ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 390 din 23 ianuarie 2006 Prin sentința penală nr. 45 din 14 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin, inculpatul D.T.N., la 5 ani închisoare, în baza art. 215 alin. (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) C. pen. și la 2 ani închisoare în temeiul art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. e) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. În baza art. 53 pct. 2 lit. a), raportat la art. 65 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.069.159.200 lei despăgubiri civile față de partea civilă Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor. Totodată, au fost anulate înscrisurile false, a fost menținută măsura asiguratorie, respectiv sechestrul asigurator instituit prin procesul verbal din 21 iulie 1999 al I.P.J. Caraș Severin asupra bunurilor menționate în procesul verbal pentru suma de 43.000.000 lei și asupra apartamentului situat în str. Trandafirilor. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Prin Ordonanța nr. 9/1998, emisă de Guvernul României, s-a instituit sistemul de cupoane pentru agricultori, în vederea procurorii de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole care se materializaseră prin plata cupoanelor valorice cu finanțare de la bugetul statului.

Pe fondul apariției acestor cupoane unele societăți comerciale au speculat și deturnat scopul inițial al subvențiilor de la bugetul statului, efectuând operațiuni financiar contabile care nu aveau la bază aprovizionarea efectivă și desfacerea produselor și semințelor către agricultori și au decontat la societățile bancare contravaloarea nominală a acestor cupoane pe baza unor documente false. Cupoanele agricole se achiziționau de pe piața liberă contra unor sume de bani, nefiind folosite în scopul prevăzut și decontate conform Ordonanței nr. 9 /1998. O astfel de practică a folosit și inculpatul, asociat unic și administrator la SC D.I. SRL Băile Herculane, care avea ca obiect principal de activitate alimentația publică.

În urma controlului efectuat de D.G.F.P.S. Caraș - Severin a rezultat că firma inculpatului a realizat importante creșteri a cifrei de afaceri, tocmai datorită practicării ilicite a acestui sistem, însușindu-și fără justă cauză importante sume de bani de la bugetul statului, prejudiciind în acest fel avuția publică. Din verificarea evidențelor contabile a rezultat că aparent societatea a fost aprovizionată cu îngrășăminte chimice de la diverși furnizori având la baza facturi fiscale și chitanțe din care rezultă achitarea contravalorii produselor menționate în facturi. Descărcarea gestiunii se făcea de asemenea pe baza facturilor fiscale de vânzare emise de către diverși cumpărători, persoane fizice fictive înscrise în documente, iar după centralizarea acestora s-a efectuat decontarea cupoanelor la societățile bancare care au agenții în Băile Herculane, cu echivalentul valoric al numărului de cupoane agricole predate.

S-a stabilit că în realitatea nu a avut loc nici aprovizionările nici vânzările de îngrășăminte, aceste operațiuni fiind fictive, societății atribuindu-se în fals calitatea de furnizor de produse ce se decontează pe bază de cupoane, tocmai pentru a putea încasa contravaloarea acestora de la băncile cu drept de decontare. Astfel, în contul societății, în cursul anului 1998 au fost emise 291 facturi fiscale privind vânzarea de îngrășăminte către diverse persoane fizice, prezentând spre decontare nu număr de 19.088 cupoane pentru agricultură cuprinse în centralizatoare întocmite de inculpat, pentru a deconta prin operații ale B.A. și B.R.D., suma de 2.069.159.200 lei, din care 244.100.000 lei prin agenția B.R.D.

Verificându-se firmele conform facturilor de livrare s-a stabilit că una nu figura în evidențele organelor fiscale fiind firmă fantomă (SC A.) alta (SC F. SRL) deși este înmatriculată în registrul comerțului, este o firmă fără activitate, iar din datele înscrise în facturile de vânzare emise s-a reținut că numele persoanelor fizice respective sunt fictive. Instanța de fond a apreciat că nu se poate reține concluzia expertizei întocmite de expertul O.F. (expertiză care a concluzionat că SC D.I. SRL a respectat prevederile în ceea ce privește decontarea pe bază de cupoane a îngrășămintelor în valoare totală de 2.069.126.800 lei, a plătit dobânzile și comisioanele bancare datorate, precum și obligațiile datorate bugetului de stat) întrucât inculpatul, prin activitatea sa a cauzat părții civile prejudiciul de 2.069.159.200 lei.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 175/ A din 24 aprilie 2003, a admis apelurile declarate de inculpatul D.T.N. și partea civilă D.G.F.P.S. Caraș – Severin, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș – Severin, cu motivarea că prima instanță nu a soluționat în întregime fondul cauzei. Instanța de fond urmând să se pronunțe cu privire la inexistența infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată a inculpatului față de contabilul B.A., întrucât din actele dosarului rezultă că primirea și înregistrarea în contabilitate a actelor primare era îndeplinită de contabilul colaborator B.A. Pe de altă parte, instanța de fond nu a individualizat înscrisurile care urmează a fi anulate și nici nu s-a pronunțat cu privire la o cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul D.T.N., decedat, și continuată de succesoarea D.E.

