ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 306/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 21 ianuarie 2004, reclamanta G.C.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, să se dispună

anularea hotărârii nr. 8612 din 8 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că soțul său, G.V., în prezent decedat, a fost

refugiat din Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena din 1940.

Prin sentința nr. 179 din 23

martie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.C., a anulat

hotărârea nr. 8612 din 8 ianuarie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de

Pensii Timiș, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 3 din

Legea nr. 189/2000.

Pentru a se pronunța în acest

sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă

neîndoielnic că familia soțului reclamantei s-a refugiat din Ardealul de Nord,

în România, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena. În ceea ce-l privește pe soțul reclamantei, instanța a reținut că acesta, deși s-a

născut pe timpul refugiului părinților, din momentul nașterii sale a dobândit același

statut, ca și părinții săi, suferind vexațiunile morale și materiale rezultând

din condiția de persoană refugiată (strămutată).

În consecință, făcându-se

dovada că soțul reclamantei era îndreptățit să beneficieze de actele

reparatorii stabilite de statul român, prin Legea nr. 189/2000, reclamanta, ca

soție supraviețuitoare, nu putea fi înlăturată de la beneficiul acestui drept,

potrivit dispozițiilor art. 3 din legea menționată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență se susține că

reclamanta nu a făcut dovada că soțul său ar avea calitatea de persoană

strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât s-a născut la 4

ianuarie 1945, în localitatea Avram Iancu, județul Cluj.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Rezultă cu claritate că

legiuitorul a înțeles să considere strămutarea în altă localitate, decât cea de

domiciliu, ca o persecuție din motive etnice.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate

în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Instanța de fond a reținut

corect că din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă că familia

soțului reclamantei s-a refugiat la 20 noiembrie 1940, din Cluj Napoca, în

localitatea Avram Iancu.

Fiind născut în timpul

refugiului părinților săi, soțul reclamantei a dobândit același statut cu

aceștia, suferind aceleași consecințe nefavorabile.

Este semnificativ faptul că,

deși soțului reclamantei, decedat la 6 aprilie 1986, deci anterior emiterii O.G.

nr. 105/1999, nu i s-a stabilit niciodată calitatea de beneficiar al acestui

act normativ, sora acestuia, M.M., născută la 10 august 1938 în municipiul Cluj

Napoca, are această calitate, conform hotărârii nr. 7 din 31 octombrie 2003, a

Casei Județene de Pensii Arad.

Prin hotărârea menționată se

reține că sora soțului reclamantei a fost strămutată din municipiul Cluj Napoca,

în localitatea Avram Iancu, în perioada 20 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.

Pe de altă parte, având în

vedere că soțul reclamantei a decedat, iar aceasta nu s-a recăsătorit, este îndreptățită

să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 3 din O.G. nr. 105/1999, în

calitate de soție supraviețuitoare.

Se constată, astfel, că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 179 din 23

martie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2005.