ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3809/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC G.A. SA Scornicești a chemat-o în judecată pe pârâta J.A. Ltd din Anglia, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 78.053.867 lei, reprezentând contravaloare marfă neachitată, precum și la plata sumei de 78.053.867 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 13.788 lire sterline, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 744 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Olt-Slatina, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 78.053.867 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată, la 78.053.867 lei penalități de întârziere, cât și la 10.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că, față de ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, acțiunea reclamantei este întemeiată, fiind îndeplinite dispozițiile art. 969 C. civ. Prin decizia nr. 147 din 6 martie 2001, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în întregime, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că nemotivarea în drept a situației de fapt reținute nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, cum susține apelanta-pârâtă, ci cu un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, dar reclamanta nu și-a dovedit acțiunea, întrucât actele depuse de aceasta sunt unilaterale; probele administrate reprezintă numai un început de dovadă și răspunsurile reclamantei la interogatorii confirmă imposibilitatea reclamantei de a face dovada pretențiilor sale.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC G.A. SA Scornicești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei curții de apel și, pe fond, menținerea sentinței pronunțate de tribunal. Recurenta-reclamantă susține astfel, că greșit s-a reținut că probele administrate, respectiv, facturile și avizele de expediție depuse ce au însoțit marfa reprezintă numai un început de dovadă și s-a coroborat acest lucru cu răspunsul său la interogatoriu, în care se preciza că nu are cunoștință de existența vreunui contract cu pârâta – determinat de faptul că, în perioada de referință, societatea avea o altă conducere, apreciindu-se eronat că acțiunea este nedovedită.

În realitate, susține recurenta, între părțile în litigiu s-au derulat relații comerciale un timp îndelungat, de tip „lochn”, în cadrul cărora pârâta trimitea materia primă, iar reclamanta, în urma prelucrării, livra înapoi pârâtei produsul finit. Ca atare, susține că marfa a fost expediată și, contrar uzanțelor de până la momentul acestei livrări, nu a mai fost achitată contravaloarea acesteia, cu rea-credință, atâta timp cât, deși, i s-a cerut pârâtei de către instanță să depună eventuale înscrisuri sau alte acte din care să rezulte că marfa nu a sosit la destinație sau a fost returnată la destinație datorită unor deficiențe calitative, aceasta nu a depus nici o dovadă în acest sens. Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele: Livrarea mărfii în discuție, respectiv, confecții în valoare de 78.053.867 lei, s-a făcut pe bază de comandă urmată de executare, fiecare sortiment de produs livrat având la bază o comandă emisă de firma J.A. Ltd, documentele, facturile proforma „sales invoice” și comanda, în traducere în limba engleză „docket”, prescurtat „d.k.”, purtând însemnele și ștampila societății.

Marfa a fost însoțită de documentul de transport C.M.R., adică scrisoarea de transport internațional „lettre de voiture internaționale”, iar pe facturile externe, în dreptul fiecărui tip de produs, este menționată comanda – „doket”, prescurtat „d.k.” Ca atare, se constată că, în speță, ne aflăm în prezența unei comenzi urmate de executare, căreia îi este pe deplin aplicabilă prevederea cuprinsă în art. 36 C. com., în conformitate cu care, ținând cont de natura contractului, aceasta se consideră perfectat de îndată ce partea cealaltă a trecut la executarea lui.

Totodată, trebuie avut în vedere că, prin documentele depuse la dosar, s-a făcut dovada raporturilor comerciale dintre părți, desfășurate în modalitatea legală mai sus menționată, precum și a livrării mărfii ce se impunea a fi achitată imediat după recepționarea ei și cum, la dosarul cauzei, nu există nici un refuz cantitativ sau calitativ ce ar fi putut fi reclamat de pârâtă, se reține că, în mod nejustificat, pârâta nu a achitat marfa ce i-a fost expediată și, în consecință, corect a fost obligată la plata sumelor solicitate de reclamantă prin acțiune. Astfel fiind, față de considerentele mai sus arătate, urmează a se admite recursul declarat de reclamantă, a se modifica decizia curții de apel și a se respinge apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, menținându-se sentința pronunțată de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta, SC G.A. SA Scornicești, împotriva deciziei nr. 147 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Craiova, pe care o modifică și respinge apelul declarat de pârâta J.A. Ltd Londra, Anglia, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2003.