Tribunalul Caraș – Severin, în fond după casare, prin sentința penală nr. 196 din 4 decembrie 2003, l-a achitat pe inculpat în temeiul aret.11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 290 din același cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare, pedeapsă suspendată condiționat în temeiul art. 81 C. pen. Sub aspectul laturii civile, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor, a fost scoasă din cauză partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Caraș - Severin și a constatat că cererea de intervenției formulată de D.T.N.

a rămas fără obiect, iar în baza art. 343 și art. 345 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false. Instanța de fond a motivat această soluție pe ideea că beneficiarii acestor cupoane (producători agricoli) le-au înstrăinat pentru a intra în posesia unor sume de bani mai repede și nu intenția de a schimba destinația sumelor acordate de stat. În aceste condiții cei care puteau schimba destinația fondurilor acordate de stat prin sistemul cupoanelor nu puteau fi decât beneficiarii acestora, astfel că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de înșelăciune. Referitor la infracțiunea de fals, prevăzută de art. 290 C. pen., instanța a reținut că a fost săvârșită de inculpat cu intenție, acesta a falsificat în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale acte, chitanțele fiscale, note de recepție pentru îngrășămintele chimice care în realitate nu au fost aprovizionate și nu au avut loc vânzări cu aceste produse.

Această sentință a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș - Severin și partea civilă Ministerul Agriculturii, iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004, l-a condamnat pe inculpat în baza art. 215 alin. (2) – (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, precum și la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 74 – art. 76 C. pen., în final inculpatul având de executat 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.079.504.956 lei, cu dobânzile legale aferente către partea civilă M.A.P.A.M.

și s-a menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor pentru suma de 43 milioane lei și asupra apartamentului din str. Trandafirilor, Băile Herculane. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 516 din 24 ianuarie 2005, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul D.T.N. și a casat decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara cu trimitere spre rejudecare la această instanță. În motivarea deciziei, instanța supremă a constatat că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Timișoara a făcut referire la dispozițiile art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., iar în minuta aceleiași decizii s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., încadrarea care include și alin. (3) și (4). Or, potrivit art. 215 alin. (3) și (4) C. pen., instanța a inclus în încadrarea faptei și înșelăciunea în convenții.

Având în vedere această neconcordanță dintre considerente și minuta deciziei, decizia nr. 208 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara a fost casată în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. În fond, după casare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 211/ A din 8 iunie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș – Severin și partea civilă M.A.P.A.M. împotriva sentinței penale nr. 196 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Caraș – Severin.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, pe baza expertizei contabile efectuată în cauză că inculpatul nu este răspunzător de prejudiciul eronat stabilit de către comisarii Gărzii Financiare a județului Caraș – Severin, expertul concluzionând că operațiunile de decontare bancară a cupoanelor a fost făcută în concordanță nu normele bancare la data respectivă, cu normele speciale și generale prevăzute de lege iar comisioanele și procentajele de decontare erau corect reținute de toți participanții la sistemul de decontare. Această expertiză nu a fost contestată de parchet și nici de partea civilă. S-a mai reținut că aceste cupoane, la data la care inculpatul a desfășurat activitatea, reprezentau bonuri de valoare în sumă fixă care au fost acordate cu titlu gratuit beneficiarilor producători agricoli care îndeplineau condițiile prevăzute de lege, cupoanele nu au fost nominalizate și nu aveau un regim special de evidență.

Beneficiarii de cupoane, producătorii agricoli sunt proprietarii acestora și au avut posibilitatea să le folosească potrivit dispozițiilor legale sau să le înstrăineze, acceptând contravaloarea la care s-a transacționat prețul acestora. Beneficiarii acestor cupoane le-au înstrăinat pentru a intra în posesia unor sume de bani mai repede, sau datorită metodologiei mai greoaie de decontare și nu neapărat cu intenția de a schimba destinația sumelor acordate de stat, sumele astfel obținute au fost folosite tot pentru agricultori. Intrând în posesia acestor cupoane pe baza transacționării ce au făcut-o cu beneficiarii acestora, achitând contravaloarea în bani stabilită, inculpatul a procedat la valorificarea prin bancă a acestor cupoane și deci, s-a reținut, că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de înșelăciune întrucât prin fapta sa nu i-a creat o pagubă.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., instanța de apel a reținut că faptele au fost corect stabilite. Împotriva acestei din urmă decizii mau declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul. Prin recursul declarat de parchet se critică decizia penală nr. 211 din 8 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul comiterii unei erori grave de fapt, prin activitatea inculpatului D.T.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul a solicitat achitarea și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., învederând că acest „așa zis fals” nu poate produce consecințele juridice deoarece nu facturile au fost decontate ci cupoanele, iar sumele obținute au fost transmise furnizorilor de servicii.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este întemeiat, iar recursul inculpatului nu este fondat. Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara: În conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 9/1998 și nr. 32/1999, sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu finanțare de la bugetul de stat a fost instituit în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele valorice acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiția să fi folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor și serviciilor prevăzute în aceste acte normative. Din economia dispozițiilor O.G.

