ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

390 din 23 ianuarie 2006

Prin sentința penală nr. 45 din 14

martie 2002, pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin, inculpatul D.T.N., la 5

ani închisoare, în baza art. 215 alin. (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2),

art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) C. pen. și la 2 ani închisoare în

temeiul art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c) și art. 76

lit. e) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 65 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a fost aplicată inculpatului

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii civile,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.069.159.200 lei despăgubiri

civile față de partea civilă Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor.

Totodată, au fost anulate

înscrisurile false, a fost menținută măsura asiguratorie, respectiv sechestrul

asigurator instituit prin procesul verbal din 21 iulie 1999 al I.P.J. Caraș

Severin asupra bunurilor menționate în procesul verbal pentru suma de

43.000.000 lei și asupra apartamentului situat în str. Trandafirilor.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin Ordonanța nr. 9/1998, emisă de

Guvernul României, s-a instituit sistemul de cupoane pentru agricultori, în

vederea procurorii de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole care

se materializaseră prin plata cupoanelor valorice cu finanțare de la bugetul

statului.

Pe fondul apariției acestor cupoane

unele societăți comerciale au speculat și deturnat scopul inițial al

subvențiilor de la bugetul statului, efectuând operațiuni financiar contabile

care nu aveau la bază aprovizionarea efectivă și desfacerea produselor și

semințelor către agricultori și au decontat la societățile bancare contravaloarea

nominală a acestor cupoane pe baza unor documente false.

Cupoanele agricole se achiziționau

de pe piața liberă contra unor sume de bani, nefiind folosite în scopul

prevăzut și decontate conform Ordonanței nr. 9 /1998.

O astfel de practică a folosit și

inculpatul, asociat unic și administrator la SC D.I. SRL Băile Herculane, care

avea ca obiect principal de activitate alimentația publică.

În urma controlului efectuat de

D.G.F.P.S. Caraș - Severin a rezultat că firma inculpatului a realizat

importante creșteri a cifrei de afaceri, tocmai datorită practicării ilicite a

acestui sistem, însușindu-și fără justă cauză importante sume de bani de la

bugetul statului, prejudiciind în acest fel avuția publică.

Din verificarea evidențelor

contabile a rezultat că aparent societatea a fost aprovizionată cu îngrășăminte

chimice de la diverși furnizori având la baza facturi fiscale și chitanțe din

care rezultă achitarea contravalorii produselor menționate în facturi.

Descărcarea gestiunii se făcea de

asemenea pe baza facturilor fiscale de vânzare emise de către diverși

cumpărători, persoane fizice fictive înscrise în documente, iar după

centralizarea acestora s-a efectuat decontarea cupoanelor la societățile

bancare care au agenții în Băile Herculane, cu echivalentul valoric al

numărului de cupoane agricole predate.

S-a stabilit că în realitatea nu a

avut loc nici aprovizionările nici vânzările de îngrășăminte, aceste operațiuni

fiind fictive, societății atribuindu-se în fals calitatea de furnizor de

produse ce se decontează pe bază de cupoane, tocmai pentru a putea încasa

contravaloarea acestora de la băncile cu drept de decontare.

Astfel, în contul societății, în

cursul anului 1998 au fost emise 291 facturi fiscale privind vânzarea de

îngrășăminte către diverse persoane fizice, prezentând spre decontare nu număr de

19.088 cupoane pentru agricultură cuprinse în centralizatoare întocmite de

inculpat, pentru a deconta prin operații ale B.A. și B.R.D., suma de

2.069.159.200 lei, din care 244.100.000 lei prin agenția B.R.D.

Verificându-se firmele conform

facturilor de livrare s-a stabilit că una nu figura în evidențele organelor

fiscale fiind firmă fantomă (SC A.) alta (SC F. SRL) deși este înmatriculată în

registrul comerțului, este o firmă fără activitate, iar din datele înscrise în

facturile de vânzare emise s-a reținut că numele persoanelor fizice respective

sunt fictive.

