ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2811/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2811/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la 28 martie 2002, reclamanții au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor încasate în perioada 1 ianuarie 2000 la zi cu titlul de contribuție la asigurările sociale de sănătate, în procent de 7% din salariul brut și obligarea de a înceta pe viitor reținerea acestor sume de la reclamanți, care au calitatea de procurori și personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. În drept au fost invocate dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și art. 1 din H.G.
nr. 409/1998, care ar consacra gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate. Pârâții au solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii și au formulat cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești în bugetul căreia sumele de bani încasate de la reclamanți au fost virate. Prin sentința civilă nr. 402 din 19 aprilie 2002 Tribunalul Maramureș a admis acțiunea, a obligat pe pârâți să restituie fiecărui reclamant suma ce i-a fost reținută în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 cu titlu de asigurări sociale de sănătate, indexată cu coeficientul de devalorizare.
A fost respins capătul de cerere privind sistarea reținerilor pentru viitor. A fost disjunsă cererea de chemare în garanție. În motivarea soluției s-a reținut în esență că potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, coroborat cu art. 5 din H.G. nr. 409/1998 și pct. I/1/a și d din Normele nr. 318/1999, legi speciale, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de asistență medicală, medicamente și proteze gratuite. Textul legii speciale a fost modificat abia la 30 martie 2001 prin Legea nr. 118/2001 care a prevăzut expres că gratuitățile se acordă numai dacă se face dovada achitării contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate.
Acesta a fost și motivul pentru care acțiunea a fost admisă numai pentru reținerile operate anterior datei de 30 martie 2001, fiind respins cel de-al doilea capăt de cerere. Cererea de chemare în garanție a fost disjunsă pentru incidența dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ. Recursurile declarate de reclamanți și de pârâți împotriva acestei sentințe au fost respinse de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1467 din 2 iulie 2002. A motivat instanța decizia prin referire la ierarhia actelor normative și la caracterul special al Legii de organizare judecătorească în raport cu Legea asigurărilor sociale de sănătate. Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat în termen legal recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în baza art. 330 pct. 2 C. proc.
civ., susținând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens, se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr.92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă faptul că Legea nr. 145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România, precum și obligația acestora de a plăti contribuția lunară. Că cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
De altfel, reclamanții au încheiat contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate OPSNAJ, ale cărui clauze se referă la dispozițiile Legii nr. 145/1997. Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în normativele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită. Astfel, este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în aliniatul al doilea, art. 99. În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 2 ianuarie 1998, același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 87/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.
În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii cu domiciliul în țară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Prin urmare, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitate de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria excepțiilor au fost cuprinse persoanele care nu au sau nu pot dobândit venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Distinct de cele învederate, urmează a mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente, proteze în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constatată în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1467 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează această decizie, precum și sentința civilă nr. 402 din 19 aprilie 2002 a Tribunalului Maramureș și, rejudecând pe fond, respinge acțiunea reclamanților, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.