nr. 32/1999 rezultă că pentru încasarea efectivă din fondurile Ministerului Agriculturii și Alimentației a contravalorii cupoanelor agricole în a căror posesie intrau la un moment dat furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii erau ținuți să facă atât dovada efectuării respectivelor operațiuni în favoarea acelor beneficiari, cât și pe aceea, că bunurile vândute și serviciile prestate se regăsesc în categoria celor limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1 din O.G. nr. 103/1999. Conform art. 5 din O.G. nr. 32/1999 cupoanele pentru agricultori nu puteau fi utilizate pentru plata bunurilor și serviciilor enumerate în art. 1 din H.G. nr. 103/1999 decât de către beneficiarii legali ai acestora.

Din coroborarea acestor texte de lege se reține că regimul juridic al cupoanelor pentru agricultori este unul special în sensul că deși distribuite cu titlu gratuit producătorilor agricoli acestea nu puteau fi efectiv utilizate de către furnizorii de bunuri și servicii decât în măsura în care să respecte destinația pentru care M.A.A.P a înțeles să soluționeze activitatea din agricultură pentru anul 1999. Prin instituirea sistemului cupoanelor agricole s-a urmărit ca pentru sumele alocate cu titlu gratuit producătorilor agricoli și decontate efectiv prin băncile comerciale, la finele anului să se regăsească efectiv în teren bunurile și serviciile pentru care au înțeles să acorde subvenția respectivă.

Rezultă că orice activitate de natură a conduce la deturnarea scopului inițial se integrează și sancționează în conformitate cu prevederile normelor dreptului în comun. Inculpatul era administrator al SC D.I. SRL și a decontat contravaloarea a 19.088 cupoane agricole, susținând că societatea a desfășurat activități comerciale de vânzare cumpărare a unor importante cantități de îngrășăminte chimice, operațiuni nerealizate în fapt, acoperite prin falsurile întocmite de inculpat. Astfel, facturile întocmite de inculpat pentru atestarea vânzării îngrășămintelor erau lipsite de datele de identificare a cumpărătorilor, ale delegatului ori data privind mijloacele de transport. Din actele aflate în dosar rezultă că societățile înscrise în conținutul facturilor fiscale ca fiind furnizori de îngrășăminte agricole, fie nu existau, fie existau dau nu au desfășurat niciodată astfel de activități.

De asemenea, în cazul facturilor în care a fost consemnat numele cumpărătorului, acesta nu exista în realitate, ori nu a cumpărat îngrășământ chimic de la societatea inculpatului. Ca atare, solicitările de decontare a contravalorii bonurilor valorice de către inculpat, susținute de afirmația neadevărată că a desfășurat activități comerciale de cumpărare, iar apoi de vânzare a îngrășământului chimic, modalitate prin care au fost obținute cupoanele agricole a căror decontare s-a cerut, constituie activități de inducere în eroare și care se regăsesc în dispozițiile art. 215 alin. (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., casându-se un prejudiciu în cuantum de 2.069.159.200 lei părții civile M.A.A.P.

În consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara va fi admis, va fi casată hotărârea atacată și sentința penală nr. 196 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Caraș – Severin și va fi condamnat inculpatul și pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. (circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului prin hotărârile inițiale). Se va dispune înlăturarea art. 81 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.

Sub aspectul laturii civile, din actele depuse rezultă că prejudiciul efectiv adus bugetului de stat, constând în suma de bani menționată de inculpat în schimbul decontării cupoanelor agricole este de 2.069.159.200 lei, sumă la care va fi obligat cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă. Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute. Cu privire la recursul inculpatului D.T.N.: Inculpatul, prin susținerile orale și prin concluziile scrise, a analizat în principal recursul parchetului, cu privire la care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și tangențial s-a referit la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., învederând că nu au fost produse consecințe juridice.

Or, fapta inculpatului de a completa și semna notele de recepție pentru îngrășămintele chimice, îngrășăminte care în realitate nu au fost aprovizionate, de a completa și semna facturile fiscale menționând fictiv vânzări care nu au avut loc, de a întocmi contravalorile cu facturile de livrare, de a le semna și de a le prezenta la societățile bancare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., așa cum bine au reținut instanțele de fond și apel, motiv pentru care recursul declarat de inculpat nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.