Instanța de fond a apreciat că nu se

poate reține concluzia expertizei întocmite de expertul O.F. (expertiză care a

concluzionat că SC D.I. SRL a respectat prevederile în ceea ce privește

decontarea pe bază de cupoane a îngrășămintelor în valoare totală de

2.069.126.800 lei, a plătit dobânzile și comisioanele bancare datorate, precum

și obligațiile datorate bugetului de stat) întrucât inculpatul, prin activitatea

sa a cauzat părții civile prejudiciul de 2.069.159.200 lei.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 175/ A din 24 aprilie 2003, a admis apelurile declarate de inculpatul

D.T.N. și partea civilă D.G.F.P.S. Caraș – Severin, a desființat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș – Severin, cu

motivarea că prima instanță nu a soluționat în întregime fondul cauzei.

Instanța de fond urmând să se

pronunțe cu privire la inexistența infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri

sub semnătură privată a inculpatului față de contabilul B.A., întrucât din

actele dosarului rezultă că primirea și înregistrarea în contabilitate a

actelor primare era îndeplinită de contabilul colaborator B.A.

Pe de altă parte, instanța de fond nu

a individualizat înscrisurile care urmează a fi anulate și nici nu s-a

pronunțat cu privire la o cerere de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientul D.T.N., decedat, și continuată de succesoarea D.E.

Tribunalul Caraș – Severin, în fond după

casare, prin sentința penală nr. 196 din 4 decembrie 2003, l-a achitat pe

inculpat în temeiul aret.11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.

(2) C. pen., iar în baza art. 290 din același cod, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare, pedeapsă

suspendată condiționat în temeiul art. 81 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, a fost

respinsă acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii Alimentației și

Pădurilor, a fost scoasă din cauză partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Caraș - Severin

și a constatat că cererea de intervenției formulată de D.T.N. a rămas fără

obiect, iar în baza art. 343 și art. 345 C. proc. pen., s-a dispus anularea

înscrisurilor false.

Instanța de fond a motivat această

soluție pe ideea că beneficiarii acestor cupoane (producători agricoli) le-au

înstrăinat pentru a intra în posesia unor sume de bani mai repede și nu

intenția de a schimba destinația sumelor acordate de stat. În aceste condiții

cei care puteau schimba destinația fondurilor acordate de stat prin sistemul

cupoanelor nu puteau fi decât beneficiarii acestora, astfel că inculpatul nu a

săvârșit infracțiunea de înșelăciune.

Referitor la infracțiunea de fals,

prevăzută de art. 290 C. pen., instanța a reținut că a fost săvârșită de

inculpat cu intenție, acesta a falsificat în mod repetat, în baza aceleiași

rezoluții infracționale acte, chitanțele fiscale, note de recepție pentru

îngrășămintele chimice care în realitate nu au fost aprovizionate și nu au avut

loc vânzări cu aceste produse.

Această sentință a fost apelată de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș - Severin și partea civilă Ministerul

Agriculturii, iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 208 din 11

iunie 2004, l-a condamnat pe inculpat în baza art. 215 alin. (2) – (5), cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen., la pedeapsa de 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, precum și la pedeapsa de 2 ani

închisoare în baza art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 74 – art. 76

C. pen., în final inculpatul având de executat 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Totodată, inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 2.079.504.956 lei, cu dobânzile legale aferente către partea

civilă M.A.P.A.M. și s-a menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor pentru

suma de 43 milioane lei și asupra apartamentului din str. Trandafirilor, Băile

Herculane.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 516 din 24 ianuarie 2005, a admis recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul

D.T.N. și a casat decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara

cu trimitere spre rejudecare la această instanță.

În motivarea deciziei, instanța

supremă a constatat că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Timișoara a

făcut referire la dispozițiile art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., iar în minuta

aceleiași decizii s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit art. 215 alin.

(2) – (5) C. pen., încadrarea care include și alin. (3) și (4). Or, potrivit art.

215 alin. (3) și (4) C. pen., instanța a inclus în încadrarea faptei și

înșelăciunea în convenții.

