Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2000
inadmisibil

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83642)

HOTĂRÂRE
17.05.2000
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83642) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2000)

Prescripția extinctivă. Cauze de întrerupere . Decret nr.167/1958, art.16 lit.a), art.17 Potrivit art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit art.17, întreruperea șterge prescripția, începând să curgă o nouă prescripție, astfel că recunoașterea datoriei de către pârâtă, prin protocolul încheiat la 17 mai 2000, a întrerupt prescripția și în raport cu data introducerii acțiunii, 6 martie 2002, dreptul material la acțiune a fost exercitat de reclamantă înăuntrul termenului general de trei ani, încadrându-se în noua prescripție care a început să curgă de la 17 mai 2000 . (Secția comercială, decizia nr.4345 din 12 noiembrie 2003) Reclamanta S.C.

T. SA prin Sucursala „E.” Constanța a chemat în judecată pe pârâta RADET Constanța, pentru a fi obligată la plata sumei reprezentând refuzul parțial la facturile de energie termică, emise în perioada octombrie 1997- februarie 2001, cu motivarea că reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice, prelungit prin mai multe acte adiționale și în baza căruia s-a obligat să furnizeze pârâtei energie termică, urmând ca aceasta să achite contravaloarea acestei energii. Deși obligația de a furniza energie termică începând cu anul 1996 a fost îndeplinită, pârâta a refuzat parțial plata facturii. În vederea achitării sumelor restante, la data de 17 mai 2000 și la 20 octombrie 2000, s-a încheiat protocolul, prin care pârâta a recunoscut că are datorii către reclamantă, obligându-se să le achite, lucru pe care nu l-a făcut.

Prin obiecțiunile depuse, pârâta a invocat că acțiunea reclamantei este prescrisă, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată. La cererea părților s-a efectuat o expertiză contabilă și tehnică, pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă, urmare a refuzurilor parțiale la facturile emise de reclamantă. Prin sentința civilă nr.60/COM din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei pretinse,la plata taxei de timbru și onorariu expertiză. În motivarea soluției, instanța a reținut că între părțile din litigiu a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice din 1995 și 1998, ambele prelungite prin mai multe acte adiționale, prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze energie termică, cu obligația pârâtei să achite contravaloarea acesteia.

Cu toate acestea, pârâta în perioada octombrie 1997-februarie 2001 a refuzat parțial să platească facturile emise de reclamantă iar expertiza, efectuată la cererea părților, a stabilit suma datorată de pârâtă, în baza facturilor refuzate la plată. Cu privire la excepția invocată de pârâtă, privind prescripția acțiunii, pentru perioada octombrie 1997-1999, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a argumentat că, prin protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 și la 20 octombrie 2000, pârâta a recunoscut că are o datorie către reclamantă, la facturile neachitate, angajându-se să achite suma conform graficului de eșalonare a plăților. Porivit art.16 lit.a) din Decretul 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit art.17 întreruperea șterge prescripția, începând să curgă o nouă prescripție.

În speță, recunoașterea datoriei, consemnată în protocolul din 17 mai 2000, a întrerupt prescripția și în raport cu data introducerii acțiunii (6 martie2002), dreptul reclamantei a fost exercitat în termenul general de 3 ani, încadrându-se în noua prescripție ce a început să curgă de la 17 mai 2000. Pârâta a declarat recurs, cu respectarea termenelor prevăzute de art.301 și 303 C. proc. civ., în temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ.,critica formulată privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței sub aspectul respingerii excepției prescripției invocate la fond. Recursul este nefondat. Potrivit art.306 alin.(3) C. proc. civ. instanța de recurs va examina cererea chiar în situația indicării greșite a motivelor de recurs, așa încât susținerile reclamantei de a se constata ca inadmisibil recursul, nu poate fi primită.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada octombrie 1997-1999, Curtea a reținut că soluția pronunțată de prima instanță este corectă. Prin protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 și la 20 octombrie 2000, pârâta a recunoscut o datorie restantă către reclamantă, facturi recunoscute și neachitate, cu angajarea plății acestora conform graficului de eșalonare.

Această recunoaștere a datoriei,de către pârâtă, a fost reținută de Curtea de Apel Constanța ca fiind momentul în care a operat întreruperea cursului prescripției, așa încât de la această dată, potrivit art.17 din Decretul 167/1958, începe să curgă o nouă prescripție de trei ani, acțiunea reclamantei fiind introdusă astfel în noul termen de prescripție, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată (6 martie 2002). Susținerea pârâtei, prin care suma în litigiu excede protocolului, neavând nici o legătură cu suma acceptată prin acest protocol, nu are suport, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o anexă la protocol cu componența sumelor restante, din care să rezulte explicit ce sume au fost recunoscute și cu ce titlu.

De altfel, ambele părți, prezente la dezbateri au confirmat inexistența acestor anexe. Așa cum a fost redactat protocolul încheiat între părți, în lipsa unei defalcări pe categorii de facturi, rezultă, prin formularea „datoria totală a RADET”, la 17 mai 2000, că pârâta a recunoscut și a acceptat la plată suma în litigiu,astfel că instanța de fond ,în mod corect, a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.16 lit.a) din Decretul 167/1958. În consecință, recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.312 teza 2 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4345/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 339/COM din 2002, reclamanta S.C. T. S.A., prin sucursala E. Constanța, a chemat în judecată
ÎCCJ 2010-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 178/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6664 din 29 mai 2008 a respins excepția prescripției dreptului material la
ÎCCJ 2017-02-01
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2017
ționale subsecvente, precursoarea reclamantei avea obligația să furnizeze energie termică pârâtei, iar acesteia din urma îi revenea obligația să achite contravaloarea energiei termice furnizate conform clauzelor contractuale. În continuare
ÎCCJ 2003-06-12
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3022/2003
. nr. 3/1998, un refuz expres cu privire la suma datorată și nici nu s-a conformat prevederilor art. 17 din O.M.F. nr. 2388/1995, în sensul confirmării soldurilor privind creanțele cu o vechime mai mare de 6 luni, înseamnă că aceasta a recu
ÎCCJ 2012-12-06
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4877/2012
ția de plată a devenit exigibilă la emiterea facturii, adică la 15 iunie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție, perioadă în care pârâta a efectuat o plată parțială la 31 noiembrie 2007, întrerupând termenul de prescr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă