ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5222/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5222/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din 28

mai 2004 (intitulată greșit decizie) Curtea de Apel București, secția I penală,

a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta D.S.C. împotriva

rezoluției din 9 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

pronunțată în dosarul nr. 970/P/2003, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de notarul public M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual,

prevăzută de art. 246 și art. 289 C. pen.

În motivarea hotărârii instanța a

reținut că faptele reclamate nu sunt de natură penală, atâta timp cât prin

emiterea unor încheieri de rectificare a unui certificat de moștenitor și a

unui act de donație au fost respectate dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995,

rectificările fiind efectuate la cererea părților, cu acordul acestora și pe

baza actelor prezentate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen, petenta D.S.C., solicitând casarea hotărârii,

desființarea rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii

urmăririi penale împotriva notarului public pentru săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu și fals intelectual.

Recursul este întemeiat.

La data de 15 mai 2003, petenta

D.S.C. a formulat plângere penală, în baza dispozițiilor constituționale,

împotriva notarului public M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu și fals intelectual, precum și împotriva numiților C.N. și G.M.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals, uz de fals, violare de

domiciliu, tulburare de posesie și tulburarea folosinței locuinței.

În esență, petenta a susținut că

notarul public a întocmit corect certificatul de moștenitor nr. 63 din 21 mai

1997 (dosar nr. 80/1997), dar ulterior în contractul de donație autentificat

sub nr. 903 din 22 mai 1997 și încheierile de rectificare nr. 3333 din 11 mai

1999 privind certificatul de moștenitor și nr. 3332 din 11 mai 1999 privind

contractul de donație, în baza unui raport de expertiză tehnică și evaluare, a

inclus în obiectul acestora și alte spații care nu se aflau în proprietatea

părților, ci în proprietatea ei exclusivă, prin aceasta fiind prejudiciată de

unele bunuri imobile dobândite în anul 1971 printr-un act autentificat de

vânzare-cumpărare. S-a mai arătat că beneficiarul acestor spații este numitul

G.M., autorul instigării la infracțiunea de fals intelectual și al

infracțiunilor de uz de fals, violare de domiciliu, tulburare de posesie și

tulburarea folosinței locuinței.

Petenta a anexat plângerii sale

titlul său de proprietate, contractele de vânzare-cumpărare nr. 5097/1971 și

nr. 5499/1985, în baza căruia a devenit proprietara apartamentului nr. 2 situat

la etajul 1 al imobilului din București, compus din: vestiar și casa scării

situate la parter, două camere, hol, casa scării, oficiu, baie, bucătărie,

situate la etaj, una boxă la subsol, părțile comune ale imobilului, care prin

natura lor deservesc pe toți proprietarii blocului, inclusiv podul casei,

precum și cota indiviză de 34% din suprafața de 272 mp a terenului, adică 92

mp, în indiviziune cu restul terenului.

A mai fost depus certificatul de

moștenitor nr. 935/1972 al fostului Notariat de stat al sectorului 2 București,

din care rezultă că de pe urma decesului proprietarului inițial al întregului

imobil, A.A., celălalt apartament, nr. 1, situat la parterul imobilului, a

revenit soției defunctului, A.I. și că respectivul apartament este format din 2

camere, un vestiar, hol, baie, bucătărie, pivniță și cota indiviză de teren,

178 mp, ce face parte din suprafața totală a terenului pe care este construit

imobilul. S-au anexat și actele incriminate, din care rezultă următoarele:

Ca urmare a intervenirii decesului

numitei A.I., produs la 20 aprilie 1992, notarul M.M. întocmește certificatul

de moștenitor nr. 63 din 21 mai 1997, prin care stabilește că masa succesorală

se compune, printre altele, din apartamentul nr. 1 situat la parterul

imobilului, format din: două camere, un vestiar, oficiu, baie, bucătărie și

pivniță, împreună cu dreptul de proprietate asupra terenului de 178 m, aferent

apartamentului.

La numai o zi, beneficiarul

succesiunii, C.N., donează numitului G.M., apartamentul nr. 1 de la parter, dar

în contractul de donație autentificat sub nr. 903 din 22 mai 1997, de către

același notar public, se menționează că pe lângă dependințele apartamentului se

înstrăinează și dreptul de proprietate indiviză asupra părților și

dependințelor comune ale imobilului, care, prin natura și destinația lor, sunt

în folosința comună a tuturor proprietarilor.

