ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7220/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul N.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 7948/2003, prin care pârâta i-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al drepturilor prevăzute în Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în urma Dictatului de la Viena, împărtășind astfel, același statut de refugiat, ca și al părinților. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 418/2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 7948/2003 și a obligat-o pe pârâtă, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din momentul nașterii sale, reclamantul a dobândit același statut, ca al părinților săi, care au fost strămutați din motive etnice, în urma Dictatului de la Viena. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut în esență, că intimatul-reclamant nu poate beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, deoarece el nu a fost strămutat din motive etnice, fiind născut în perioada de refugiu a părinților săi, deci după ce aceștia s-au refugiat. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 – 304 1 C. proc.

civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele expuse, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 418 din 18 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.