ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 133 din 5 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta M.V. a

contestat hotărârea nr. 8490 din 5 decembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor

acestei legi.

În motivare, reclamanta a

arătat că s-a născut în perioada refugiului părinților săi, strămutați din

localitatea de domiciliu, în anul 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Pârâta Casa Județeană de

Pensii Timiș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu

motivarea că reclamanta nu dovedește calitatea de persoană strămutată, în

sensul prevăzut de O.G. nr. 105/1999.

Prin sentința civilă nr. 886

din 22 iulie 2003, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta la emiterea unei hotărâri prin care să îi

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, atât din actele dosarului, cât și din interpretarea actelor

normative incidente cauzei, că în categoria persoanelor care au fost

persecutate din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea

de domiciliu, sunt incluse și persoanele refugiate din Ardealul de Nord, ca

urmare a Dictatului de la Viena, astfel că reclamanta, născută în timpul

refugiului, a dobândit, același statut, de persoană refugiată, ca și părinții

săi, suferind împreună cu aceștia, efectele strămutării.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o ca nelegală, fiind

dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că reclamanta nu dovedește

calitatea de persoană strămutată, pentru a beneficia de statutul de persoană

strămutată.

S-a susținut că, întrucât

reclamanta s-a născut ulterior refugierii părinților săi, nu poate fi

considerată, ca fiind o persoană refugiată, decât dacă s-ar fi născut la un

interval de maximum 300 de zile de la data refugierii respectiv, luna

septembrie, anul 1940.

Recursul este nefondat.

Verificând actele cauzei, se

constată că refugiul familiei reclamantei s-a produs din motive de persecuție

etnică, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord, neavând relevanță juridică

împrejurarea că aceasta s-a născut ulterior refugierii, câtă vreme a dobândit

prin naștere, statutul juridic de refugiat al părinților săi, cu consecința

acordării drepturilor legal cuvenite.

Față de cele ce preced,

urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 67/P.I din 3 februarie

2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2005.