ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4464/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 187 din 25 aprilie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul D.A. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și la 5 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Pe latură civilă, s-a constatat că părțile vătămate D.M. și B.M.C., nu s-au constituit părți civile în procesul penal, prejudiciile fiindu-le acoperite în natură, prin restituire.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În după – amiaza zilei de 5 februarie 2003, inculpatul, aflat în zona Grupului Școlar de Transporturi din Municipiul Ploiești, observându-l pe minorul D.M., s-a hotărât să facă rost de bani, sens în care l-a oprit și sub pretextul că a rămas cu autoturismul în pană de benzină, i-a cerut suma de 10.000 lei. Întrucât adolescentul l-a refuzat și a încercat să-și continue drumul, inculpatul l-a prins de mână, moment în care, speriindu-se, D.M. și-a scos portofelul, din acesta însă inculpatul luând singur o bancnotă de 10.000 lei și o alta de 50.000 lei. Utilizând același pretext, în ziua de 20 februarie 2003, inculpatul l-a oprit pe minorul B.M.C., elev la același grup școlar și i-a cerut bani.

De teamă, minorul și-a dus mâna la buzunar, dar inculpatul, rapid, i-a luat el din buzunar suma de 30.000 lei, după care i-a aplicat, cu palma, o lovitură după ceafă. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 378 din 1 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, și în această cale de atac el criticând netemeinicia pedepsei aplicată, considerată a fi prea mare în raport de datele ce caracterizează persoana sa. Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Procedând la aplicarea pedepsei, instanța a considerat pericolul social grav al faptelor, săvârșite în concurs, respectiv infracțiunile de tâlhărie în formă agravată de comiterea lor în loc public, împrejurările în care s-au săvârșit, și anume prin violențe, amenințări, timorări ale unor minori, dar și persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale.

Pentru reținerea unor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante, este necesară considerarea tuturor criteriilor de individualizare, a pedepsei, simpla constatare că inculpatul nu are antecedente penale nefiind suficientă. Ca atare, stabilind pedeapsa de 5 ani închisoare, executabilă în regim de privare de libertate, ea corespunde și scopului ei, așa cum prevede art. 52 C. pen. Pentru cele ce preced, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 378 din 1 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 21 februarie 2003, la 14 octombrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2003.