ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4818/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 660 din 10

iulie 2003, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul

D.G.F. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 76 lit. a) și art. 74 lit. a)

C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod, inculpatul a

fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr.

143/2000.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că la data de 4 septembrie 2001, organele de poliție

au constatat că la barul B. din București, martorul (în această cauză) S.C.,

vindea droguri, găsindu-se asupra sa 81 de doze de heroină. Martorul a declarat

că drogurile găsite asupra sa aparțin inculpatului D.G.F., care, la rândul său

a recunoscut faptul de a fi vândut stupefiante din categoria menționată.

Cu privire la infracțiunea prevăzută

de art. 4 din Legea nr. 143/2000, instanța a reținut că, deși există date că

inculpatul era consumator de droguri, asupra acestuia nu s-a găsit nici o

cantitate de droguri.

Prin decizia penală nr. 453 din 26

august 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva acestei sentințe, a

casat parțial hotărârea atacată și rejudecând, în fond, a schimbat încadrarea

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. a) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și l-a

condamnat pe inculpat la 10 închisoare, prin înlăturarea aplicării art. 74 –

art. 76 C. pen.

Prin aceeași sentință s-a înlăturat

achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr.

143/2000 și s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare pentru

această infracțiune.

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 36 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, adică 10 ani închisoare și 3 ani interdicția de exercitare a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În motivarea deciziei, curtea de

apel a reținut că fapta inculpatului de a fi vândut heroină constituie o

singură infracțiune și anume aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, al cărei obiect material îl constituie „drogurile de mare risc”, din

categoria cărora face parte și heroina, iar nu și infracțiunea prevăzută de

art. 2 alin. (1) din aceeași lege, care nu constituie o variantă a aceleiași

infracțiuni ci o infracțiune cu un obiect material propriu și anume „drogurile

de risc”, impunându-se, în consecință, schimbarea încadrării juridice din

„infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000” în

art. 2 alin. (2) din aceeași lege.

Instanța de apel a reținut, de

asemenea, că achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că asupra inculpatului nu s-au

găsit droguri este greșită, dat fiind că elementele constitutive ale acestei

infracțiuni sunt întrunite în modalitatea cumpărării de droguri pentru consumul

propriu, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea acestei fapte și a solicitat să

i se aplice prevederile art. 81 C. pen.

În ce privește înlăturarea aplicării

art. 74 – art. 76 C. pen. și redozarea pedepsei, în sensul înăspririi acesteia,

curtea de apel a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al

infracțiunilor comise, precum și datele ce caracterizează persoana

făptuitorului care în cursul procesului a avut o atitudine oscilantă. De

asemenea, instanța a avut în vedere necesitatea de a se aplica inculpatului o

pedeapsă de natură să realizeze scopul prevenției generale și cel al prevenției

speciale.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul D.G.F., care a cerut să fie achitat pentru

infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, deoarece nu se face vinovat de comiterea acestei infracțiuni și nici

nu există dovezi că a săvârșit-o.

Recursul nu este fondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că în ziua de 4 iulie 2001, la o descindere efectuată de poliție la

barul B. din București, a fost surprins S.C. (martor în această cauză și trimis

în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri, într-un dosar separat)

vânzând două doze de heroină unui colaborator sub acoperire al poliției. În

timpul percheziției ce a urmat, au fost găsite asupra lui S.C. alte 28 de doze

de heroină, iar într-un raft al barului, alte 53 de doze. S.C. a declarat că

cele 81 de doze de heroină i-au fost furnizate de inculpatul D.G.F., zis „C.”,

pentru a le vinde cu 80.000 lei doza.

În cursul urmăririi penale efectuate

împotriva lui S.C., inculpatul D.G.F. a dat două declarații în care a

recunoscut că este consumator de droguri și că vindea droguri pe care le

procura de la D.A.C. (poreclit „C.”), în schimbul unor doze pentru consumul

propriu. Această declarație a inculpatului este confirmată de S.C. prin

declarația dată la urmărirea penală, ca și de martorii R.M.A., G.S.M., O.N.,

A.L.G.

În cursul procesului atât inculpatul

D.G.F., cât și martorii menționați au revenit asupra primelor declarații.

Astfel, inculpatul și-a menținut recunoașterea numai în ce privește cumpărarea

și consumul de droguri, iar martorii au arătat că primele lor declarații nu

reflectă realitatea și că nu știu ca inculpatul să fi vândut droguri.

Ambele instanței au reținut în mod

corect că primele declarații ale inculpatului D.G.F. și ale martorilor exprimă

adevărul, deoarece toate pornesc de la realitatea necontestată că la barul B.,

frecventat de inculpat, se vindeau droguri și că inculpatul era consumator de

droguri, iar pe de altă parte, aceste declarații concordă în descrierea

împrejurărilor în care inculpatul vindea drogurile.

Revenirea asupra declarațiilor

inițiale constituie o încercare a celor în cauză de a înlătura răspunderea

inculpatului D.G.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, ceea

ce rezultă cu evidență din confuzia pe care o provoacă între acesta și D.A.C.,

supranumit, ca și inculpatul, „C.” cu scopul de a convinge instanțele

judecătorești că acesta din urmă (trimis și el în judecată pentru trafic de

droguri, în altă cauză) este furnizorul nemijlocit al drogurilor ce se vindeau

în barul B. și în zona din apropierea localului.

În consecință, având în vedere că

din ansamblul probelor administrate rezultă cu certitudine săvârșirea de către

inculpat și a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, urmează ca recursul acestuia să fie respins ca nefondat, cu obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.G.F. împotriva deciziei penale nr. 453 din 20 august

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă reținerea și

perioada executată în arest preventiv de la 26 noiembrie 2001, la 29 octombrie

2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 octombrie 2003.