ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 27 septembrie 2007, reclamanta RADET Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A., B., C., D., E.- F., obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 490.384,8 RON, din care suma de 240.243,90 RON reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei contractuale 2002-2007 și 250.140,90 RON reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 8090,50 RON.

Pârâtele au formulat și cerere de chemare în garanție a numiților G., H. și I. (succesorii numitei J.), solicitând obligarea acestora la plata sumei de 490.384,8 RON, prin care au învederat că, în perioada în care numita J. a deținut funcția de administrator al L., și-a însușit sumele de bani achitate de locatari cu titlul de cheltuieli de întreținere, ceea ce a și determinat desprinderea asociațiilor pârâte.

Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acțiunii formulate împotriva moștenitorilor defunctei J., care se face vinovată de acumularea datoriilor la prestatorul de utilități.

Prin încheierea civilă pronunțată de Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în data de 25 ianuarie 2008, s-a constatat natura comercială a cauzei și s-a dispus trimiterea cauzei secției comerciale din cadrul Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției comerciale a Tribunalului Constanța la data de 14 martie 2008, iar prin încheierea civilă din data de 5 iunie 2008, s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea, prin hotărâre definitivă, a litigiului înregistrat sub nr. x aflat pe rolul Judecătoriei Constanța.

Prin decizia civilă nr. 421 din 22 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a dispus admiterea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei și casarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare.

Urmare a reluării judecății, chemații în garanție H. și K. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, invocând excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 110/2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul civil nr. x/2007, prin care s-a dispus, în mod irevocabil, respingerea acțiunii formulate de reclamantele A., B., C., D., E.- F., împotriva pârâților G., H. și I. Au invocat chemații în garanție și lipsa calității procesual pasive în cauză și inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție - întrucât între părțile din prezentul dosar nu există nici un fel de raport juridic, neexistând o obligație legală sau contractuală în baza căreia chemații în garanție să răspundă în eventualitatea obligării pârâtelor la plata vreunei sume de bani către reclamanta RADET S.A.

Pe fondul cererii de chemare în garanție, s-a arătat că nu sunt incidente regulile ce reglementează obligațiile solidare, iar o parte din debitul pretind prin prezenta acțiune este prescris.

Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la data de 19 ianuarie 2015, pârâtele A., B., C., D., E.- F. au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente perioadei 2002-2004, în susținerea căreia s-a arătat că, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, sunt prescrise pretențiile solicitate pentru perioada anterioară cu 3 ani datei înregistrării prezentei acțiuni la instanță.

Prin sentința civilă nr. 1537 din 6 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei RADET Constanța, ca nefondată.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta RADET Constanța și au fost obligați pârâții A., B., C., D. și E. - F. la plata către reclamanta RADET Constanța, în solidar, a sumei de 222.494,63 RON, reprezentând contravaloarea agent termic furnizat.

Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de H. și K., ca nefondată.

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 7.060,89 RON, cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru - 6.060,89 RON și onorariu expertiză 1.000 RON).

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc temeinicia în parte a acțiunii, pentru următoarele considerente:

Ca un prim aspect, în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2002-2004, invocată de pârâte, instanța a apreciat că este nefondată întrucât prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 196/2006 - având ca obiect emitere somație de plată, reclamanta a întrerupt termenul de prescripție, acțiunea fiind admisă de către instanță și somată debitoarea L. să achite reclamantei RADET Constanța suma de 85.648,69 RON debit principal și respectiv 85.648,69 RON reprezentând penalități de întârziere. Instanța a reținut caracterul întreruptiv al acțiunii menționate, chiar dacă în calitate de pârâtă figura L., fiind evident că pârâtele din prezenta cauză sunt succesoarele fostei asociații de locatari, iar debitul solicitat în dosarul civil nr. 196/2006 era aferent consumului de energie termică furnizat de reclamantă în intervalul martie 2003 - septembrie 2005.

Nu s-a putut reține existența unei autorități de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 2430 din 16 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Constanța, în condițiile în care prezenta acțiune are ca obiect pretenții formulate împotriva asociațiilor de proprietari succesoare asociației de locatari, care prin desprinderea efectuată în anul 2005 s-a desființat, fiind evident că reclamanta nu mai avea posibilitatea recuperării creanței stabilite prin hotărâre judecătorească în condițiile în care persoana juridică debitoare își încetase existența încă din cursul anului 2005 prin desprinderea asociațiilor de proprietari.

A mai reținut instanța că desprinderea asociațiilor de proprietari din L. s-a realizat de abia în anul 2005, astfel că dreptul la acțiune împotriva acestora începea să curgă doar de la acest moment (termenul de prescripție în raport de Asociația de Locatari fiind întrerupt prin formularea acțiunii menționate anterior), astfel că doar începând cu anul 2005 se calculează termenul de 3 ani, nefiind astfel împlinit în raport de momentul introducerii prezentei acțiuni.

În consecință, reținând că termenul de prescripție a fost întrerupt, iar un nou termen începea să curgă de la momentul la care asociațiile de proprietari pârâte s-au desprins din asociația mamă - în cursul anului 2005, împrejurare ce nu a fost adusă la cunoștința reclamantei -, instanța a apreciat că introducerea prezentei acțiuni în data de 27 septembrie 2007 s-a realizat în interiorul termenului de prescripție de 3 ani stabilit prin dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, urmând a dispune respingerea excepției ca nefondată.

Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că, potrivit art. 969 și 970 C. civ. - incidente în cauză în raport de momentul încheierii contractului de furnizare a energiei termice, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.

Totodată, potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, el are dreptul la dezdăunare.

A constatat instanța că, astfel cum s-a reținut în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară, urmare analizării anexelor la facturile de apă caldă și încălzire emise în perioada august 2003 - iulie 2007 de RADET către L., a rezultat un debit neachitat de către asociație în cuantum de 222.494,63 RON, reprezentând contravaloarea agentului termic furnizat - instanța apreciind că, din valoarea totală reținută de experți - de 246.036,16 RON, se impune deducerea sumei de 23.541,53 RON ce a fost facturată către blocul x, întrucât respectivul debit a fost achitat integral de către locatarii din respectivul bloc, astfel cum în repetate rânduri a susținut chiar reclamanta.

În consecință, întrucât pârâtele - ca și succesoare ale L. Constanța nu și-au îndeplinit obligația de achitare a contravalorii serviciilor furnizate de reclamantă, s-a apreciat că în cauză este incidentă răspunderea contractuală a acestora, în baza căreia sunt obligate la plata sumelor cuvenite reclamantei urmare livrării energiei termice, instanța urmând a dispune admiterea acțiunii sub acest aspect și obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a debitului principal în valoare de 222.494,63 RON.

În ce privește penalitățile de întârziere solicitate, instanța a apreciat neîntemeiată acțiunea reclamantei, constatând că în cuprinsul raportului de expertiză contabilă se arată că soldul inițial la care reclamanta a aplicat penalități este de 158.879,81 RON, că pentru acest sold nu există o componență, prin urmare nu se poate stabili cum se împarte pe fiecare asociație pentru a putea calcula și repartiza penalitățile și în plus, există facturi care dublează calculul penalităților pentru perioada ianuarie 2005 - iulie 2006, astfel că, au concluzionat experții, nu se poate stabili și defalca soldul penalităților reclamate de RADET.

În consecință, instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit temeinicia acestui capăt de cerere, înscrisurile existente neputând stabili cuantumul creanței solicitate cu titlul de penalități de întârziere, motiv pentru care acțiunea, sub acest aspect, a fost apreciată ca nefondată.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulate de pârâte, instanța a apreciat că, în calitatea lor de succesori a defunctei J., chemații în garanție ar putea răspunde doar în condițiile în care, în sarcina autorului lor, s-ar regăsi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Or, în cauză nu s-a dovedit de către pârâți săvârșirea de către numita J. a faptei ilicite de a-și fi însușit în interes personal sume achitate de locatari cu titlu de contravaloare a energiei termice furnizate de RADET.

Împotriva încheierii din 16 august 2016 și a sentinței civile nr. 1537 din 6 septembrie 2016 a declarat apel reclamanta RADET Constanța susținând că în mod greșit instanța a reținut că reclamanta nu a operat suma de 23541,53 RON.

În legătură cu penalitățile de întârziere solicitate consideră că în mod greșit instanța nu le-a acordat.

O altă critică a vizat soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în garanție a moștenitorilor defunctei J. este intimată în condițiile în care defuncta a fost administrator al L., în perioada în care s-au înregistrat debite iar aceasta nu a achitat furnizorii de utilități, deși proprietarii de condominii își achitau obligațiile aferente.

Apelanții-pârâți au depus completări la motivele de apel, susținând că suma stabilită cu titlu de debit a fost calculată greșit, fără a se avea în vedere că la data de 18 ianuarie 2005 debitul rămas de achitat al L. era de 176430535,1 Rol, reluând și celelalte motive prezentate mai sus.

Apelanții-pârâți au formulat întâmpinare invocând în principal excepția tardivității apelului formulat de RADET Constanța, iar pe fond au solicitat respingerea apelului RADET Constanța, ca neîntemeiat.

Apelanta-reclamantă RADET Constanța prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 424 din 3 iulie 2017 a respins apelul declarat de apelanta reclamanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANȚA, ca tardiv formulat.

A respins apelul declarat de apelantele pârâtele A., B. CONSTANȚA, C., D., E. - F., ca nefondat.

În ceea ce privește excepția tardivității apelului aceasta a fost soluționată prin încheierea interlocutorie din 27 martie 2017 în sensul admiterii, astfel că apelul declarat de către RADET Constanța a fost respins ca tardiv formulat.

În legătură cu apelul formulat de apelanții-pârâți instanța a avut în vedere următoarele:

În legătură cu excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că instanța de fond a procedat la soluționarea corectă în condițiile în care în speță a operat o întrerupere a cursului prescripției ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 2430/2006 în dosarul nr. x.

S-a avut în vedere că instanța de fond s-a raportat la un nou termen de prescripție - începând cu anul 2005 deși trebuia ca noul termen să curgă începând cu data de 16 martie 2006, dar că acest lucru nu influențează soluționarea excepției în condițiile în care prin raportare la ambele situații, prezenta acțiune a fost formulată în termenul de 3 ani, de la curgerea noului termen indiferent dacă este 16 martie 2006 ori ianuarie 2005.

În legătură cu critica prin care instanța de fond a stabilit solidaritatea apelantelor-pârâte instanța de apel a reținut că protocolul încheiat între L. și Asociațiile ce urmau a se desprinde (avut în vedere la efectuarea expertizei contabile) nu este opozabil RADET întrucât acesta nu și-a exprimat voința în ceea ce privește defalcarea datoriei L. pe Asociațiile nou înființate.

Reținând că apelanții-pârâți nu au stabilit prin convenție răspunderea solidară pentru datoria L. din care s-au desprins, instanța a verificat răspunderea solidară întemeiată pe art. 1003 din vechiul C. civ., concluzionând în sensul că, în speță, dispozițiile legale cuprinse în art. 1003 din vechiul C. civ. sunt îndeplinite întrucât prejudiciul este imputat asociațiilor nou desprinse, continuatoare ale L. și pentru care nu se poate constata o partajare a acestuia în condițiile în care RADET nu a acceptat protocolul de divizare.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a succesorilor defunctei J., s-a constatat că instanța a soluționat-o corect.

De altfel din expertiza efectuată în cauză nefiind reținute culpa acesteia în legătură cu neachitarea contravalorii energiei termice și că asociația nu avea comisie de cenzori care să analizeze situația încasărilor și plăților efectuate de fostul administrator.

Mai mult, s-a avut în vedere că în ceea ce privește cuantumul pretențiilor acordate de către instanța de fond s-a apreciat că în urma obiecțiunilor la raportul de expertiză, experții au menținut soldul reclamantei RADET avându-se în vedere protocoalele încheiate, în urma precizărilor formulate RADET Constanța a arătat că nu înțelege să cheme în judecată și M., întrucât aceasta și-a achitat debitul de 23541,53 RON, context în care instanța de fond în baza constatărilor experților a scăzut din suma de 246036,16 RON pe care o datora L. suma achitată de Asociația sus menționată astfel că debitul RADET a fost diminuat, corespunzător, pârâtele fiind obligate concret la diferența de 222495,63 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta-reclamantă RADET Constanța și recurentele-pârâte A., B., C., D. și E.-F.

I.Recurentele-pârâte A., B., C., D. și E.-F. au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de pârâte și menținerea soluției de respingere a apelului reclamantei, ca tardiv declarat.

Recurenta-reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanța de apel a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune a RADET Constanța pentru sumele aferente perioadei 2003-2005.

În susținere recurenta aduce următoarele argumente.

Deși cele două instanțe rețin că recurentele-pârâte sunt continuatoarele L., consideră în mod nelegal că termenul de prescripție pentru debitul invocat de către intimata-reclamantă a început să curgă începând cu anul 2005, an în care a avut loc desprinderea recurentelor din cadrul L. (instanța de fond), respectiv cu data de 16 martie 2006 (instanța de apel).

Consideră recurenta-pârâtă că există o reală contradicție între considerentele instanței care, pe de o parte, reține calitatea de continuatori al L., începând cu anul 2005 când a avut loc desprinderea, iar, pe de altă parte, respinge excepția prescripției dreptului reclamantei-intimate de a solicita în contradictoriu cu recurentele debitul aferent perioadei martie 2003 - septembrie 2005 - debit imputat recurentelor-pârâte, instanța de fond reținând de asemenea, în mod greșit, că termenul de prescripție în raport de L. a fost întrerupt prin formularea acțiunii care a făcut obiectul dosarului nr. x în condițiile în care, la data la care a fost promovată această cerere, L. nu mai exista, protocoalele de desprindere fiind încheiate în anul 2005.

Precizează recurentele-pârâte că nu se poate reține nici faptul că RADET Constanța nu ar fi avut cunoștință de desprinderea asociațiilor recurente din cadrul L. câtă vreme, după însușirea debitelor prin protocoalele de desprindere încheiate în anul 2005, recurentele au achitat aceste debite către RADET Constanța - aceasta luând astfel la cunoștință de situația nou ivită, respectiv de existența unor noi persoane juridice.

A doua critică vizează faptul că suma stabilită cu titlu de debit a fost calculată în mod greșit fără a se avea în vedere faptul că la data de 18 ianuarie 2005 debitul rămas de achitat la L. era de 1.764.305.351 Rol.

Argumentația adusă în susținere vizează următoarele aspecte:

În cuprinsul Raportului de expertiză întocmit la instanța de fond s-a reținut că în perioada august 2003 - iulie 2007 au fost emise de către RADET Constanța, către L. facturi de apă caldă și încălzire în cuantum de 222.494,63 RON reprezentând contravaloarea agentului termic furnizat, după deducerea sumei de 23.541,53 RON facturată către M.

În cursul cercetării judecătorești intimata-reclamantă a recunoscut plata efectuată de către M., plată în valoare de 23.541,53 RON.

Raportându-se la aceste susțineri, instanța a apreciat că debitul înregistrat de RADET în perioada menționată ar fi de 222.494,63 RON reprezentând contravaloarea agentului termic furnizat, după deducerea sumei de 23.541,53 RON facturată către M.

Potrivit Protocolului încheiat la data de 18 ianuarie 2005 între L. și M., protocol însușit de către RADET Constanța la aceeași dată, după preluarea de către M. a unei părți din debitul înregistrat în evidențele RADET Constanța în sarcina L., respectiv a sumei de 32.133.004 Rol din suma de 1.796.438.355 Rol, debitul rămas de achitat de către L. la data de 18 ianuarie 2005 a fost de 1.764.305.351 Rol.

Acest debit a fost recunoscut de către RADET Constanța, Protocolul fiind înregistrat în evidențele intimatei-reclamante.

Consideră recurentele-pârâte că debitul ar fi trebuit calculat doar pentru perioada 18 ianuarie 2005 și până în anul 2007, pornindu-se de la contravaloarea debitului recunoscut de RADET Constanța la data de 18 ianuarie 2005 și scăzându-se contravaloarea facturilor achitate de către celelalte Asociații de Proprietari după desprinderea din cadrul L., conform Protocoalelor încheiate.

A treia critică vizează faptul că instanța de apel, în mod greșit a reținut solidaritatea recurentelor-pârâte privind obligația de a achita debitul invocat de către RADET Constanța, argumentele aduse în susținere vizând următoarele aspecte:

Apreciază recurentele că în mod greșit s-a reținut solidaritatea recurentelor la achitarea debitului stabilit prin raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, în condițiile în care, pentru perioada 2005 - 2007 nu se poate reține existența unei solidarități, recurentele-pârâte devenind entități distincte ca urmare a desprinderii recurentei din L.

Precizează că nu se poate invoca faptul că RADET Constanța nu a avut cunoștință de desprinderea recurentelor din cadrul L., câtă vreme, ca urmare a încheierii protocoalelor de desprindere prin care fiecare recurentă și-a asumat o parte din debitul înregistrat și a achitat acest debit însușit către RADET Constanța, RADET Constanța a luat la cunoștință de situația intervenită în administrarea condominiilor.

Întrucât solidaritatea este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei, ea trebuie să fie stipulată expres; solidaritatea nu se prezumă.

Prin încheierea protocoalelor de desprindere și asumarea unei părți din debitul înregistrat la acel moment de fiecare asociație în parte, recurentele și-au exprimat în mod clar lipsa de solidaritate în suportarea debitului înregistrat la RADET Constanța, recurentele făcând o trecere în revistă a cazurilor de solidare pasivă reglementată de art. 1003 C. civ., art. 1551 C. civ., art. 918 alin. (2) C. civ. și de art. 1483 C. civ.

Consideră recurenta că, dacă până la momentul la care a existat L. s-ar fi putut reține existența unei solidarități a tuturor blocurilor care făceau parte dina ceastă asociație, după desprinderea blocurilor din asociație și crearea de noi asociații de proprietari distincte pentru fiecare bloc în parte, obligația solidară a devenit divizibilă, fiecare dintre asociații putând fi obligate doar pentru partea de debit care îi revine.

Precizează recurentele că, în condițiile în care pentru perioada 2005 - 2007 intimata-reclamantă nu a făcut dovada debitelor distincte înregistrate de către fiecare asociație de proprietari desprinse din L., cererea acesteia de obligare în solidar a recurentelor la plata întregului debit este neîntemeiată dat fiind faptul că, începând cu anul 2005 părțile nu numai că nu și-au asumat prin convenție solidaritatea în achitarea unui eventual debit, chiar, mai mult decât atât, prin asumarea de către fiecare asociație de proprietari a unei părți din debit - cum reiese din protocoalele de desprindere - recurentele și-au exprimat clar voința de a ne gestiona în mod distinct.

Consideră recurentele-pârâte că debitul care ar putea fi imputat recurentelor în mod solidar este cel înregistrat anterior datei la care recurentele s-au desprins din L. Or, în ceea ce privește acest debit, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiecare asociație de proprietari nou înființată a achitat câte o parte din acest debit, pentru perioada ulterioară desprinderii asociațiilor de proprietari din L., fiecare asociație răspunzând doar pentru debitul înregistrat de condominiile care fac parte din acestea, nu și pentru debitele înregistrate de celelalte blocuri.

În concluzie, se arată, întrucât prin probele administrate la dosarul cauzei intimata-reclamantă nu a făcut dovada caracterului cert al debitului datorat de către fiecare asociație în parte, nefiind îndeplinite condițiile privind solidaritatea pasivă, această critică este fondată.

Cea de-a parte critică vizează faptul că cererea de chemare în garanție a moștenitorilor defunctei J. este întemeiată.

Din acest punct de vedere recurentele-pârâte consideră că punerea la dispoziție a înscrisurilor care fac dovada că au fost încasate sume de bani de la proprietarii de condominii pentru plata utilităților aferente apartamentelor deținute și neachitarea facturilor emise de către furnizorii de utilități de către administrator, face dovada incontestabilă a faptului că singura culpabilă de acumularea de debite de către asociația de locatari este J., lipsa documentelor financiare ale fostei asociații de locatari nefiind imputabilă recurentelor, singura care s-a ocupat de gestionarea intereselor L. și de păstrarea evidențelor contabile fiind administratorul de atunci, J.

Concluzionează recurenta-pârâtă că în acest context cererea de chemare în garanție a succesorilor defunctei J. este întemeiată și justificată prin raportare la situația de fapt conturată în cauză.

