ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Electrocentrale Constanța S.A., în condițiile art. 281 indice 1 C. proc. civ. de la 1865 în contradictoriu cu pârâta RADET Constanța a formulat la data de 16.04.2016 cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 189/27.01.2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2011 și a încheierii interlocutorii pronunțate în același dosar la data de 09.11.2011.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2011 se relevă că Electrocentrale București S.A, precursoarea reclamantei, reprezentata prin Sucursala Electrocentrale Constanța, a solicitat instanței obligarea pârâtei Radet Constanta la plata sumei de 52.428.753,06 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat faptul că între societatea Electrocentrale București S.A., în calitate de vânzător și R.A.D.E.T. Constanța, în calitate de cumpărător, a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 47/2005, contract ce a fost prelungit prin Actul adițional nr. x/2006, Actul adițional nr. x/2006. Actul adițional nr. x/2007, Actul adițional nr. x/2008 și Actul adițional nr. x/2009. În baza acestui contract, așa cum a fost modificat prin actele adiționale subsecvente, precursoarea reclamantei avea obligația să furnizeze energie termică pârâtei, iar acesteia din urma îi revenea obligația să achite contravaloarea energiei termice furnizate conform clauzelor contractuale.

În continuare s-a arătat faptul că în baza dispozițiilor contractului menționat, în perioada august 2007 - noiembrie 2009, Electrocentrale Constanța S.A. a furnizat paratei energie termică pentru care au fost emise un număr de 34 facturi fiscale. A mai arătat reclamanta că, cum pârâta nu a achitat la termenul scadent, prevăzut de art. 12 alin. (1) din contract, contravaloarea acestor facturi, în conformitate cu prevederile art. 20 din același act juridic au fost calculate penalități de întârziere (până la data de 31.12.2009), în cuantum de 52.428.753,06 RON.

Pe parcursul judecării în fond a cauzei a fost invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada august 2007-16.05.2008 și a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică contabilă.

La termenul de judecată din data de 09.11.2011, prin încheiere interlocutorie, instanța de fond a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada august 2007 - 16.05.2008, considerând că introducerea unei acțiuni judecătorești nu constitute o modalitate de întrerupere a cursului prescripției în sensul dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958".

Prin sentința civilă nr. 189/27.01.2016 Tribunalul Constanta a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de Societatea Electrocentrale Constanta S.A., obligând pârâta Radet Constanta la plata sumei de 38.928.937,12 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009, precum și la plata sumei de 267.199 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a apreciat că în cauză subzistă neclarități cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile și a încheierii interlocutorii indicate, găsindu-și aplicarea dispozițiilor art. 281 indice 1 C. proc. civ. de la 1865.

În concret, analizând modalitatea în care a fost formulat petitul cererii de chemare în judecată, solicitându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 52.428.753,06 RON cu titlu de "penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009", coroborat cu faptul că din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (cu accent pe "Situație privind penalitățile conform notificărilor") rezultă fără dubiu perioada pentru care erau solicitate penalitățile de întârziere în cuantum de 52.428.753,06 RON, respectiv 01.01.2009 - 31.12.2009. Astfel, concluzia ce se desprinde este în sensul că obiectul cererii de chemare în judecata îl reprezintă obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2009 prin raportare la valoarea facturilor emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009, iar nu obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate pentru perioada august 2007 - noiembrie 2009.

Prin prisma considerentelor mai sus expuse, cele doua hotărâri vizate - sentința și încheierea interlocutorie - sunt criticabile din perspectiva lipsei de claritate a dispozitivului lor în ceea ce privește perioada pentru care sunt determinate penalitățile de întârziere asupra cărora s-a pronunțat instanța de fond.

Astfel, în cuprinsul încheierii din 09.11.2011 instanța dispune:

"respinge acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada august 2007 - 16.05.2008". Similar, prin sentința nr. 189/2016 se dispune obligarea pârâtei către reclamanta la plata sumei de 38.928.937,12 RON "cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009".

