ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3296/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 24 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de B.D., în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 974/P/1995 și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarele nr. 184/P/1997, nr. 2/P/1997 și nr. 251/P/1999, privind-o pe P.E. În motivarea acestei sentințe se rețin următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3880/2002 la Curtea de Apel Pitești, persoana vătămată B.D. a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, emise de parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 184/P/1997, privind pe P.E.

și P.C.N. În motivarea plângerii, s-a arătat că la data de 3 mai 1995 a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești cu privire la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., de către notarul P.E., care l-a favorizat pe P.C.N. cu prilejul eliberării certificatului de moștenitor nr. 188 din 5 noiembrie 1991. Prin mai multe rezoluții ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, confirmate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori, iar ca urmare a plângerilor persoanei vătămate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a confirmat aceste rezoluții, motivându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale.

După strămutarea soluționării plângerii, dispusă prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2002 de Curtea Supremă de Justiție, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 3452/2002. Au fost atașate dosarele ce au format obiectul sesizării penale, în care s-au pronunțat rezoluțiile contestate de persoana vătămată. La termenul de astăzi, petiționarul, constatând lipsa de procedură a citării făptuitorului P.C.N., a declarat că își menține plângerea numai față de P.E. Examinând actele și lucrările dosarului, sub aspectul plângerii formulate, Curtea constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispuse față de cei doi făptuitori, este legală. Potrivit art. 246 C. pen., infracțiunea reținută în sarcina făptuitorilor, pedeapsa prevăzută de lege era de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă.

Fapta imputată se pretinde că a fost săvârșită la data de 5 noiembrie 1991. Conform art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, iar potrivit art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate. Față de cele de mai sus, rezultă că a intervenit prescripția răspunderii penale, nemaiputându-se relua urmărirea pentru această infracțiune față de făptuitori. Nemulțumit de această hotărâre, în termenul legal, petiționarul a declarat recurs, solicitând reaprecierea faptelor cauzei și pe baza corespondenței ce a primit-o din partea Curții de Apel București sub nr. 419/ S din 16 aprilie 2003, precum și a întâmpinării depusă de notarul P.E., care se disculpă prin acte false, să i se admită recursul și plângerea sa.

Recursul este nefondat. Reexaminându-se actele și întreg probatoriul administrat în cauză, instanța de recurs, reține că într-adevăr prin mai multe rezoluții ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, confirmate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus întemeiat și legal, neînceperea urmăririi penale împotriva notarului P.E. și P.C.N., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale. Se reține legal că a intervenit prescripția răspunderii penale, deoarece petiționarul B.D. reclamă că notara P.E. pe baza unor acte fals, a eliberat certificatul de moștenitor nr. 188 din 5 noiembrie 1991, în beneficiul celui de al doilea făptuitor P.C.N., și că deci infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., s-a săvârșit la acea dată de 5 noiembrie 1991, iar el promovează plângerea de față cu mult peste termenul legal prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen.

și care este de 5 ani. De asemenea, temeinic și legal se mai constată prin hotărârea atacată, că la data ce pretinde petiționarul că s-a comis infracțiunea de abuz, de către notară, fapta prevăzută de art. 246 C. pen., se pedepsea cu închisoarea, de la 3 luni, la 2 ani închisoare, sau amendă, deoarece în raport de aceste prevederi, se calculează și termenul de prescripție în cauză și nu după cele din prezent, când pedepsele sunt cu mult mai mari și nu mai există pedeapsă alternativă și cu amenda penală. Se fac toate aceste sublinieri pentru ca, recurentul să abandoneze eroarea în care se află și să rețină că, în stabilirea răspunderii penale guvernează principiul prevăzut de art. 13 C. pen., ce cere a se aplica „legea cea mai favorabilă inculpatului”.

Se mai constată că în cauză, i s-a oferit petiționarului, de către suspecta inculpată și o cale a rezolvării amiabile, asupra acestui conflict și anume, a reparării integrale și actuale a prejudiciului material suferit, din cauze obiective și de care recurentul, ar fi potrivit a ține seama. Toate aceste date, instanța de recurs, le reține tocmai pe baza actelor noi depuse în fața sa, de către recurent, pentru ședința publică din 4 iulie 2003. Așa fiind, recursul penal declarat, urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și prevederile art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.D. împotriva sentinței penale nr. 13 din 24 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2003.