ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3296/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 13 din 24

martie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de B.D., în baza art. 278 C. proc. pen.,

împotriva ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale emise de Parchetul de

pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 974/P/1995 și Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarele nr. 184/P/1997, nr. 2/P/1997 și nr.

251/P/1999, privind-o pe P.E.

În motivarea acestei sentințe se

rețin următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

3880/2002 la Curtea de Apel Pitești, persoana vătămată B.D. a formulat plângere

împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, emise de parchetul de pe

lângă Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 184/P/1997, privind pe P.E. și P.C.N.

În motivarea plângerii, s-a arătat

că la data de 3 mai 1995 a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești cu

privire la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., de către notarul P.E., care l-a

favorizat pe P.C.N. cu prilejul eliberării certificatului de moștenitor nr. 188

din 5 noiembrie 1991.

Prin mai multe rezoluții ale

Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, confirmate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

celor doi făptuitori, iar ca urmare a plângerilor persoanei vătămate, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești a confirmat aceste rezoluții, motivându-se

că a intervenit prescripția răspunderii penale.

După strămutarea soluționării

plângerii, dispusă prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2002 de Curtea

Supremă de Justiție, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București sub

nr. 3452/2002.

Au fost atașate dosarele ce au

format obiectul sesizării penale, în care s-au pronunțat rezoluțiile contestate

de persoana vătămată.

La termenul de astăzi, petiționarul,

constatând lipsa de procedură a citării făptuitorului P.C.N., a declarat că își

menține plângerea numai față de P.E.

Examinând actele și lucrările

dosarului, sub aspectul plângerii formulate, Curtea constată că soluția de

neîncepere a urmăririi penale, dispuse față de cei doi făptuitori, este legală.

Potrivit art. 246 C. pen.,

infracțiunea reținută în sarcina făptuitorilor, pedeapsa prevăzută de lege era

de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă.

Fapta imputată se pretinde că a fost

săvârșită la data de 5 noiembrie 1991.

Conform art. 122 lit. d) C. pen.,

termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, iar potrivit art.

124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar

interveni, dacă termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate.

Față de cele de mai sus, rezultă că

a intervenit prescripția răspunderii penale, nemaiputându-se relua urmărirea

pentru această infracțiune față de făptuitori.

Nemulțumit de această hotărâre, în

termenul legal, petiționarul a declarat recurs, solicitând reaprecierea

faptelor cauzei și pe baza corespondenței ce a primit-o din partea Curții de

Apel București sub nr. 419/ S din 16 aprilie 2003, precum și a întâmpinării

depusă de notarul P.E., care se disculpă prin acte false, să i se admită

recursul și plângerea sa.

Recursul este nefondat.

Reexaminându-se actele și întreg

probatoriul administrat în cauză, instanța de recurs, reține că într-adevăr

prin mai multe rezoluții ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,

confirmate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus întemeiat

și legal, neînceperea urmăririi penale împotriva notarului P.E. și P.C.N.,

pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., intervenind prescripția răspunderii

penale.

Se reține legal că a intervenit

prescripția răspunderii penale, deoarece petiționarul B.D. reclamă că notara

P.E. pe baza unor acte fals, a eliberat certificatul de moștenitor nr. 188 din

5 noiembrie 1991, în beneficiul celui de al doilea făptuitor P.C.N., și că deci

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., s-a săvârșit la acea dată de 5

noiembrie 1991, iar el promovează plângerea de față cu mult peste termenul

legal prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. și care este de 5 ani.

De asemenea, temeinic și legal se

mai constată prin hotărârea atacată, că la data ce pretinde petiționarul că s-a

comis infracțiunea de abuz, de către notară, fapta prevăzută de art. 246 C.

pen., se pedepsea cu închisoarea, de la 3 luni, la 2 ani închisoare, sau

amendă, deoarece în raport de aceste prevederi, se calculează și termenul de

prescripție în cauză și nu după cele din prezent, când pedepsele sunt cu mult

mai mari și nu mai există pedeapsă alternativă și cu amenda penală.

Se fac toate aceste sublinieri

pentru ca, recurentul să abandoneze eroarea în care se află și să rețină că, în

stabilirea răspunderii penale guvernează principiul prevăzut de art. 13 C.

pen., ce cere a se aplica „legea cea mai favorabilă inculpatului”.

Se mai constată că în cauză, i s-a

oferit petiționarului, de către suspecta inculpată și o cale a rezolvării

amiabile, asupra acestui conflict și anume, a reparării integrale și actuale a

prejudiciului material suferit, din cauze obiective și de care recurentul, ar

fi potrivit a ține seama. Toate aceste date, instanța de recurs, le reține

tocmai pe baza actelor noi depuse în fața sa, de către recurent, pentru ședința

publică din 4 iulie 2003.

Așa fiind, recursul penal declarat,

urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 192 C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul B.D. împotriva sentinței penale nr.

13 din 24 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iulie 2003.