Or, în lumina celor mai sus arătate referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, modalitatea în care instanța s-a pronunțat în cauză apare ca fiind neclară, în condițiile în care interpretarea gramaticală a dispozițiilor din cele două hotărâri conduce la concluzia că judecătorul fondului s-a pronunțat cu privire la penalități calculate pentru perioada august 2007 - 16.05.2008, respectiv 16.05.2008 - noiembrie 2009, iar nu, așa cum era corect, la penalități calculate prin raportare la facturile emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009.

Chiar dacă s-ar face abstracție de cele arătate în cadrul paragrafului anterior privind interpretarea gramaticală, în ceea ce privește sentința civilă vizată, neclaritatea dispozitivului acesteia derivă și din aceea că nu se precizează perioada pentru care au fost calculate penalitățile de întârziere, cu alte cuvinte perioada pe parcursul căreia au curs penalitățile asupra cărora s-a pronunțat instanța de judecata.

În acest context s-a apreciat că sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului celor două hotărâri judecătorești vizate, în sensul de a se menționa în mod corect în cuprinsul acestora faptul că perioada pentru care au fost solicitate penalitățile în discuție era 01.01.2009 - 31.12.2009, iar aceste penalității sunt aferente valorii facturilor emise in perioada august 2007 - noiembrie 2009.

În subsidiar, în măsura în care instanța ar aprecia că nu sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. 189/27.01.2016 și a încheierii interlocutorii pronunțate la data de 09.11.2011 și că, implicit, nu sunt incidente dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. de la 1865, a solicitat ca petiția să fie calificată ca o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul celor două hotărâri, cerere formulată în condițiile art. 281 din același act normativ.

În opinia reclamantei poate fi calificată ca o eroare materială în accepțiunea dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 menționarea în mod greșit a faptului că penalitățile solicitate de reclamantă sunt calculate pentru perioada august 2007- 16.05.2008 (în cazul încheierii interlocutorii din 09.11.2011) și 16.05.2008 - noiembrie 2009 (în cazul sentinței), pe când în realitate perioada pentru care au fost solicitate penalitățile în discuție era 01.01.2009 - 31.12.2009, aceste penalități fiind aferente valorii facturilor emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009.

Prin sentința civilă nr. 1351/15.06.2016, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondate excepția lipsei calității de reprezentant legal al reclamantei și excepția decăderii din dreptul de a formula cererea de lămurire dispozitiv și a respins ca nefondată cererea de lămurire dispozitiv a sentinței civile nr. 189 din data de 27.01.2016 formulată de reclamanta Societatea Electrocentrale Constanța S.A., în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că excepția lipsei calității de reprezentant legal al reclamantei este neîntemeiată ca urmare a depunerii la dosarul cauzei a delegației prin care reprezentantul reclamantei a împuternicit pe semnatarul cererii respective - pe consilierul juridic să redacteze,i să semneze și să depună respectiva cerere.

Excepția decăderii din dreptul de a formula cerere de lămurire dispozitiv nu subzistă întrucât dispozițiile art. 281

1

din vechiul C. proc. civ. nu prevăd un termen în care să se ceară lămurirea, astfel că această măsură poate fi dispusă oricând, câtă vreme nu s-a cerut punerea în executare.

Pe fond se arată că prin încheierea interlocutorie din 09.11.2011 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei august 2007 - 16.05.2008.

Ca urmare a acestei încheieri s-a încuviințat proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv calcularea penalităților de întârziere, respectiv 01.01.2009 - 31.12.2009, asupra căreia nu s-a menționat nici o obiecție.

Prin sentința civilă nr. 189/2016 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 38.929.937,12 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009 în acord cu încheierea interlocutorie din 09.11.2011 și în raport de obiectivul stabilit de instanță prin expertiză contabilă.

Prin prezenta cerere de lămurire, respectiv îndreptare eroare materială reclamanta tinde să modifice perioada pentru care s-a solicitat penalități de întârziere, 01.01.2009 - 31.12.2009, aspect care nu poate forma obiectul cererii de lămuriri sau îndreptare, ci poate constitui o greșeală de judecată ce urmează a fi remediată în cadrul căii de atac.

