ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2199/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 162 din 9 aprilie 2002

pronunțată de Tribunalul Arad, s-a respins acțiunea formulată de S.C. A. C. Arad

și continuată de S.C. E. S.A. în calitate de lichidator al reclamantei, în

contradictoriu cu pârâții B.A.L., B.Ș.A. și B.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut, în cele trei cărți funciare sunt înscriși ca proprietari ai imobilelor

din litigiu pârâții: în C.F. nr. 11.062 Arad – B.A., în C.F. nr. 82.57 Arad – B.A.,

în C.F. nr. 57.485 Arad – B.A.L.A., B.Ș.A. și B.E. Că în atare situație, nu se

poate reține că reclamanta are vreun drept cu privire la imobilele din litigiu.

S-a mai reținut că imobilele au fost preluate în

mod abuziv de Statul Român, fără ca acesta să înscrie în cartea funciară

dreptul său de proprietate sau un drept real.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.

53 din 10 aprilie 2003, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta

S.C. A. C. S.A. prin lichidator S.C. E. S.A. Arad împotriva sentinței civile

nr. 162 din 9 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Arad.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că imobilele înscrise în C.F. Arad au aparținut autorilor pârâților,

însă au fost preluate în fapt de Statul Român, fără ca acesta să înscrie în

cartea funciară dreptul său de proprietate sau un alt drept real.

S-a mai reținut că, Statul Român a preluat în

fapt imobilele menținute în lipsa oricărui titlu. Fiind vorba de o deposedare

abuzivă a imobilelor Statul Român nu a devenit proprietarul acestora și pe cale

de consecință nu poate fi vorba nici de un drept de superficie cu privire la

imobilele respective.

Împotriva deciziei civile mai sus menționate a

declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Arad prin lichidator S.C. E. S.A. Arad,

criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ., deoarece:

- Instanțele au ignorat legile aplicabile la

data când imobilele în litigiu au fost preluate de Statul Român, în baza cărora

acesta a devenit proprietar al imobilelor, respectiv, Decretul nr. 218/1960, Decretul

nr. 712/1966 și Legea nr. 59/1974.

- Instanțele ignorând legile în vigoare

aplicabile speței nu au luat în considerare modul de dobândire a dreptului de

superficie prin acte administrative individuale, prin care terenurile

proprietate de stat au fost atribuite, cu titlu de drept de folosință,

organizațiilor cooperatiste, altor organizații obștești și persoanelor fizice,

încălcând prevederile actelor normative care au reglementat acest mod de

dobândire: Decretul nr. 244/1955, Legea nr. 4/1973 și Legea nr. 58/1974.

- Instanțele prin nerecunoașterea în favoarea

noastră a existenței unui drept de superficie cu privire la imobilele

(terenuri) în litigiu, au încălcat prevederile art. 492 C. civ. și implicit

art. 11 din Legea nr. 115/1938.

- Prin nerecunoașterea dreptului nostru de

proprietate asupra construcțiilor edificate menționate în acțiunea introductivă

și refuzul de a dispune evidențierea acestora în cartea funciară, instanțele au

încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

- Instanțele soluționând cauza au încălcat și

prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat.

Obiectul litigiului dintre reclamanta S.C. A. C.

S.A. reprezentată prin lichidator S.C. E. S.A. Arad și pârâții: B.A.L., B.Ș.A.,

B.E., îl constituie o acțiune în constatare.

Reclamanta prin acțiunea sa, a solicitat să se

constate că după preluarea de către stat a terenurilor înscrise în C.F. 57481 –

Arad, C.F. 11.062 – Arad și C.F. 8257 – Arad, a edificat următoarele: 24

grajduri, 13 magazii, 2 centrale termice, 1 grup electric, 2 ateliere, 1 rampă,

1 remiză P.S.I., 1 magazin, 1 abator, 1 centrală electrică, 3 silozuri, o parte

din moara cu utilajele existente în interior, 1 anexă moară, 1 buncăr, 2 cabine

poartă, 1 depozit de carburanți, 1 platformă betonată, 11 locuințe, 1 școală,

14 șoproane, 8 anexe, 2 garaje, 2 cocine, 1 padoc, 1 grup sanitar, 3 cotețe, 3

WC, 1 bazin, 6 bazine dejecții, 1 stație pompe. În atare situație se impune a i

se recunoaște dreptul de superficie asupra terenurilor menționate, iar în

subsidiar un drept de retenție asupra construcțiilor edificate și asupra

modernizărilor efectuate la construcțiile deja existente pe terenurile

respective.

Potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938,

„Drepturile asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și

cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau

strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a

fost înscrisă în cartea funciară.

Imobilele înscrise în C.F.: 8257, 11.062, 57.481

Arad, au aparținut autorilor pârâților. Ele se află situate pe raza localității

Ceala, județul Arad, unde sunt aplicabile prevederile actului normativ mai sus

menționat cu privire la înscrierile în cartea funciară.

Deși, Statul Român a preluat în mod abuziv

imobilele mai sus menționate, în perioada anului 1949, după ce autorii

reclamanților au fost deportați în altă localitate, totuși acesta nu a devenit

proprietarul imobilelor deoarece nu le-a înscris în cartea funciară, cum

prevede art. 17 din Decretul nr. 115/1938.

În atare situație, susținerea reclamantei în

sensul că Statul Român a devenit proprietarul imobilelor în litigiu, invocând

Decretul nr. 218/1966, Decretul nr. 712/1966, nu poate fi reținută, cu atât mai

mult cu cât aceste decrete contravin dispozițiilor Constituțiilor din 1952 și

1965, precum și art. 481 C. civ., cu privire la proprietate.

Reclamanta a folosit imobilele menționate mai

sus și a încercat să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate

asupra acestora. Cererea reclamantei a fost inițial admisă, încheierea de carte

funciară pronunțată la 23 februarie 1998 a Judecătoriei Arad, însă ulterior,

prin decizia civilă nr. 513 din 22 februarie 2000 a Curții de Apel Timișoara a

fost admis recursul și a fost casată încheierea menționată și decizia civilă

nr. 1504 din 8 iunie 1990 a Tribunalului Arad, dispunându-se restabilirea

situației anterioare de carte funciară.

Ca urmare, nu se poate reține un drept real de

proprietate nici în favoarea reclamantei cu privire la imobilele înscrise în

C.F. 8257, 11.062 și 57.481 Arad pe numele autorilor pârâților.

Reclamanta a folosit atât construcțiile

existente care au constituit o fermă cu locuință pentru funcționari, pentru

servitori, grajd, magazii, fabrică pentru prepararea furajelor, moară cu

edificiu de mașinării și casă pentru birourile societății, cât și pe cele noi

edificate după data preluării.

Susținerea reclamantei în sensul că prin

nerecunoașterea de către instanțe, în favoarea sa a unui drept de superficie

asupra terenului rămas pe urma autorilor pârâților s-au încălcat prevederile

art. 492 C. civ. și art. 11 din Legea nr. 115/1938, nu poate fi primită pentru

următoarele considerente.

Potrivit art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938,

drepturile tabulare sunt drepturile reale imobilelor înscrise în cartea

funciară și anume: dreptul de proprietate; dreptul de superficie; dreptul de

uz; dreptul de habitațiune și servitute; dreptul de ipotecă.

În speță, reclamanta nu și-a intabulat vreun

drept de proprietate sau de superficie în cartea funciară, cu privire la

imobilele despre care face vorbire în acțiunea introductivă.

Mai mult, dreptul de superficie poate fi

constituit prin: titlu (act juridic, convenție, testament, act de concesiune);

uzucapiune (nu este cazul în speță); direct prin lege, art. 30 C. fam., nu este

cazul în speță. Or, în cauză se poate constata că nu avem de a face cu

constituirea unui drept de superficie în favoarea reclamantei asupra imobilelor

respective, în condițiile arătate.

Potrivit art. 492 C. civ., orice construcție,

plantație sau lucru făcut în pământ sunt prezumate a fi făcute de către

proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se

dovedește din contra.

În contextul dispozițiilor mai sus enunțate,

construcțiile presupuse a fi edificate de reclamantă pe terenul autorilor

pârâților, sunt prezumate a fi ale pârâților până la proba contradictorie.

Dovada că acele construcții despre care face

vorbire reclamanta în acțiune în sensul că îi aparțin nu se poate face pe calea

unei acțiuni în constatarea unui drept, cum este cazul în speță, ci pe calea

unei acțiuni în realizarea dreptului.

Nu poate fi reținută nici susținerea reclamantei

în sensul că instanțele soluționând cauza au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001,

deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie acțiunea în constatare

formulată de reclamantă, contra pârâților, care nu poate fi soluționată prin

prisma Legii nr. 10/2001, ci în condițiile art. 111 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte

reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute

de art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. și în consecință, se vor respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. Ceala S.A. prin lichidator

S.C. E. S.A., împotriva deciziei nr. 53 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta S.C. E. S.A., societate lichidatoare a S.C. A. C. S.A. împotriva

deciziei nr. 53 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.