ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5646/2002
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5646/2002 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 162 din 19
decembrie 2001, Tribunalul Olt, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus
schimbarea încadrării juridice dată inițial faptelor inculpaților O.M. și O.T.,
din infracțiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. f)
și i) C. pen. și art. 239 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20,
raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) C. pen., iar în consecință:
În baza art. 20, raportat la art.
174 și art. 175 lit. f) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.M. la pedeapsa de
12 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) și b) C. pen.
S-au înlăturat față de acest
inculpat dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., reținute prin actul de sesizare,
iar pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., acestuia i-au fost interzise
drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 20, raportat la art.
174 și art. 175 lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost
condamnat inculpatul O.T. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Pe perioada prevăzută de art. 71 C.
pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut starea de arest a inculpaților, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a
dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, perioada de arest preventiv executată,
de la 5 martie 2001, la zi, pentru inculpatul O.T., iar de la 12 martie 2001,
la zi, pentru inculpatul O.M.
Au fost obligați cei doi inculpați,
în solidar, la 5.383.357 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean
Slatina, cu dobânzile legale aferente, calculate de la data rămânerii
definitive a hotărârii și până la achitarea integrală.
Au fost obligați cei doi inculpați,
în solidar, la 20.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.F. și la
câte 50.000.000 lei, fiecare, cu titlu de daune morale către aceeași parte
civilă.
Au fost obligați inculpații la câte
1.000.000 lei lunar prestațiune periodică lunară către partea civilă D.F.,
pentru o perioadă de 6 luni, cu începere de la data de 12 noiembrie 2001.
Au fost obligați inculpații la câte
4.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut că:
În după-amiaza zilei de 14 februarie
2001, ca urmare a ordinului Direcției Silvice Olt și al Ocolului Silvic Caracal,
în baza unei autorizații de vânătoare, pădurarul D.F. s-a deplasat în satul
Reșca, ce aparținea administrativ de comuna Dobrosloveni județul Olt, în
vederea recrutării personalului necesar pentru o partidă de vânătoare ce urma
să se desfășoare în ziua de 15 februarie, pe fondul de vânătoare 40 Reșca.
Cu câteva zile înainte, mai precis
la data de 10 februarie 2001, același pădurar a surprins pe tatăl celor doi inculpați,
numitul V.I., tăind arbori de pe fir pe care îi încărca într-un atelaj, în
vederea transportării la domiciliu.
În exercitarea atribuțiunilor sale
de serviciu, pădurarul D.F., a procedat în cazul mai sus reținut la întocmirea
procesului – verbal, precum și la confiscarea materialului lemnos și la
obiectele folosite la tăiatul lemnului, faptul acesta provocând o acțiune de
revoltă a celor doi inculpați, fii lui V.I.
În ziua următoare, inculpații s-au
deplasat la domiciliul pădurarului P.V., unde au discutat cu soția acestuia, P.C.,
în legătură cu cele întâmplate în ziua precedentă, între tatăl său și partea
vătămată D.F.
Cu acest prilej, ambii inculpați au
proferat amenințări la adresa celor doi pădurari, fiind înarmați cu topor și cu
furcă, afirmând, totodată, că dacă se vor întâlni cu partea vătămată D.F. îi
vor suprima viața, pentru că nu-i lasă să fure lemne.
Martora P.C. l-a avertizat pe
pădurar în legătură cu atitudinea agresivă a celor doi inculpați, chiar în ziua
de 14 februarie 2001, însă acesta a continuat să-și desfășoare activitatea,
fiind însoțit de vărul său D.N.
Într-un bar situat în drumul parcurs
de partea vătămată și fratele său, aceștia din urmă i-au zărit pe inculpați în
timp ce consumau băuturi alcoolice.
Pe fondul unei dorințe declarate de
a se răzbuna pe pădurar, acesta anterior întocmindu-le mai multe procese –
verbale de contravenție, cei doi inculpați O.M. și O.T., au hotărât să plece în
urmărirea părții vătămate, cei doi urcându-se în căruța lui O.M.
Profitând de întunericul specific
unei zile de iarnă, în jurul orelor 18,00, cei doi inculpați au surprins
victima la poarta numitului D.I., care urma să facă parte din echipa de gonaci
necesari desfășurării partidei de vânătoare din 15 februarie.
