ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2018

HOTĂRÂRE
09.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 4 aprilie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. Constanța a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., solicitând anularea procesului-verbal de analiză a abaterilor nr. x/2010 din data de 16.12.2011 și a notei de constatare nr. x din data de 22.08.2011 și exonerarea de la plata contravalorii facturii fiscale nr. x din data de 17.12.2011.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 13/2007 și ale H.G. nr. 1007/2004.

Prin sentința civilă nr. 14332 din 5 decembrie 2016, Judecătoria Constanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. Constanța, cu privire la capătul de cerere având ca obiect exonerarea reclamantei de la plata contravalorii facturii fiscale nr. x/17.12.2011.

A admis excepția inadmisibilității acțiunii, cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal de analiză a abaterilor nr. x/2010 din 16.12.2011 și a notei de constatare nr. x/22.08.2011.

A admis în parte acțiunea formulată de petenta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A..

A constatat că reclamanta datorează pârâtei S.C. B. S.A. contravaloarea cantității de 50.928,2 kWh energie electrică pentru perioada 22.02.2011 - 22.08.2011, ca urmare a consumului suplimentar stabilit în regim paușal pentru locul de consum din municipiul Constanța, str. x și obligă pârâta la emiterea unei noi facturi fiscale pentru acest consum.

A respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Constanța având ca obiect exonerarea reclamantei de la plata contravalorii facturii fiscale nr. x/17.12.2011, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins capetele de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal de analiză a abaterilor nr. x/2010 din 16.12.2011 și a notei de constatare nr. x/22.08.2011, ca inadmisibile.

A obligat pe pârâta S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 280 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 1254 din 27 septembrie 2017 a respins apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 14332/5.12.2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar nr. x/2013, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Constanța, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 10 ianuarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 15 ianuarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

În ședința publică din data de 9 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Constanța în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Constanța căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1254 din 27 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1889/2018
Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Constanța, sub dosarul nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat
ÎCCJ 2018-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3263/2018
plata sumei de 4674,52 RON contravaloare energie electrică, conform facturilor nr. x din 6 iulie 2015, în valoare de 4431,29 RON și factura fiscală nr. x din 6 iulie 2015, în valoare de 243,23 RON. În drept, au fost invocate prevederile art
ÎCCJ 2021-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1433/2021
Ședința publică din data de 9 iunie 2021 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 12.02.2016, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termi
ÎCCJ 2013-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2013
2010 sub nr. 6521/118/2010. Prin Sentința civilă nr. 1506/COM din 24 februarie 2011, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta la plata su
ÎCCJ 2019-04-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2019
obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 211.388,04 de RON, reprezentând contravaloarea unor facturi fiscale emise în perioada 16.07.2012 - 05.12.2012, privind recalcularea consumului de energie electrică pentru perioada 26.03.2009-26.03
Sursă