ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1636/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 3 noiembrie 2004, reclamantul S.I.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, să se dispună

anularea hotărârii nr. 9218 din 12 octombrie 2004, a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că s-a născut în perioada refugiului

părinților, în urma Dictatului de la Viena, dobândind același statut personal

cu al acestora, anume statutul de refugiat.

Prin sentința civilă nr. 451/PI

din 16 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.I., a anulat

hotărârea nr. 9218 din 12 octombrie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii

Timiș, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 27 ianuarie 1942 - 6 martie

1945.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză

rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului

părinților săi, ca urmare a Dictatului de la Viena, suferind vexații morale și materiale, rezultând din condiția de persoană refugiată/strămutată.

În consecință, instanța a

reținut că reclamantul trebuie să beneficieze de actele reparatorii instituite

de Statul Român, prin Legea nr. 189/2000, pentru aceste categorii de persoane.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

reclamantul nu este îndreptățit să i se recunoască drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut la data de 27 ianuarie 1942, în

Timișoara, iar părinții au fost strămutați din Oradea, la 17 octombrie 1940. În

opinia recurentei, reclamantul nu poate beneficia de drepturile stabilite prin

actul normativ menționat, fiind născut la aproximativ 450 zile după refugiul

părinților săi.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Din interpretarea

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât

persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care

au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este

necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa,

ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Din această perspectivă,

concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă,

că un minor, mai ales la o vârstă fragedă, nu împărtășește condiția grav

restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind

contrară ordinii publice și bunelor moravuri.

Față de considerentele

expuse, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 451/PI din 16

noiembrie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.