II.Recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANȚA solicită, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru completarea probatoriului administrat, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de RADET Constanța, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Subsumat art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, referindu-se la tardivitatea cererii sale de apel, apreciază că instanța a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului fără să pună în discuție, mai înainte de punerea în contradictoriu a recalificării căii de atac, exercitarea căii de atac și a termenului stabilit în mod greșit de către instanța de fond în cuprinsul hotărârii atacate cu apel.

Se arată că nevalabilitatea actului de procedură, al comunicării unei hotărâri nelegale, este incompatibilă cu dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărâri judecătorești este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanșa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecința fiind că partea ar fi fost în termenul legal de formulare a apelului, în absența unei comunicări valabile a hotărârii primei instanțe.

Consideră recurenta-reclamantă că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost în împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa.

Se arată că instanța de apel a considerat că sentința tribunalului a fost comunicată pârâtei în mod legal, însă a împiedicat în mod netemeinic apelanta să solicite repunerea în termen a cererii de apel, prin punerea în discuție a recalificării căii de atac și a taxei de timbru pentru apel, înaintea stabilirii termenului de exercitare a căii de atac stabilită în mod greșit de către instanța de fond în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de apel neîndreptând neregularitatea instanței de fond, aspect ce a condus la prejudicierea drepturilor și intereselor legitime ale apelantei prin admiterea excepției tardivității formulării apelului.

În continuare recurenta-reclamantă formulează critici cu privire la modul în care instanța de apel a soluționat apelul formulat de apelantele-pârâte și la soluția pronunțată de instanța de fond.

Astfel se arată că motivul de apel al pârâților cum că nu s-a întrerupt prescripția prin pronunțarea unei hotărâri într-o acțiune având ca obiect somație de plată, nu poate fi primită de către instanță deoarece acțiunea a fost formulată în anul 2008, de atunci au trecut aproape 10 ani, timp în care pârâții nu au înțeles să achite debitele restanțe către RADET Constanța, deși aceștia au beneficiat în mod continuu de serviciile prestate de către furnizorul de energie termică.

Cu privire la penalitățile de întârziere, recurenta-reclamantă apreciază că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a constatat neîntemeiată acțiunea reclamantei, constatând că în cuprinsul raportului de expertiză se arată că soldul inițial la care pârâta a aplicat penalități este de 158.879,81 RON, pentru acest sold nu există o componență, prin urmare se arată că nu se poate stabili cum se împarte pe fiecare asociație pentru a putea calcula și repartiza penalitățile și în plus există facturi care dublează calculul penalităților de întârziere astfel cum au arătat experții în perioada ianuarie 2005 - iulie 2006.

Consideră că motivarea instanței cu privire la respingerea penalităților de întârziere în integralitatea lor este netemeinică, dat fiind că aceasta nu a recurs la toate prerogativele cu care este învestită în soluționarea cauzei, respectiv de a analiza anexele de calcul al penalităților ce au fost comunicate pârâtei odată cu factura fiscală lunară, confundându-se cu răspunsul experților.

Subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă precizează faptul că, în mod nefondat, instanța de fond nu a analizat anexele de calcul penalități depuse la dosarul cauzei și greșit a apreciat ca și concludente și pertinente concluziile experților, aceștia neavând în vedere decât documentele de la dosarul cauzei, documente prezentate de către RADET Constanța.

Consideră recurenta-reclamantă că experții au avut o atitudine părtinitoare, favorizând pârâtele, aspect necenzurat de către instanța de fond, menținând ca și concludente concluziile experților de acuzare a reclamantei de neconcordanță în situațiile financiar-contabile prezentate, aspecte pe care le consideră deosebit de grave, în situația în care, documentația ce a stat la întocmirea expertizei a fost pusă la dispoziție acestora doar de către RADET Constanța.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că instanța de fond, în mod neîntemeiat, a respins penalitățile de întârziere, fără a analiza prevederile art. 1070 C. civ. de la 1864.

Recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANȚA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentele-pârâte, ca nefondat.