Deci, dispozițiile încheierii din 09.11.2011 sunt clare și nu necesită lămuriri din perspectiva dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei soluții a formulat apel Societatea Electrocentrale Constanța S.A. susținând că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la penalitățile de întârziere pentru perioada august 2007 - 16.05.2008, respectiv 16.05.2008 - noiembrie 2009, iar nu așa cum ar fi fost corect, pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2009, aferente facturilor de energie termică emise în perioada 2007 - noiembrie 2009. Penalitățile de întârziere s-au solicitat în continuarea celor din dosarul precedent.

Prin decizia civilă nr. 512 din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A., împotriva sentinței civile nr. 1351/15.06.2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANȚA, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că apelanta susține că în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea de lămurire, respectiv de îndreptare eroare materială, reținându-se că prin cererea formulată petenta tinde să modifice perioada pentru care s-au acordat penalitățile de întârziere, 01.01.2009 - 31.12.2009, situație care nu se încadrează în prevederile legale sus menționate.

S-a apreciat că soluția instanței de fond este corectă astfel:

Prin încheierea din 09.11.2011, instanța de fond a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă pentru perioada august 2007 - 16.05.2008. Încheierea sus menționată nu conține neclarități cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului.

În baza încheierii sus arătate s-a efectuat expertiza contabilă în cauză, care a stabilit penalitățile de întârziere conform cererii de chemare în judecată, însă cu excluderea penalităților pentru perioada prescrisă.

Sentința 189/27.01.2016 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 38.928.937 RON cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009.

Dispozitivul sentinței civile nr. 189/27.01.2016 este cât se poate de clar, acesta nevând nevoie de lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozițiilor hotărârii, ori acesta nu cuprinde dispoziții potrivnice.

În ceea ce privește perioada pentru care s-au acordat penalități de întârziere, din considerente rezultă clar că perioada pentru care s-a dispus plata penalităților de întârziere este în acord cu dispozițiile sentinței. Cu alte cuvinte în dispozitiv nu s-a strecurat o greșeală materială.

Cu privire la perioada avută în vedere, respectiv s-ar fi menționat eronat o altă perioadă se rețin următoarele:

Prin apelul formulat, de fapt, apelanta tinde să schimbe perioada pentru care s-au acordat penalități de întârziere, situație care nu este permisă de dispozițiile art. 281

1

din vechiul C. proc. civ. atunci când se contestă greșeli de judecată.

Or, așa cum a reținut și instanța de fond, schimbarea perioadei pentru care s-au acordat penalități de întârziere poate fi valorificată pe calea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 189/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința rejudecării apelului și a admiterii acestuia în sensul schimbării în parte a sentinței civile nr. 1351/2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, urmând ca, rejudecând pe fond cererea formulată de reclamantă, instanța de control judiciar să dispună admiterea acesteia, indiferent de calificarea pe care i-o dă (cerere de lămurire dispozitiv sau cerere de îndreptare eroare).

După prezentarea detaliată a situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, precum și a argumentelor reținute de instanțe și criticile aduse acestora, recurenta - reclamantă combate, în finalul cererii de recurs, considerentele reținute de instanța de apel prin decizia recurată.

Susține că argumentarea instanței de apel vizând presupusa încercare a reclamantei de a schimba perioada pentru care au fost solicitate penalitățile de întârziere apare ca fiind nefondată în condițiile în care, în chiar cuprinsul deciziei civile nr. 526/17.10.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011, hotărâre prin care a fost soluționat în mod definitiv fondul cauzei, se reține faptul că prin precizările formulate la data de 02.11.2011 reclamanta a arătat că solicită penalități de întârziere calculate doar pentru perioada ianuarie - decembrie 2009. Aceeași perioadă pentru acordarea penalităților de întârziere se mai reține și în cadrul unui paragraf ulterior al aceleiași decizii (pagina 9 penultimul paragraf).

Ori, este evident faptul că nu poate fi vorba de încercarea de a schimba perioada pentru care s-au solicitat penalitățile în condițiile în care prin cererea de lămurire dispozitiv și, ulterior, prin apelul formulat reclamanta nu tindea la altceva decât la consemnarea în mod corect, neechivoc, în cuprinsul sentinței civile nr. 189/2016 a faptului că penalitățile sunt calculate pentru perioada ianuarie - decembrie 2009 prin raportare la facturile emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009. Această clarificare era necesară în condițiile în care exprimarea din sentință era cel puțin echivocă.

