ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5261/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57 din 28

martie 2002, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, inculpatul V.N. a fost

achitat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5)

C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. și de art.

291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași sentință s-a dispus

achitarea și a inculpatei V.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen.,

ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin O.G. nr. 9/29 ianuarie 1998,

s-a instituit sistemul de cupoane pentru agricultori. Acest sistem a fost

înființat în vederea procurării de materiale și efectuării de servicii necesare

lucrărilor agricole și s-a materializat prin plata, pe bază de cupoane,

finanțate de la bugetul de stat.

Cupoanele reprezintă bonuri de

valoare care se acordau cu titlu gratuit agricultorilor persoane fizice care

lucrează terenurile agricole individual sau în asociere.

Pe baza cupoanelor, beneficiarii

puteau achita contravaloarea seminței cartofi, îngrășămintelor chimice,

insecticidelor, motorinei, lucrărilor mecanice de arat, grăpat, discuit,

semănat, de întreținere a culturilor și de recoltat, inclusiv a celor efectuate

pe pășuni și fânețe.

Pe fondul apariției acestor cupoane,

unele societăți comerciale au speculat și deturnat scopul inițial al

subvențiilor de la bugetul statului, efectuând operații financiare contabile

care nu aveau la bază aprovizionarea efectivă și desfacerea produselor și

serviciilor către agricultori și au decontat la societățile bancare

contravaloarea nominală a acestor cupoane pe baza unor documente.

Aceste cupoane se achiziționau pe

piața liberă contra unor sume de bani, nefiind în realitate folosite și

decontate conform prevederilor O.G. nr. 9/1998.

O astfel de practică a folosit și

inculpatul V.N. în calitate de administrator al unei societăți comerciale.

În urma controlului efectuat de

către D.G.F.P.C.F.S. Caraș-Severin au fost constatate următoarele aspecte:

Societatea al cărui administrator

este inculpatul V.N. s-a aprovizionat cu diverse cantități de cartofi de

sămânță, îngrășăminte chimice și motorină de la diferite unități comerciale din

București, achiziționarea făcându-se pe bază de facturi ce au fost ulterior

valorificate, contra cupoane agricole, întocmindu-se facturi fiscale de către

inculpata V.M., în schimbul cupoanelor.

Pe baza probelor administrate, prima

instanță a stabilit că respectiva societate comercială a respectat prevederile

H.G. nr. 53/2 februarie 1998 și anume, Normele Metodologice pentru aplicarea

O.G. nr. 9/1998, precum și cele ale scrisorii nr. 193 din 9 martie 1998, a

Băncii Agricole SA, atât în ceea ce privește depunerea cupoanelor spre

decontare, cât și cu privire la acordarea de credite temporare pe baza

cupoanelor.

Din analiza documentelor, și anume a

prevederilor O.G. nr. 9/1998 și H.G. nr. 53/1998, a convenției încheiate între

Ministerul Agriculturii și Alimentației cu Banca A. SA, cât și a scrisorii nr.

193 din 9 martie 1998, reiese că atât societatea administrată de recurentul

inculpat, cât și băncile primitoare au respectat prevederile actelor normative

menționate mai sus.

În legătură cu legalitatea

comisioanelor și a procentajelor de decontare reținute de toți participanții la

sistemul de decontare, s-a stabilit că societatea respectivă a plătit, iar

băncile comerciale au încasat conform normelor bancare proprii.

De asemenea, s-a mai constatat că

evidențele în contabilitatea firmei a tuturor operațiunilor și achitarea

taxelor și majorărilor aferente acestora au fost ținute cu respectarea

dispozițiilor legale în materie.

Față de toate acestea, prima

instanță a reținut că infracțiunilor imputate inculpaților V.N. și V.M. le

lipsește unul sau mai multe din elementele constitutive, motiv pentru care a

pronunțat soluția de achitare a acestora.

Apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost admis și prin decizia nr. 75 din 24

februarie 2003, a Curții de Apel Timișoara, inculpatul V.N. a fost condamnat la

un an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991

raportat la art. 289 C. pen., iar inculpata V.M. la 6 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În temeiul art. 81 și art. 82 C.

pen., s-a dispus, pentru ambii inculpații, suspendarea condiționată a

executării pedepselor, atrăgându-li-se atenția asupra prevederilor art. 83 C.

pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și inculpații au declarat recurs.

Ministerul Public a criticat

hotărârile în ce privește achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., respectiv complicitate la

această infracțiune pentru V.M., deoarece există, atât latura subiectivă a

acestora, cât și prejudiciu, întrucât inculpații cu știință, au schimbat

destinația sumelor de bani acordate de stat prin sistemul cupoanelor pentru

agricultură, în interes personal.

Totodată, soluțiile au mai fost

criticate și sub aspectul achitării inculpatului V.N. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece

prin folosirea la cele trei bănci a facturilor false întocmite de soția sa,

inculpatul V.N. a comis infracțiunea de uz de fals în formă continuată, această

faptă săvârșindu-se după efectuarea înregistrărilor false în contabilitate.

În concluzie, s-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor și condamnarea inculpaților pentru

infracțiunile menționate.

Apărătorul acestora a cerut

respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, admiterea celor declarate de inculpați și achitarea lor pentru

infracțiunile pentru care au fost condamnați de către instanța de apel.

Recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de către inculpați nu sunt fondate.

Analizând hotărârile pronunțate se

constată că instanțele bine au reținut situația de fapt și au pronunțat

soluțiile pe baza probelor care au fost complet administrate și corect interpretate.

Astfel, cupoanele sunt acte cu regim

special, care transmise devin proprietatea privată a deținătorilor, aceștia

putând decide varianta de valorificare a lor. Până în anul 1999 nu exista nici

o prevedere legală care să interzică vânzarea cupoanelor de către deținătorii

legali ai acestora și nu exista impedimentul sau interdicția ca unele firme să

se ocupe doar (sau) și de intermedieri comerciale și nici o prevedere legală

care să interzică asemenea activități sau să oblige o firmă să răspundă pentru

realitatea sau fictivitatea operațiunilor desfășurate de o altă firmă.

În cazul infracțiunii prevăzute de

art. 215 C. pen., lipsește intenția și prejudiciul din probele administrate,

nerezultând faptul că inculpații ar fi indus în eroare cu intenție, în sensul

că ar fi prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă pentru a obține un folos

material injust, ori s-au folosit de mijloace frauduloase, atât timp, cât ei au

fost de bună-credință și au înregistrat corect în contabilitate toate

operațiunile efectuate, onorându-și în totalitate plățile către bugetul de

stat. Mai mult, neexistând un prejudiciu este evident că elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen., nu sunt întrunite.

Întrucât societățile comerciale cu

răspundere limitată nu fac parte din instituțiile prevăzute de art. 145 C.

pen., iar actele care emană de la acestea nu constituie înscrisuri oficiale, în

sensul celor prevăzute de art. 150 alin. (2) C. pen., ci înscrisuri sub

semnătură privată, se desprinde concluzia că faptul de a prezenta unor firme

documentele false nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 291 C. pen., folosirea actului falsificat constituind o parte

componentă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform actelor dosarului reiese că

inculpații au efectuat doar operațiuni de intermediere între prestatorii ce au

făcut distribuția și bancă, facturile de livrare fiind întocmite pentru

valoarea cupoanelor primite și în conformitate cu cantitățile înscrise în

facturile de livrare, iar decontările au fost făcute pe bază de cupoane și nu

facturi, cupoane pe care statul le-a transmis persoanelor fizice și juridice,

în regim special.

Ca atare, recursurile urmează să fie

respinse.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurenții inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de către inculpații V.N. și

V.M. împotriva deciziei nr. 75 din 24 februarie 2003, a Curții de Apel

Timișoara, ca nefondat.

Obligă pe recurenții inculpați să

plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată, în ședință publică, azi

18 noiembrie 2003.