Intimații-chemați în garanție N. și H., prin concluziile scrise, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, constată următoarele:

I. Recursul recurentei-reclamante REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANȚA este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Excepția tardivității apelului apelantei RADET a primit o corectă dezlegare prin încheierea din ședința publică din data de 27 martie 2017 când instanța, făcând o corectă aplicare a legii de procedură în raport de data introducerii acțiunii, 27 septembrie 2007, a dat eficiență sancțiunii reglementate de dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care temeiul de exercitare a căii de atac a apelului s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Aserțiunea recurentei-reclamante potrivit căreia instanța nu a pus în discuție calificarea căii de atac promovate de apelanta-reclamantă și a împiedicat partea să solicite repunerea în termen a apelului formulat nu poate fi primită întrucât, pe de-o parte, calea de atac și termenul în care poate fi exercitată sunt date prin lege, reglementarea acestora neputând fi suprimată printr-o simplă mențiune a instanței în dispozitivul sentinței apelate iar, pe de altă parte, apelanta-reclamantă nu a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a apelului în condițiile în care, prin aceeași, încheiere se consemnează precizarea acesteia în sensul că a formulat apel și nu recurs, cum și-a intitulat inițial cererea.

În aceste condiții, nu se poate reține faptul că instanța de apel ar fi încălcat recurentei-reclamante dreptul la liberul acces la justiție prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Celelalte critici, ce vizează însuși fondul dreptului dedus judecății, a fost examinat de instanța de fond, nu pot fi analizate în contextul în care controlul de legalitate este limitat la soluția pronunțată de instanța de control judiciar.

II.Recursul recurentelor-pârâte este nefondat.

Critica vizând soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - 2004 nu poate fi primită.

Aceasta întrucât, în aplicarea art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă instanța de control judiciar s-a raportat în mod corect la sentința nr. 2430 din 6 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x.

Caracterul întreruptiv de prescripție al acțiunii astfel soluționate a fost judicios apreciat prin prisma obiectului acesteia și anume somație de plată pentru debit și penalități aferente consumului de energie termică furnizat de reclamanta RADET pârâtei L. în intervalul martie 2003 - septembrie 2005.

Împrejurarea că recurentele-pârâte A., B., C., D. și E.-F. s-au desprins din L. în ianuarie 2005, după introducerea acțiunii, dar înainte de soluționarea acesteia nu este de natură a afecta faptul întreruperii cursului prescripției în prezenta cauză, dat fiind faptul că, pe de-o parte, protocolul din devizare al L. nu a fost adus la cunoștința recurentei-reclamante și că, pe de altă parte, ca efect al Protocolului, recurentele-pârâte sunt continuatoarele de drept ale fostei asociații.

Sub aceste aspecte nu se poate reține astfel existența vreunei contradicții între considerentele hotărârii recurate.

Critică vizând modul greșit în care instanța de apel a analizat felul în care a fost stabilită suma cu titlu de debit este susținută de argumente ce pun în discuție netemeinicia deciziei atacate, acestea vizând exclusiv probele administrate.

Așadar, această critică nu poate forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală, în raport de cerințele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Cea de-a treia critică, vizând stabilirea, în mod eronat, de către instanța de apel a caracterului solidar al răspunderii recurentelor-pârâte, este de asemenea, nefondată.

Situația de fapt rezultată din actele dosarului și reținută de instanța de apel relevă faptul că recurenta-reclamantă nu și-a exprimat opțiunea de a primi în mod defalcat datoria L. de la succesoarele acesteia, recurentele-pârâte în cauză, demersul recurentei-reclamante de a încheia contracte de furnizare a energiei termice cu asociațiile succesoare fiind inițiat abia în cursul lunii iulie 2007.

Așadar, Protocolul de divizare nefiind acceptat de RADET, nu poate fi opozabil recurentei-reclamante conform art. 969 C. civ., astfel că în mod legal instanța de apel nu a analizat solidaritatea răspunderii din perspectiva convențională ci din cea a dispozițiilor cuprinse în art. 1003 C. civ. potrivit cărora atunci când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute în solidar pentru despăgubiri.

Cea de-a patra și ultima critică, vizând temeinicia cererii de chemare în garanție nu poate formula obiectul controlului de nelegalitate întrucât este susținută de argumente ce readuc în discuție stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanță, ceea ce situează analiza în afara domeniului de analiză permis de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă RADET Constanța și recurentele-pârâte A., B., C., D., E.-F., împotriva deciziei civile nr. 424 din 3 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 februarie 2018.