ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3809/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC G.A. SA Scornicești a

chemat-o în judecată pe pârâta J.A. Ltd din Anglia, solicitând ca, prin

sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 78.053.867

lei, reprezentând contravaloare marfă neachitată, precum și la plata sumei de

78.053.867 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de

13.788 lire sterline, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 744 din 20

noiembrie 2000, Tribunalul Olt-Slatina, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe

pârâtă la plata sumei de 78.053.867 lei, reprezentând contravaloare marfă

livrată și neachitată, la 78.053.867 lei penalități de întârziere, cât și la

10.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut,

în esență, că, față de ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, acțiunea

reclamantei este întemeiată, fiind îndeplinite dispozițiile art. 969 C. civ.

Prin decizia nr. 147 din 6 martie 2001, Curtea de Apel Craiova,

secția comercială, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai

sus menționate, pe care a schimbat-o în întregime, în sensul că a respins

acțiunea reclamantei, ca nefondată.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că nemotivarea

în drept a situației de fapt reținute nu echivalează cu o nemotivare a

hotărârii, cum susține apelanta-pârâtă, ci cu un motiv de nelegalitate a

hotărârii atacate, dar reclamanta nu și-a dovedit acțiunea, întrucât actele

depuse de aceasta sunt unilaterale; probele administrate reprezintă numai un

început de dovadă și răspunsurile reclamantei la interogatorii confirmă

imposibilitatea reclamantei de a face dovada pretențiilor sale.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs

reclamanta SC G.A. SA Scornicești, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei curții de apel

și, pe fond, menținerea sentinței pronunțate de tribunal.

Recurenta-reclamantă susține astfel, că greșit s-a reținut

că probele administrate, respectiv, facturile și avizele de expediție depuse ce

au însoțit marfa reprezintă numai un început de dovadă și s-a coroborat acest

lucru cu răspunsul său la interogatoriu, în care se preciza că nu are

cunoștință de existența vreunui contract cu pârâta – determinat de faptul că,

în perioada de referință, societatea avea o altă conducere, apreciindu-se

eronat că acțiunea este nedovedită.

În realitate, susține recurenta, între părțile în litigiu

s-au derulat relații comerciale un timp îndelungat, de tip „lochn”, în cadrul

cărora pârâta trimitea materia primă, iar reclamanta, în urma prelucrării,

livra înapoi pârâtei produsul finit.

Ca atare, susține că marfa a fost expediată și, contrar

uzanțelor de până la momentul acestei livrări, nu a mai fost achitată

contravaloarea acesteia, cu rea-credință, atâta timp cât, deși, i s-a cerut

pârâtei de către instanță să depună eventuale înscrisuri sau alte acte din care

să rezulte că marfa nu a sosit la destinație sau a fost returnată la destinație

datorită unor deficiențe calitative, aceasta nu a depus nici o dovadă în acest

sens.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată următoarele:

Livrarea mărfii în discuție, respectiv, confecții în valoare

de 78.053.867 lei, s-a făcut pe bază de comandă urmată de executare, fiecare

sortiment de produs livrat având la bază o comandă emisă de firma J.A. Ltd,

documentele, facturile proforma „sales invoice” și comanda, în traducere în

limba engleză „docket”, prescurtat „d.k.”, purtând însemnele și ștampila

societății.

Marfa a fost însoțită de documentul de transport C.M.R.,

adică scrisoarea de transport internațional „lettre de voiture internaționale”,

iar pe facturile externe, în dreptul fiecărui tip de produs, este menționată

comanda – „doket”, prescurtat „d.k.”

Ca atare, se constată că, în speță, ne aflăm în prezența

unei comenzi urmate de executare, căreia îi este pe deplin aplicabilă

prevederea cuprinsă în art. 36 C. com., în conformitate cu care, ținând cont de

natura contractului, aceasta se consideră perfectat de îndată ce partea

cealaltă a trecut la executarea lui.

Totodată, trebuie avut în vedere că, prin documentele depuse

la dosar, s-a făcut dovada raporturilor comerciale dintre părți, desfășurate în

modalitatea legală mai sus menționată, precum și a livrării mărfii ce se

impunea a fi achitată imediat după recepționarea ei și cum, la dosarul cauzei,

nu există nici un refuz cantitativ sau calitativ ce ar fi putut fi reclamat de

pârâtă, se reține că, în mod nejustificat, pârâta nu a achitat marfa ce i-a

fost expediată și, în consecință, corect a fost obligată la plata sumelor

solicitate de reclamantă prin acțiune.

Astfel fiind, față de considerentele mai sus arătate,

urmează a se admite recursul declarat de reclamantă, a se modifica decizia

curții de apel și a se respinge apelul declarat de pârâtă, ca nefondat,

menținându-se sentința pronunțată de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta, SC G.A. SA Scornicești, împotriva deciziei nr. 147 din 6 martie

2001 a Curții de Apel Craiova, pe care o modifică și respinge apelul declarat

de pârâta J.A. Ltd Londra, Anglia, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

7 octombrie 2003.