Această ultimă mențiune nu

corespunde realității și excede întinderii dreptului de proprietate al

donatorului, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 63/1997 și

certificatul de moștenitor nr. 935/1972, care atestau proprietatea indiviză

numai asupra terenului.

Fără să respecte dispozițiile Legii

nr. 36/1995, ale Regulamentului de aplicarea legii și ale Statutului Uniunii

Naționale a Notarilor Publici din România, la cererea expresă a numitului G.M.

și cu acordul lui C.N., notarul public M.M. emite două încheieri de rectificare:

- nr. 3332 din 11 mai 1999 prin care

menționează că apartamentul nr. 1 de la parterul imobilului are în componența

sa și: camera de serviciu amplasată în podul camerei, boxa amplasată la parter

și curtea interioară de 3,81 mp, prin aceasta rectificând contractul de donație

nr. 903 din 22 mai 1997;

- nr. 3333 din 11 mai 1999, prin

care menționează că apartamentul ce a format obiectul masei succesorale „are în

componența sa și camera de serviciu amplasată în podul comun, boxa amplasată la

parter și o curte interioară în suprafață de 3,81 mp”, prin aceasta rectificând

certificatul de moștenitor nr. 63 din 21 mai 1997.

Trecând peste observația că alta

trebuia să fie ordinea firească a actelor rectificate și implicit a numerelor

încheierilor de rectificare (inițial trebuia rectificat certificatul de

moștenitor și apoi actul de donație) rezultă cu evidență că notarul public a

încălcat obligațiile de serviciu, atestând fapte și împrejurări nereale.

Potrivit art. 86 din Legea nr.

36/1995 „cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua

procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile

omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar”.

În temeiul art. 87 din aceeași lege,

erorile materiale cuprinse în încheierea finală, precum și eventualele

omisiuni, se vor putea îndrepta, la cererea moștenitorilor, în baza unei

încheieri.

În Regulamentul de aplicarea Legii

nr. 36/1995 se explicitează noțiunea de erori materiale, în sensul că ele

reprezintă greșeli evidente care rezultă din cuprinsul dosarului succesoral și

nu împietează asupra drepturilor și calităților moștenitorilor.

Or, notarul public, nu s-a aflat

decât în prezența cererii semnată de moștenitorul C.N., nu a rectificat

încheierea finală, ci certificatul de moștenitor și nu a completat o omisiune

vădită din compunerea masei succesorale, întrucât aceasta nu rezultă din

cuprinsul dosarului succesoral.

Totodată, este de reținut că

potrivit art. 53 din Legea nr. 36/1995 procedura îndreptării și completării

actelor notariale are un caracter complex și particular față de cea

reglementată în art. 281 C. proc. civ., cu privire la hotărârile judecătorești.

Ea se poate dispune numai în cazul

unor greșeli materiale și a unor omisiuni vădite, adică a unor elemente

importante ale actului notarial, a căror încorporare în cuprinsul actului este

rezultatul unor evidente neglijențe (locul sau data autentificării).

Schimbarea obiectului actului

autentificat, nu poate fi îndreptată pe calea încheierii de îndreptare.

Ambele concepte ale încheierilor de

rectificare, cel prevăzut de art. 87 și cel prevăzut de art. 53 din Legea nr.

36/1995 vizează greșeli sau erori materiale, iar nu greșeli de apreciere cu

privire la întinderea drepturilor părților sau componența masei succesorale.

Totodată, notarul public, a încălcat

și normele codului deontologic, care în art. 13 prevăd că „dacă are cea mai

mică îndoială cu privire la ceea ce face” acesta trebuie să se abțină, iar în

cazul în care actul solicitat este contrar legii, trebuie să refuze întocmirea

lui.

Respectarea legalității, de către

notar, este de natură să înfăptuiască funcția preventivă a actelor notariale,

având în vedere că legea conferă actului notarial forța probantă și caracterul

unui act de autoritate publică.

