ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4818/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 660 din 10 iulie 2003, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul D.G.F. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 76 lit. a) și art. 74 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod, inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că la data de 4 septembrie 2001, organele de poliție au constatat că la barul B. din București, martorul (în această cauză) S.C., vindea droguri, găsindu-se asupra sa 81 de doze de heroină.

Martorul a declarat că drogurile găsite asupra sa aparțin inculpatului D.G.F., care, la rândul său a recunoscut faptul de a fi vândut stupefiante din categoria menționată. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, instanța a reținut că, deși există date că inculpatul era consumator de droguri, asupra acestuia nu s-a găsit nici o cantitate de droguri. Prin decizia penală nr. 453 din 26 august 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva acestei sentințe, a casat parțial hotărârea atacată și rejudecând, în fond, a schimbat încadrarea faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și l-a condamnat pe inculpat la 10 închisoare, prin înlăturarea aplicării art. 74 – art. 76 C. pen.

Prin aceeași sentință s-a înlăturat achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare pentru această infracțiune. Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, adică 10 ani închisoare și 3 ani interdicția de exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În motivarea deciziei, curtea de apel a reținut că fapta inculpatului de a fi vândut heroină constituie o singură infracțiune și anume aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, al cărei obiect material îl constituie „drogurile de mare risc”, din categoria cărora face parte și heroina, iar nu și infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeași lege, care nu constituie o variantă a aceleiași infracțiuni ci o infracțiune cu un obiect material propriu și anume „drogurile de risc”, impunându-se, în consecință, schimbarea încadrării juridice din „infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000” în art. 2 alin. (2) din aceeași lege.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că asupra inculpatului nu s-au găsit droguri este greșită, dat fiind că elementele constitutive ale acestei infracțiuni sunt întrunite în modalitatea cumpărării de droguri pentru consumul propriu, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea acestei fapte și a solicitat să i se aplice prevederile art. 81 C. pen. În ce privește înlăturarea aplicării art. 74 – art. 76 C. pen. și redozarea pedepsei, în sensul înăspririi acesteia, curtea de apel a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor comise, precum și datele ce caracterizează persoana făptuitorului care în cursul procesului a avut o atitudine oscilantă.

De asemenea, instanța a avut în vedere necesitatea de a se aplica inculpatului o pedeapsă de natură să realizeze scopul prevenției generale și cel al prevenției speciale. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul D.G.F., care a cerut să fie achitat pentru infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece nu se face vinovat de comiterea acestei infracțiuni și nici nu există dovezi că a săvârșit-o. Recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 4 iulie 2001, la o descindere efectuată de poliție la barul B. din București, a fost surprins S.C. (martor în această cauză și trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri, într-un dosar separat) vânzând două doze de heroină unui colaborator sub acoperire al poliției.

În timpul percheziției ce a urmat, au fost găsite asupra lui S.C. alte 28 de doze de heroină, iar într-un raft al barului, alte 53 de doze. S.C. a declarat că cele 81 de doze de heroină i-au fost furnizate de inculpatul D.G.F., zis „C.”, pentru a le vinde cu 80.000 lei doza. În cursul urmăririi penale efectuate împotriva lui S.C., inculpatul D.G.F. a dat două declarații în care a recunoscut că este consumator de droguri și că vindea droguri pe care le procura de la D.A.C. (poreclit „C.”), în schimbul unor doze pentru consumul propriu. Această declarație a inculpatului este confirmată de S.C. prin declarația dată la urmărirea penală, ca și de martorii R.M.A., G.S.M., O.N., A.L.G. În cursul procesului atât inculpatul D.G.F., cât și martorii menționați au revenit asupra primelor declarații.

Astfel, inculpatul și-a menținut recunoașterea numai în ce privește cumpărarea și consumul de droguri, iar martorii au arătat că primele lor declarații nu reflectă realitatea și că nu știu ca inculpatul să fi vândut droguri. Ambele instanței au reținut în mod corect că primele declarații ale inculpatului D.G.F. și ale martorilor exprimă adevărul, deoarece toate pornesc de la realitatea necontestată că la barul B., frecventat de inculpat, se vindeau droguri și că inculpatul era consumator de droguri, iar pe de altă parte, aceste declarații concordă în descrierea împrejurărilor în care inculpatul vindea drogurile. Revenirea asupra declarațiilor inițiale constituie o încercare a celor în cauză de a înlătura răspunderea inculpatului D.G.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, ceea ce rezultă cu evidență din confuzia pe care o provoacă între acesta și D.A.C., supranumit, ca și inculpatul, „C.” cu scopul de a convinge instanțele judecătorești că acesta din urmă (trimis și el în judecată pentru trafic de droguri, în altă cauză) este furnizorul nemijlocit al drogurilor ce se vindeau în barul B. și în zona din apropierea localului. În consecință, având în vedere că din ansamblul probelor administrate rezultă cu certitudine săvârșirea de către inculpat și a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, urmează ca recursul acestuia să fie respins ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.F. împotriva deciziei penale nr. 453 din 20 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 26 noiembrie 2001, la 29 octombrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2003.