ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5222/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 52 din 28 mai 2004 (intitulată greșit decizie) Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta D.S.C. împotriva rezoluției din 9 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 970/P/2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzută de art. 246 și art. 289 C. pen.

În motivarea hotărârii instanța a reținut că faptele reclamate nu sunt de natură penală, atâta timp cât prin emiterea unor încheieri de rectificare a unui certificat de moștenitor și a unui act de donație au fost respectate dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995, rectificările fiind efectuate la cererea părților, cu acordul acestora și pe baza actelor prezentate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, petenta D.S.C., solicitând casarea hotărârii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. Recursul este întemeiat. La data de 15 mai 2003, petenta D.S.C.

a formulat plângere penală, în baza dispozițiilor constituționale, împotriva notarului public M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, precum și împotriva numiților C.N. și G.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals, uz de fals, violare de domiciliu, tulburare de posesie și tulburarea folosinței locuinței.

În esență, petenta a susținut că notarul public a întocmit corect certificatul de moștenitor nr. 63 din 21 mai 1997 (dosar nr. 80/1997), dar ulterior în contractul de donație autentificat sub nr. 903 din 22 mai 1997 și încheierile de rectificare nr. 3333 din 11 mai 1999 privind certificatul de moștenitor și nr. 3332 din 11 mai 1999 privind contractul de donație, în baza unui raport de expertiză tehnică și evaluare, a inclus în obiectul acestora și alte spații care nu se aflau în proprietatea părților, ci în proprietatea ei exclusivă, prin aceasta fiind prejudiciată de unele bunuri imobile dobândite în anul 1971 printr-un act autentificat de vânzare-cumpărare. S-a mai arătat că beneficiarul acestor spații este numitul G.M., autorul instigării la infracțiunea de fals intelectual și al infracțiunilor de uz de fals, violare de domiciliu, tulburare de posesie și tulburarea folosinței locuinței.

Petenta a anexat plângerii sale titlul său de proprietate, contractele de vânzare-cumpărare nr. 5097/1971 și nr. 5499/1985, în baza căruia a devenit proprietara apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului din București, compus din: vestiar și casa scării situate la parter, două camere, hol, casa scării, oficiu, baie, bucătărie, situate la etaj, una boxă la subsol, părțile comune ale imobilului, care prin natura lor deservesc pe toți proprietarii blocului, inclusiv podul casei, precum și cota indiviză de 34% din suprafața de 272 mp a terenului, adică 92 mp, în indiviziune cu restul terenului. A mai fost depus certificatul de moștenitor nr. 935/1972 al fostului Notariat de stat al sectorului 2 București, din care rezultă că de pe urma decesului proprietarului inițial al întregului imobil, A.A., celălalt apartament, nr. 1, situat la parterul imobilului, a revenit soției defunctului, A.I.

și că respectivul apartament este format din 2 camere, un vestiar, hol, baie, bucătărie, pivniță și cota indiviză de teren, 178 mp, ce face parte din suprafața totală a terenului pe care este construit imobilul. S-au anexat și actele incriminate, din care rezultă următoarele: Ca urmare a intervenirii decesului numitei A.I., produs la 20 aprilie 1992, notarul M.M. întocmește certificatul de moștenitor nr. 63 din 21 mai 1997, prin care stabilește că masa succesorală se compune, printre altele, din apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului, format din: două camere, un vestiar, oficiu, baie, bucătărie și pivniță, împreună cu dreptul de proprietate asupra terenului de 178 m, aferent apartamentului.

La numai o zi, beneficiarul succesiunii, C.N., donează numitului G.M., apartamentul nr. 1 de la parter, dar în contractul de donație autentificat sub nr. 903 din 22 mai 1997, de către același notar public, se menționează că pe lângă dependințele apartamentului se înstrăinează și dreptul de proprietate indiviză asupra părților și dependințelor comune ale imobilului, care, prin natura și destinația lor, sunt în folosința comună a tuturor proprietarilor. Această ultimă mențiune nu corespunde realității și excede întinderii dreptului de proprietate al donatorului, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 63/1997 și certificatul de moștenitor nr. 935/1972, care atestau proprietatea indiviză numai asupra terenului.

Fără să respecte dispozițiile Legii nr. 36/1995, ale Regulamentului de aplicarea legii și ale Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, la cererea expresă a numitului G.M. și cu acordul lui C.N., notarul public M.M.

emite două încheieri de rectificare: - nr. 3332 din 11 mai 1999 prin care menționează că apartamentul nr. 1 de la parterul imobilului are în componența sa și: camera de serviciu amplasată în podul camerei, boxa amplasată la parter și curtea interioară de 3,81 mp, prin aceasta rectificând contractul de donație nr. 903 din 22 mai 1997; - nr. 3333 din 11 mai 1999, prin care menționează că apartamentul ce a format obiectul masei succesorale „are în componența sa și camera de serviciu amplasată în podul comun, boxa amplasată la parter și o curte interioară în suprafață de 3,81 mp”, prin aceasta rectificând certificatul de moștenitor nr. 63 din 21 mai 1997. Trecând peste observația că alta trebuia să fie ordinea firească a actelor rectificate și implicit a numerelor încheierilor de rectificare (inițial trebuia rectificat certificatul de moștenitor și apoi actul de donație) rezultă cu evidență că notarul public a încălcat obligațiile de serviciu, atestând fapte și împrejurări nereale.

Potrivit art. 86 din Legea nr. 36/1995 „cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar”. În temeiul art. 87 din aceeași lege, erorile materiale cuprinse în încheierea finală, precum și eventualele omisiuni, se vor putea îndrepta, la cererea moștenitorilor, în baza unei încheieri. În Regulamentul de aplicarea Legii nr. 36/1995 se explicitează noțiunea de erori materiale, în sensul că ele reprezintă greșeli evidente care rezultă din cuprinsul dosarului succesoral și nu împietează asupra drepturilor și calităților moștenitorilor.

Or, notarul public, nu s-a aflat decât în prezența cererii semnată de moștenitorul C.N., nu a rectificat încheierea finală, ci certificatul de moștenitor și nu a completat o omisiune vădită din compunerea masei succesorale, întrucât aceasta nu rezultă din cuprinsul dosarului succesoral. Totodată, este de reținut că potrivit art. 53 din Legea nr. 36/1995 procedura îndreptării și completării actelor notariale are un caracter complex și particular față de cea reglementată în art. 281 C. proc. civ., cu privire la hotărârile judecătorești. Ea se poate dispune numai în cazul unor greșeli materiale și a unor omisiuni vădite, adică a unor elemente importante ale actului notarial, a căror încorporare în cuprinsul actului este rezultatul unor evidente neglijențe (locul sau data autentificării).

Schimbarea obiectului actului autentificat, nu poate fi îndreptată pe calea încheierii de îndreptare. Ambele concepte ale încheierilor de rectificare, cel prevăzut de art. 87 și cel prevăzut de art. 53 din Legea nr. 36/1995 vizează greșeli sau erori materiale, iar nu greșeli de apreciere cu privire la întinderea drepturilor părților sau componența masei succesorale. Totodată, notarul public, a încălcat și normele codului deontologic, care în art. 13 prevăd că „dacă are cea mai mică îndoială cu privire la ceea ce face” acesta trebuie să se abțină, iar în cazul în care actul solicitat este contrar legii, trebuie să refuze întocmirea lui. Respectarea legalității, de către notar, este de natură să înfăptuiască funcția preventivă a actelor notariale, având în vedere că legea conferă actului notarial forța probantă și caracterul unui act de autoritate publică.

Or, în cazul reclamat de petenta D.S.C., notarul public, fără a respecta dispozițiile mai sus arătate, pe baza unui act nou, respectiv a unui raport de expertiză tehnică și evaluare, întocmit la cererea numitului G.M., în aprilie 1999 și prin care se făceau aprecieri juridice: „la întocmirea contractului de donație s-au omis din enumerarea încăperilor, camera de serviciu de la pod, boxa de la parter și curtea interioară”; „dreptul de proprietate indiviză asupra părților și dependințelor comune ale imobilului s-a înstrăinat printr-un act de vânzare-cumpărare antedat testamentului olograf, proprietarului apartamentului de la etaj, fiind în dezacord cu legislația care stabilește noțiunea de folosință comună” întocmește cele două încheieri de rectificare la 11 mai 1999, cu privire la două acte emise la 21 mai 1997. Această expertiză tehnică, invocată de notar, constituie un act executat la cererea lui G.M., pro-cauza, evidențiind, în plus că solicitantul a efectuat o serie de modificări la apartament, prin închiderea unor goluri și crearea unei încăperi în suprafață de 15 mp, în pivniță.

Notarul trebuia să sesizeze intenția solicitantului de a introduce în masa succesorală și în actul de donație a unor bunuri care nu au format obiectul încheierii finale ale dezbaterii succesorale și să refuze încheierile de rectificare. Chiar din expertiză rezultă că între proprietarii ap. 1 și 2 există conflicte pe tema spațiilor anexă. S-a invocat ca argument coproprietatea forțată asupra părților comune, ceea ce nu are nimic comun cu dependințele sau anexele imobilului. Se mai constată că și procurorul, în rezoluția din 9 iunie 2003 face aprecieri greșite, cu privire la nelegalitatea titlului de proprietate al petentei, contract vânzare-cumpărare nr. 5097/1971, care ar fi încălcat dispozițiile Legii din 1927 privind încurajarea construirii de locuințe, arătând că „interpretarea titlului petentei, în sensul proprietății exclusive asupra părților și dependințelor comune ale imobilului, aduce atingere dreptului de proprietate al numitului G.M.

Mai mult se observă că procurorul dispunând disjungerea cauzei și trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 București, în vederea efectuării de cercetări față de C.N. și G.M., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 291, art. 192, art. 220 și art. 320 C. pen., în considerentele rezoluției menționează că la cercetări urmează a fi avută în vedere și soluția dispusă față de notarul public, dând astfel îndrumări obligatorii procurorului ierarhic inferior. Instanța, respectiv, Curtea de Apel București nu a analizat nimic din cele expuse mai sus, prin sentința criticată și dând dovadă de superficialitate, cu o motivare proprie de o singură frază consideră că au fost respectate dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995, în sensul că rectificarea a fost efectuată la cererea și cu acordul părților, pe baza actelor prezentate.

Pentru toate considerentele ce preced, în cauză urmează a fi reținute cazurile de casare, prevăzută de art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc. pen., constând în aceea că instanța a făcut o aplicare greșită a legii și o gravă eroare de fapt, motiv pentru care, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârea și rejudecând, va admite plângerea. În temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., va desființa rezoluția din 9 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 970/P/2003 și va trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de notarul public M.M. din București, cu respectarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 36/1995.

Întrucât procurorul nu a efectuat nici un act premergător, ci a pronunțat soluția numai din analiza plângerii penale, urmează a fi verificate toate actele aflate în arhiva notarului, anexate actului de donație nr. 903 din 22 mai 1997 și celor două încheieri de rectificare nr. 3332 și nr. 3333 din 11 mai 1999, se vor lua declarații părților cu privire la faptele și împrejurările ce au premers întocmirii actelor, se va efectua o cercetare la fața locului, pentru a se verifica poziționarea și accesul la părțile comune evidențiindu-se buna sau reaua credință a tuturor participanților, iar în cazul notarului public, dacă s-a aflat sau nu în eroare, ori a fost indus în eroare cu privire la obiectul cererilor de îndreptare a erorilor materiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționara D.S.C. împotriva sentinței penale nr. 52 din 28 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința atacată și rejudecând: Admite plângerea formulată de petiționara D.S.C. împotriva rezoluției din 9 iunie 2003 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 970/P/2003, privind pe intimata M.M. Desființează rezoluția din 9 iunie 2003 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 970/P/2003 și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 36/1995. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2004.