ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2199/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 162 din 9 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a respins acțiunea formulată de S.C. A. C. Arad și continuată de S.C. E. S.A. în calitate de lichidator al reclamantei, în contradictoriu cu pârâții B.A.L., B.Ș.A. și B.E. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în cele trei cărți funciare sunt înscriși ca proprietari ai imobilelor din litigiu pârâții: în C.F. nr. 11.062 Arad – B.A., în C.F. nr. 82.57 Arad – B.A., în C.F. nr. 57.485 Arad – B.A.L.A., B.Ș.A. și B.E. Că în atare situație, nu se poate reține că reclamanta are vreun drept cu privire la imobilele din litigiu.

S-a mai reținut că imobilele au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără ca acesta să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate sau un drept real. Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 53 din 10 aprilie 2003, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta S.C. A. C. S.A. prin lichidator S.C. E. S.A. Arad împotriva sentinței civile nr. 162 din 9 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Arad. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilele înscrise în C.F. Arad au aparținut autorilor pârâților, însă au fost preluate în fapt de Statul Român, fără ca acesta să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate sau un alt drept real. S-a mai reținut că, Statul Român a preluat în fapt imobilele menținute în lipsa oricărui titlu.

Fiind vorba de o deposedare abuzivă a imobilelor Statul Român nu a devenit proprietarul acestora și pe cale de consecință nu poate fi vorba nici de un drept de superficie cu privire la imobilele respective. Împotriva deciziei civile mai sus menționate a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Arad prin lichidator S.C. E. S.A. Arad, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., deoarece: - Instanțele au ignorat legile aplicabile la data când imobilele în litigiu au fost preluate de Statul Român, în baza cărora acesta a devenit proprietar al imobilelor, respectiv, Decretul nr. 218/1960, Decretul nr. 712/1966 și Legea nr. 59/1974.

- Instanțele ignorând legile în vigoare aplicabile speței nu au luat în considerare modul de dobândire a dreptului de superficie prin acte administrative individuale, prin care terenurile proprietate de stat au fost atribuite, cu titlu de drept de folosință, organizațiilor cooperatiste, altor organizații obștești și persoanelor fizice, încălcând prevederile actelor normative care au reglementat acest mod de dobândire: Decretul nr. 244/1955, Legea nr. 4/1973 și Legea nr. 58/1974. - Instanțele prin nerecunoașterea în favoarea noastră a existenței unui drept de superficie cu privire la imobilele (terenuri) în litigiu, au încălcat prevederile art. 492 C. civ. și implicit art. 11 din Legea nr. 115/1938.

- Prin nerecunoașterea dreptului nostru de proprietate asupra construcțiilor edificate menționate în acțiunea introductivă și refuzul de a dispune evidențierea acestora în cartea funciară, instanțele au încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. - Instanțele soluționând cauza au încălcat și prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Recursul nu este fondat. Obiectul litigiului dintre reclamanta S.C. A. C. S.A. reprezentată prin lichidator S.C. E. S.A. Arad și pârâții: B.A.L., B.Ș.A., B.E., îl constituie o acțiune în constatare. Reclamanta prin acțiunea sa, a solicitat să se constate că după preluarea de către stat a terenurilor înscrise în C.F. 57481 – Arad, C.F.

11.062 – Arad și C.F. 8257 – Arad, a edificat următoarele: 24 grajduri, 13 magazii, 2 centrale termice, 1 grup electric, 2 ateliere, 1 rampă, 1 remiză P.S.I., 1 magazin, 1 abator, 1 centrală electrică, 3 silozuri, o parte din moara cu utilajele existente în interior, 1 anexă moară, 1 buncăr, 2 cabine poartă, 1 depozit de carburanți, 1 platformă betonată, 11 locuințe, 1 școală, 14 șoproane, 8 anexe, 2 garaje, 2 cocine, 1 padoc, 1 grup sanitar, 3 cotețe, 3 WC, 1 bazin, 6 bazine dejecții, 1 stație pompe. În atare situație se impune a i se recunoaște dreptul de superficie asupra terenurilor menționate, iar în subsidiar un drept de retenție asupra construcțiilor edificate și asupra modernizărilor efectuate la construcțiile deja existente pe terenurile respective.

Potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, „Drepturile asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară. Imobilele înscrise în C.F.: 8257, 11.062, 57.481 Arad, au aparținut autorilor pârâților. Ele se află situate pe raza localității Ceala, județul Arad, unde sunt aplicabile prevederile actului normativ mai sus menționat cu privire la înscrierile în cartea funciară. Deși, Statul Român a preluat în mod abuziv imobilele mai sus menționate, în perioada anului 1949, după ce autorii reclamanților au fost deportați în altă localitate, totuși acesta nu a devenit proprietarul imobilelor deoarece nu le-a înscris în cartea funciară, cum prevede art. 17 din Decretul nr. 115/1938.

În atare situație, susținerea reclamantei în sensul că Statul Român a devenit proprietarul imobilelor în litigiu, invocând Decretul nr. 218/1966, Decretul nr. 712/1966, nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât aceste decrete contravin dispozițiilor Constituțiilor din 1952 și 1965, precum și art. 481 C. civ., cu privire la proprietate. Reclamanta a folosit imobilele menționate mai sus și a încercat să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate asupra acestora. Cererea reclamantei a fost inițial admisă, încheierea de carte funciară pronunțată la 23 februarie 1998 a Judecătoriei Arad, însă ulterior, prin decizia civilă nr. 513 din 22 februarie 2000 a Curții de Apel Timișoara a fost admis recursul și a fost casată încheierea menționată și decizia civilă nr. 1504 din 8 iunie 1990 a Tribunalului Arad, dispunându-se restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Ca urmare, nu se poate reține un drept real de proprietate nici în favoarea reclamantei cu privire la imobilele înscrise în C.F. 8257, 11.062 și 57.481 Arad pe numele autorilor pârâților. Reclamanta a folosit atât construcțiile existente care au constituit o fermă cu locuință pentru funcționari, pentru servitori, grajd, magazii, fabrică pentru prepararea furajelor, moară cu edificiu de mașinării și casă pentru birourile societății, cât și pe cele noi edificate după data preluării. Susținerea reclamantei în sensul că prin nerecunoașterea de către instanțe, în favoarea sa a unui drept de superficie asupra terenului rămas pe urma autorilor pârâților s-au încălcat prevederile art. 492 C. civ. și art. 11 din Legea nr. 115/1938, nu poate fi primită pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile tabulare sunt drepturile reale imobilelor înscrise în cartea funciară și anume: dreptul de proprietate; dreptul de superficie; dreptul de uz; dreptul de habitațiune și servitute; dreptul de ipotecă. În speță, reclamanta nu și-a intabulat vreun drept de proprietate sau de superficie în cartea funciară, cu privire la imobilele despre care face vorbire în acțiunea introductivă. Mai mult, dreptul de superficie poate fi constituit prin: titlu (act juridic, convenție, testament, act de concesiune); uzucapiune (nu este cazul în speță); direct prin lege, art. 30 C. fam., nu este cazul în speță. Or, în cauză se poate constata că nu avem de a face cu constituirea unui drept de superficie în favoarea reclamantei asupra imobilelor respective, în condițiile arătate.

Potrivit art. 492 C. civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra. În contextul dispozițiilor mai sus enunțate, construcțiile presupuse a fi edificate de reclamantă pe terenul autorilor pârâților, sunt prezumate a fi ale pârâților până la proba contradictorie. Dovada că acele construcții despre care face vorbire reclamanta în acțiune în sensul că îi aparțin nu se poate face pe calea unei acțiuni în constatarea unui drept, cum este cazul în speță, ci pe calea unei acțiuni în realizarea dreptului.

Nu poate fi reținută nici susținerea reclamantei în sensul că instanțele soluționând cauza au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie acțiunea în constatare formulată de reclamantă, contra pârâților, care nu poate fi soluționată prin prisma Legii nr. 10/2001, ci în condițiile art. 111 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. și în consecință, se vor respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. Ceala S.A. prin lichidator S.C. E. S.A., împotriva deciziei nr. 53 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. E. S.A., societate lichidatoare a S.C. A. C. S.A. împotriva deciziei nr. 53 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.