ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4536/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4536/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1075 din 14 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaților O.V. și O.M. din cea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 în cea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege. 1. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului O.V., din cea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în cea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
și, respectiv, din cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.V. la 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului O.V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani. În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 12 ani închisoare și s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 și art. 67 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestarea preventivă de la 30 octombrie 2001, la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpat cantitatea de 3,35 g heroină. 2. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata O.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă reținerea de 24 de ore din 18 septembrie 2001. În baza art. 191 C. proc.
pen., au fost obligați inculpații la câte 2.500.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300.000 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției. S-a reținut că, în urma unei percheziții efectuate în 18 septembrie 2001, la domiciliul inculpaților O.M. (mamă și fiu) s-au descoperit 28 doze de heroină în greutate totală de 3,84 g, iar din cercetări a reieșit că ambii se ocupau cu traficul de stupefiante, iar inculpatul O.V. era și consumator de droguri. Astfel, într-un șifonier aflat în sufragerie s-au descoperit 26 de doze de heroină, iar alte două au fost aruncate de inculpata O.M. în spatele televizorului (0,24 grame) în încercarea de a le ascunde.
În aceeași împrejurare, în coșul de gunoi din bucătărie au fost găsite pungi ce aveau decupaje concentrice, iar într-o cameră, un tub de medicamente ce conținea 12 comprimate care mai târziu s-a constatat a fi de scobutil, deși O.M. le primise în aceeași zi ca fiind metadonă contra unei doze de heroină. În fața instanței, inculpata O.M. a recunoscut că fiul său, inculpatul O.V. este consumator de droguri, dar că, în același timp, se ocupa și cu traficarea unor asemenea substanțe, fiind căutat frecvent de mai mulți tineri. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, care au criticat-o, sub aspectul condamnării lor pentru infracțiunea de trafic de stupefiante în condițiile în care O.V.
este doar consumator, iar O.M. nu a săvârșit nici o faptă, în plus este și bătrână, în vârstă de 67 ani, suferind de afecțiuni cardio – vasculare. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 55/ A din 6 februarie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților, a dedus prevenția inculpatului O.V. de la 30 octombrie 2001, la zi și i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri inculpații O.V. și O.M. Inculpatul O.V. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, iar inculpata O.M. a solicitat achitarea sa. Recursurile sunt nefondate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit, în mod corect, situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Astfel este dovedit, în baza declarațiilor martorilor O.V., P.V.G. și D.C., a raportului de constatare tehnico-științifică, coroborate cu cele ale inculpaților, că aceștia din urmă se ocupau cu traficul de stupefiante, inculpatul O.V., fiind și consumator de stupefiante. Având în vedere aceste probe, în mod corect, instanțele au condamnat pe inculpați. Stabilită fiind vinovăția inculpaților, instanța de fond a aplicat acestora pedepse corect individualizate, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. și proporțională cu pericolul social al faptelor comise. Întrucât criticile din recursurile declarate sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.
pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a se respinge recursurile, cu obligarea recurenților la cheltuieli judiciare către stat. Totodată se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului O.V., timpul arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații O.V. și O.M. împotriva deciziei penale nr. 55/ A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului O.V., timpul arestării preventive de la 30 octombrie 2001, la 15 octombrie 2003. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.