Având în vedere această

neconcordanță dintre considerente și minuta deciziei, decizia nr. 208 din 11

iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara a fost casată în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

În fond, după casare, Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia penală nr. 211/ A din 8 iunie 2005, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș –

Severin și partea civilă M.A.P.A.M. împotriva sentinței penale nr. 196 din 4

decembrie 2003 a Tribunalului Caraș – Severin.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, pe baza expertizei contabile

efectuată în cauză că inculpatul nu este răspunzător de prejudiciul eronat

stabilit de către comisarii Gărzii Financiare a județului Caraș – Severin,

expertul concluzionând că operațiunile de decontare bancară a cupoanelor a fost

făcută în concordanță nu normele bancare la data respectivă, cu normele

speciale și generale prevăzute de lege iar comisioanele și procentajele de

decontare erau corect reținute de toți participanții la sistemul de decontare.

Această expertiză nu a fost

contestată de parchet și nici de partea civilă.

S-a mai reținut că aceste cupoane,

la data la care inculpatul a desfășurat activitatea, reprezentau bonuri de

valoare în sumă fixă care au fost acordate cu titlu gratuit beneficiarilor

producători agricoli care îndeplineau condițiile prevăzute de lege, cupoanele

nu au fost nominalizate și nu aveau un regim special de evidență.

Beneficiarii de cupoane,

producătorii agricoli sunt proprietarii acestora și au avut posibilitatea să le

folosească potrivit dispozițiilor legale sau să le înstrăineze, acceptând

contravaloarea la care s-a transacționat prețul acestora.

Beneficiarii acestor cupoane le-au

înstrăinat pentru a intra în posesia unor sume de bani mai repede, sau datorită

metodologiei mai greoaie de decontare și nu neapărat cu intenția de a schimba

destinația sumelor acordate de stat, sumele astfel obținute au fost folosite

tot pentru agricultori. Intrând în posesia acestor cupoane pe baza

transacționării ce au făcut-o cu beneficiarii acestora, achitând contravaloarea

în bani stabilită, inculpatul a procedat la valorificarea prin bancă a acestor

cupoane și deci, s-a reținut, că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de

înșelăciune întrucât prin fapta sa nu i-a creat o pagubă.

Referitor la infracțiunea prevăzută

de art. 290 C. pen., instanța de apel a reținut că faptele au fost corect

stabilite.

Împotriva acestei din urmă decizii

mau declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

inculpatul.

Prin recursul declarat de parchet se

critică decizia penală nr. 211 din 8 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara

pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul comiterii unei erori grave de

fapt, prin activitatea inculpatului D.T.N., pentru infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a solicitat achitarea și

pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.

290 C. pen., învederând că acest „așa zis fals” nu poate produce consecințele

juridice deoarece nu facturile au fost decontate ci cupoanele, iar sumele

obținute au fost transmise furnizorilor de servicii.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara este întemeiat, iar recursul inculpatului nu

este fondat.

Cu privire la recursul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara:

În conformitate cu dispozițiile O.G.

nr. 9/1998 și nr. 32/1999, sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu

finanțare de la bugetul de stat a fost instituit în vederea procurării de

materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele valorice

acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiția să fi folosite exclusiv pentru

achitarea bunurilor și serviciilor prevăzute în aceste acte normative.

Din economia dispozițiilor O.G. nr. 32/1999

rezultă că pentru încasarea efectivă din fondurile Ministerului Agriculturii și

Alimentației a contravalorii cupoanelor agricole în a căror posesie intrau la

un moment dat furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii erau ținuți să

facă atât dovada efectuării respectivelor operațiuni în favoarea acelor

beneficiari, cât și pe aceea, că bunurile vândute și serviciile prestate se

regăsesc în categoria celor limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1 din O.G. nr.

103/1999.

Conform art. 5 din O.G. nr. 32/1999

cupoanele pentru agricultori nu puteau fi utilizate pentru plata bunurilor și

serviciilor enumerate în art. 1 din H.G. nr. 103/1999 decât de către

beneficiarii legali ai acestora.