Or, în cazul reclamat de petenta

D.S.C., notarul public, fără a respecta dispozițiile mai sus arătate, pe baza

unui act nou, respectiv a unui raport de expertiză tehnică și evaluare,

întocmit la cererea numitului G.M., în aprilie 1999 și prin care se făceau

aprecieri juridice: „la întocmirea contractului de donație s-au omis din

enumerarea încăperilor, camera de serviciu de la pod, boxa de la parter și

curtea interioară”; „dreptul de proprietate indiviză asupra părților și

dependințelor comune ale imobilului s-a înstrăinat printr-un act de

vânzare-cumpărare antedat testamentului olograf, proprietarului apartamentului

de la etaj, fiind în dezacord cu legislația care stabilește noțiunea de

folosință comună” întocmește cele două încheieri de rectificare la 11 mai 1999,

cu privire la două acte emise la 21 mai 1997.

Această expertiză tehnică, invocată

de notar, constituie un act executat la cererea lui G.M., pro-cauza,

evidențiind, în plus că solicitantul a efectuat o serie de modificări la

apartament, prin închiderea unor goluri și crearea unei încăperi în suprafață

de 15 mp, în pivniță.

Notarul trebuia să sesizeze intenția

solicitantului de a introduce în masa succesorală și în actul de donație a unor

bunuri care nu au format obiectul încheierii finale ale dezbaterii succesorale

și să refuze încheierile de rectificare. Chiar din expertiză rezultă că între

proprietarii ap. 1 și 2 există conflicte pe tema spațiilor anexă.

S-a invocat ca argument

coproprietatea forțată asupra părților comune, ceea ce nu are nimic comun cu

dependințele sau anexele imobilului.

Se mai constată că și procurorul, în

rezoluția din 9 iunie 2003 face aprecieri greșite, cu privire la nelegalitatea

titlului de proprietate al petentei, contract vânzare-cumpărare nr. 5097/1971,

care ar fi încălcat dispozițiile Legii din 1927 privind încurajarea construirii

de locuințe, arătând că „interpretarea titlului petentei, în sensul

proprietății exclusive asupra părților și dependințelor comune ale imobilului,

aduce atingere dreptului de proprietate al numitului G.M.

Mai mult se observă că procurorul

dispunând disjungerea cauzei și trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă

Judecătoria sector 1 București, în vederea efectuării de cercetări față de C.N.

și G.M., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 291, art. 192, art. 220 și

art. 320 C. pen., în considerentele rezoluției menționează că la cercetări

urmează a fi avută în vedere și soluția dispusă față de notarul public, dând

astfel îndrumări obligatorii procurorului ierarhic inferior.

Instanța, respectiv, Curtea de Apel

București nu a analizat nimic din cele expuse mai sus, prin sentința criticată

și dând dovadă de superficialitate, cu o motivare proprie de o singură frază

consideră că au fost respectate dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995, în

sensul că rectificarea a fost efectuată la cererea și cu acordul părților, pe

baza actelor prezentate.

Pentru toate considerentele ce

preced, în cauză urmează a fi reținute cazurile de casare, prevăzută de art.

385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., constând în aceea că

instanța a făcut o aplicare greșită a legii și o gravă eroare de fapt, motiv

pentru care, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

casa hotărârea și rejudecând, va admite plângerea.

În temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., va desființa rezoluția din 9 iunie 2003 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată în dosarul nr.

970/P/2003 și va trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi

penale față de notarul public M.M. din București, cu respectarea dispozițiilor

art. 31 din Legea nr. 36/1995.

Întrucât procurorul nu a efectuat

nici un act premergător, ci a pronunțat soluția numai din analiza plângerii

penale, urmează a fi verificate toate actele aflate în arhiva notarului,

anexate actului de donație nr. 903 din 22 mai 1997 și celor două încheieri de

rectificare nr. 3332 și nr. 3333 din 11 mai 1999, se vor lua declarații

părților cu privire la faptele și împrejurările ce au premers întocmirii

actelor, se va efectua o cercetare la fața locului, pentru a se verifica

poziționarea și accesul la părțile comune evidențiindu-se buna sau reaua

credință a tuturor participanților, iar în cazul notarului public, dacă s-a

aflat sau nu în eroare, ori a fost indus în eroare cu privire la obiectul

cererilor de îndreptare a erorilor materiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționara D.S.C. împotriva sentinței penale nr. 52 din 28 mai 2004 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite plângerea formulată de

petiționara D.S.C. împotriva rezoluției din 9 iunie 2003 dispusă de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 970/P/2003, privind pe

intimata M.M.

Desființează rezoluția din 9 iunie

2003 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr.

970/P/2003 și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale

cu respectarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 36/1995.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 octombrie 2004.