.A., prin sucursala E. Constanța, a chemat în judecată pe pârâta RADET Constanța, pentru a fi obligată la plata sumei de 59.962.219.693 lei reprezentând refuzuri parțiale la facturile de energie termică, emise în perioada octombrie 1997- februarie 2001. În motivarea cererii, reclamanta a invocat că a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice nr. 47/1995, prelungit prin mai multe acte adiționale și în baza căruia s-a obligat să furnizeze pârâtei energie termică, cu obligația acesteia de a achita contravaloarea acestei energii.

Deși obligația de a furniza pârâtei energie termică începând cu anul 1996 a fost îndeplinită, aceasta a refuzat parțial la plată facturi, care la data introducerii acțiunii însumau 59.962.219.693 lei, aferente perioadei octombrie 1997-februarie 2001. Pentru achitarea sumelor restante, la data de 17 mai 2000 și respectiv 20 octombrie 2000, a încheiat două protocoale cu pârâta, prin care aceasta recunoaște că are datorii către reclamantă, obligându-se să le achite, lucru pe care însă nu l-a făcut. Pârâta, prin obiecțiunile depuse la dosar a invocat ca pentru perioada octombrie 1997-1999, acțiunea reclamantei este prescrisă, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată. În cauză, la cererea părților s-a efectuat o expertiză contabilă și tehnică, pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă, urmare a refuzurilor parțiale la facturile emise de reclamantă.

Prin sentința nr. 60/COM din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis în parte acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a obligat pârâta RADET la plata sumei de 32.194.381.733 lei și la 346.189.318 lei taxă de timbru și 30.000.000 lei onorariu expertiză. În motivarea acestei soluții, instanța de judecată, a reținut că între părțile din litigiu a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 47/1995 și 44/1998 ambele prelungite prin mai multe acte adiționale, prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze energie termică, cu obligația acesteia din urmă de a achita contravaloarea acesteia. Cu toate acestea, pârâta în perioada octombrie 1997-februarie 2001 a refuzat parțial la plată facturile emise de reclamantă.

Expertiza efectuată în cauză, la cererea părților a stabilit că suma datorată de pârâtă, în baza facturilor refuzate la plată este de 32.194.381.733 lei, din care 29.810.014.636 lei contravaloarea apei de adaos și căldurii aferente și 2.384.367.097 lei diferență preț. Cu privire la excepția invocată de pârâtă referitor la prescripția acțiunii, pentru perioada octombrie 1997-1999, instanța de judecată a respins-o ca neîntemeiată. S-a argumentat că prin Protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 și respectiv la 20 octombrie 2000 pârâta a recunoscut că are o datorie către reclamantă, de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei la facturile neachitate, angajându-se să achite suma conform graficului de eșalonare a plăților.

Ori, conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit art. 17 întreruperea șterge prescripția, începând a curge o nouă prescripție. În speță, recunoașterea pârâtei consemnată prin protocol a întrerupt prescripția și în raport de data introducerii acțiunii, dreptul reclamantei este exercitat în termenul general de 3 ani, încadrându-se în noua prescripție ce a început să curgă de la 17 mai 2000. Potrivit art. 274, la cererea reclamantei și raportat la pretențiile admise, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată și anume la 346.189.318 lei taxă timbru și la 30.000.000 lei onorariu expertiză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta RADET Constanța, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. Recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate de recurenta pârâtă privesc nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, sub următoarele aspecte: - respingerea excepției prescripției invocate la fond este o soluție greșită în sensul că protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 nu includea recunoașterea ca datorată a sumei de 59.962.219.693 lei (obiectul cererii de față) ci privea suma de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde facturi neachitate (ulterior achitate) și suma de 210 miliarde lei majorări de întârziere ce fac obiectul unui cu totul alt dosar.

Astfel, susține recurenta, întreruperea prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada octombrie 1997-1999 reținută de instanță nu se justifică, acțiunea fiind neîndoielnic prescrisă. A doua critică formulată de recurentă se referă la onorariul de expertiză, în mod greșit pus în sarcina acesteia (30.000.000 lei), întrucât susține recurenta instanța ar fi trebuit să împartă onorariul total al expertului de 80.700.000 lei în mod egal, ambelor părți și în raport de plata în avans de 24.700.000 lei, diferența cu care este de acord să o achite este de numai 15.650.000 lei. Cu privire la plata taxei de timbru de 346.189.318 lei, recurenta critică soluția atacată, arătând că instanța a ignorat și cheltuielile făcute de aceasta cu onorariu plătit apărătorului, dovedit cu actele depuse la dosar.

Pentru aceste motive, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. instanța de recurs, va examina cererea chiar în situația indicării greșite a motivelor de recurs, așa încât susținerile intimatei reclamante de a constata inadmisibil recursul, nu poate fi primită. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada octombrie 1997-1999 prima critică formulată de pârâtă, Curtea reține că soluția pronunțată de prima instanță este corectă.

Prin Protocoalele încheiate de părți la data de 17 mai 2000 și respectiv 20 octombrie 2000, pârâta a recunoscut o datorie restantă către reclamantă în sumă totală de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei facturi recunoscute și neachitate, cu angajarea plății acestora conform graficului de eșalonare.

Această recunoaștere a datoriei de către pârâtă, în mod valabil a fost reținută de Curtea de Apel Constanța ca fiind momentul în care a operat întreruperea cursului prescripției, așa încât de la această dată, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă o nouă prescripție de 3 ani, acțiunea reclamantei fiind introdusă astfel în noul termen de prescripție, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată (6 martie 2002). Susținerea recurentei precum că suma în litigiu excede Protocolului mai sus amintit, neavând nici o legătură cu suma acceptată prin acest protocol, nu are suport, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o anexă la Protocol cu componența sumelor restante, din care să rezulte explicit ce sume au fost recunoscute și cu ce titlu.

De altfel, ambele părți, prezente la dezbateri au confirmat inexistența acestor anexe. Așa cum a fost redactat Protocolul încheiat de părți, în lipsa unei defalcări pe categorii de facturi, rezultă, din formularea „datoria totală a RADET” la 17 mai 2000, că acesta a recunoscut și acceptat la plată și suma în litigiu. Recunoscând ca datorată suma de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei la facturi neachitate, bine instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Critica vizând cheltuielile de judecată, respectiv taxe de timbru și onorariu de expert este de asemenea nefondată. Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

privind acordarea cheltuielilor de judecată atunci când pretențiile părții au fost încuviințate numai în parte și le-a stabilit în raport de aceste prevederi legale. În concluzie, Curtea constată că recursul declarat de pârâta RADET este nefondat și potrivit dispozițiilor art. 312 teza 2 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta RADET Constanța, împotriva sentinței nr. 60 din 18 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2003.