Astfel, consideră că argumentarea instanței de apel privind încercarea de schimbare a perioadei pentru care au fost solicitate penalitățile de întârziere, precum și caracterul clar al dispozitivului sentinței a cărei lămurire se cerea este absolut nefondată, decizia recurată fiind nelegală.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. de la 1865, susține că argumentul instanței de apel (regăsit și în argumentarea instanței de fond) vizând faptul că reclamanta ar tinde la schimbarea perioadei pentru care au fost solicitate penalitățile de întârziere este absolut străin de natura cauzei.

Totodată, motivul de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 din C. proc. civ. de la 1865 este incident raportat la faptul că în cauza instanța a încălcat/a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 281 indice 1 (respectiv art. 281, în situația calificării cererii ca o cerere de îndreptare eroare) C. proc. civ. de la 1865, apreciind că acest text de lege nu este apt a înlătura neclaritățile invocate de reclamantă a subzista asupra dispozitivului celor două hotărâri vizate. În plus, același motiv de recurs este incident prin prisma faptului că decizia civilă recurată este lipsită de temei legal.

Intimata-pârâtă R.A.D.E.T. CONSTANȚA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând criticile de nelegalitate formulate de recurentă, precum și susținerile din întâmpinare, urmează să respingă recursul, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Învestită cu solicitarea reclamantei Societatea Electrocentrale Constanța S.A. de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 189/2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, instanța de apel a confirmat raționamentul instanței de fond, apreciind în mod corect că cererea cu acest obiect este neîntemeiată, deoarece reclamanta, solicitând schimbarea perioadei pentru care au fost determinate penalitățile de întârziere tinde, în fapt, la modificarea deciziei, iar această finalitate este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei, curtea de apel și-a motivat soluția, sens în care a reținut, în considerentele deciziei atacate, că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile art. 281

1

C. proc. civ., deoarece dispozițiile legale evocate impun un cadru procesual restrâns, care nu permite sub nicio formă schimbarea sensului unei hotărâri judecătorești sau aducerea vreunui amendament cu privire la întinderea drepturilor și obligațiilor consfințite în hotărârea judecătorească.

Motivarea curții de apel respectă exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței la darea soluției, ceea ce face inaplicabil, în speță, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel a arătat cu claritate faptul că dispozitivul sentinței civile nr. 189/2016 pronunțată de Tribunalul Constanța este lipsit de echivoc și nu se impune lămurirea acestuia, întrucât, prin încheierea din data de 9.11.2011, tribunalul a fixat limitele perioadei pentru care s-a împlinit termenul de prescripție, iar perioada pentru care s-a dispus plata penalităților de întârziere este în acord cu dispozițiile sentinței.

Prin urmare, critica privind motivarea contradictorie a deciziei recurate este nefondată.

Nici criticile referitoare la soluția dată cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nu sunt fondate, respectiva cerere fiind respinsă cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

Explicarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului poate viza numai măsurile luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii, nefiind posibil ca pe calea cererii de lămurire a dispozitivului să se ajungă la modificarea hotărârii în conținutul ei.

Totodată, potrivit dispozițiilor evocate, lămurirea dispozitivului hotărârii este posibilă atunci când acesta nu cuprinde date care să permită executarea hotărârii, ceea ce nu este cazul sentinței a cărei lămurire s-a solicitat în cauză, care individualizează în dispozitiv perioada pentru care s-a dispus plata penalităților de întârziere.

În mod corect a reținut instanța de apel, că schimbarea perioadei pentru care s-au acordat penalități de întârziere solicitată de reclamantă vizează, în fapt, o eventuală greșeală de judecată, care repune în discuție fondul pricinii, a cărei valorificare era posibilă doar prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii, iar nu în procedura reglementată de art. 281

1

C. proc. civ., nefiind o chestiune ce privește lămurirea dispozitivului.

În măsura în care recurenta reclamantă a formulat astfel de critici și în cadrul recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 526/2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acestea vor fi analizate de instanța de recurs în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, decizia recurată este temeinic motivată și apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., astfel că nu sunt întrunite cerințele cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. împotriva deciziei civile nr. 512 din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2017.