Din coroborarea acestor texte de

lege se reține că regimul juridic al cupoanelor pentru agricultori este unul

special în sensul că deși distribuite cu titlu gratuit producătorilor agricoli

acestea nu puteau fi efectiv utilizate de către furnizorii de bunuri și

servicii decât în măsura în care să respecte destinația pentru care M.A.A.P a

înțeles să soluționeze activitatea din agricultură pentru anul 1999.

Prin instituirea sistemului

cupoanelor agricole s-a urmărit ca pentru sumele alocate cu titlu gratuit

producătorilor agricoli și decontate efectiv prin băncile comerciale, la finele

anului să se regăsească efectiv în teren bunurile și serviciile pentru care au

înțeles să acorde subvenția respectivă.

Rezultă că orice activitate de

natură a conduce la deturnarea scopului inițial se integrează și sancționează

în conformitate cu prevederile normelor dreptului în comun.

Inculpatul era administrator al SC D.I.

SRL și a decontat contravaloarea a 19.088 cupoane agricole, susținând că

societatea a desfășurat activități comerciale de vânzare cumpărare a unor

importante cantități de îngrășăminte chimice, operațiuni nerealizate în fapt,

acoperite prin falsurile întocmite de inculpat. Astfel, facturile întocmite de

inculpat pentru atestarea vânzării îngrășămintelor erau lipsite de datele de

identificare a cumpărătorilor, ale delegatului ori data privind mijloacele de

transport.

Din actele aflate în dosar rezultă

că societățile înscrise în conținutul facturilor fiscale ca fiind furnizori de

îngrășăminte agricole, fie nu existau, fie existau dau nu au desfășurat

niciodată astfel de activități.

De asemenea, în cazul facturilor în

care a fost consemnat numele cumpărătorului, acesta nu exista în realitate, ori

nu a cumpărat îngrășământ chimic de la societatea inculpatului.

Ca atare, solicitările de decontare

a contravalorii bonurilor valorice de către inculpat, susținute de afirmația

neadevărată că a desfășurat activități comerciale de cumpărare, iar apoi de

vânzare a îngrășământului chimic, modalitate prin care au fost obținute

cupoanele agricole a căror decontare s-a cerut, constituie activități de

inducere în eroare și care se regăsesc în dispozițiile art. 215 alin. (2) și (5)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., casându-se un prejudiciu în cuantum de

2.069.159.200 lei părții civile M.A.A.P.

În consecință, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara va fi admis, va fi casată

hotărârea atacată și sentința penală nr. 196 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului

Caraș – Severin și va fi condamnat inculpatul și pentru infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. a) C. pen. (circumstanțele atenuante reținute în favoarea

inculpatului prin hotărârile inițiale).

Se va dispune înlăturarea art. 81 C.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate, în final inculpatul urmând a

executa pedeapsa cea mai grea.

Sub aspectul laturii civile, din

actele depuse rezultă că prejudiciul efectiv adus bugetului de stat, constând

în suma de bani menționată de inculpat în schimbul decontării cupoanelor

agricole este de 2.069.159.200 lei, sumă la care va fi obligat cu titlu de

despăgubiri civile către partea civilă.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate vor fi menținute.

Cu privire la recursul inculpatului

D.T.N.:

Inculpatul, prin susținerile orale

și prin concluziile scrise, a analizat în principal recursul parchetului, cu

privire la care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și tangențial s-a

referit la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., învederând că nu au fost

produse consecințe juridice.

Or, fapta inculpatului de a completa

și semna notele de recepție pentru îngrășămintele chimice, îngrășăminte care în

realitate nu au fost aprovizionate, de a completa și semna facturile fiscale

menționând fictiv vânzări care nu au avut loc, de a întocmi contravalorile cu

facturile de livrare, de a le semna și de a le prezenta la societățile bancare,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C.

pen., așa cum bine au reținut instanțele de fond și apel, motiv pentru care

recursul declarat de inculpat nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.