Inițial, pădurarul parte vătămată a
fost lovit de inculpatul O.M. cu pumnul în față, apoi cu toporul pe care îl
avea în căruță, iar fratele său, O.T., cu furca i-a aplicat mai multe lovituri
în cap și peste membrele superioare, victima suferind un politraumatism cranian
cu fracturi deschise la genunchi și la gambe.
De asemenea, partea vătămată a mai
suferit unele plăgi contuze parietooccipitale frontal și la nivelul piramidei
nazale, fracturi de cubitus, cât și o plagă contuză la nivelul gurii.
Prima instanță, a mai reținut că
pentru a salva victima, a intervenit martorul D.N., aflat în apropiere, acesta
încercând să-l imobilizeze pe O.T., însă a fost și el lovit cu furca, suferind
o leziune la nivelul mâinii drepte cu care s-a apărat.
După consumarea agresiunii, cei doi
inculpați s-au urcat în căruța cu care veniseră, apoi s-au îndreptat către
domiciliu.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel cei doi inculpați, în motivele scrise criticând soluția pentru
nelegalitate și netemeinicie, inculpatul O.M. susținând că pedeapsa ce i-a fost
aplicată este prea severă, iar inculpatul O.T., în esență, susținând că nu se
face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.
Curtea de Apel Craiova a respins ca
nefondate apelurile declarate de inculpați, constatând că prima instanță a
reținut o situație de fapt exactă valorificând un probatoriu concludent, pe
baza căruia faptelor comise de inculpați le-a fost dată o încadrare juridică
legală.
Cât privește pedepsele principale
aplicate fiecăruia dintre inculpați s-a apreciat că instanța de fond a făcut o
corectă individualizare juridică a acestora.
Împotriva deciziei instanței de apel
a declarat recurs inculpatul O.M., critica invocată vizând, în esență, același
motiv susținut și cu ocazia judecării apelului, respectiv greșita
individualizare a pedepselor aplicate.
În motivele de recurs formulate în
scris de recurent acesta a invocat și scuza provocării, susținând că a fost
provocat de victimă și în aceste împrejurări l-a lovit.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile atacate în
raport de criticile invocate și din oficiu sub toate aspectele în limitele
prevăzute de art. 385
9
pct. 3 C. proc. pen., Curtea, constată, că
instanțele au pronunțat soluții corecte, întemeiate pe probele administrate în
cauză, stabilind vinovăția inculpaților cărora le-a aplicat pedepse just
individualizate.
La dozarea pedepsei aplicate
recurentului instanțele au avut în vedere pe de o parte gradul de pericol
social concret, deosebit, al faptelor comise, determinat de modul de acțiune al
inculpatului, urmările produse dar și circumstanțele personale ale acestuia,
orientându-se spre o pedeapsă al cărei cuantum și modalitate de executare să
satisfacă scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.
În ce privește susținerea recurentului
în sensul că s-ar fi aflat într-o stare de tulburare determinată de o provocare
din partea părții vătămate; Curtea reține că această apărare nu-și găsește
suport în probatoriul administrat și care impune o concluzie contrară, în
sensul că inculpații au fost cei care au pornit în urmărirea victimei pe care
au agresat-o.
Pe de altă parte, aplicarea cu o zi
înainte, a unei sancțiuni contravenționale de către partea vătămată aflată în
exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, tatălui inculpatului pentru
săvârșirea unei contravenții silvice, nu este o împrejurare de natură a-l
provoca pe inculpat, în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,
provocându-i o emoție sau tulburare sub impulsul căreia să fi acționat.
Ca urmare recursul declarat de inculpat
apare ca nefondat sub ambele aspecte invocate astfel că urmează a fi respins ca
atare, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează a se deduce din pedeapsa
aplicată timpul arestării preventive, în baza art. 88 C. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
inculpatul O.M., împotriva deciziei penale nr. 323 din 19 august 2002 a Curții
de Apel Craiova, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,
perioada arestării preventive de la 12 martie 2001, la 18 decembrie 2002.
Obligă pe recurent să plătească
statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000
lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 18
decembrie 2002.