ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002

a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul N.I.

S-au prezentat: intimatul inculpat N.I., aflat în stare de

libertate, asistat de avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, intimatele

părți responsabile civilmente N.N. și N.I., precum și reprezentantul

Autorității tutelare a Consiliului local Corbii Mari.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a susținut și dezvoltat oral motivele de recurs depuse în scris la dosarul

cauzei și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat.

Apărătorul

inculpatului a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat,

motivând că pedeapsa aplicată de instanță a fost legal individualizată.

Intimatele

părți responsabile civilmente au cerut respingerea recursului.

Reprezentantul

autorității tutelare a depus concluzii scrise.

Inculpatul

a arătat că regretă fapta.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.146 din 23 aprilie 2002, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat

pe inculpatul N.I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În

temeiul art.110 C.pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei, iar în baza art.350 alin.3 și 4 C.proc.pen. a dispus punerea, de

îndată în libertate a inculpatului.

Conform

art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, instanța a confiscat cantitatea de 125 gr

substanță pulverulentă ce conține 0,80 gr heroină.

S-a

reținut că la 15 martie 2002, organele de poliție au efectuat o percheziție

domiciliară la locuința inculpatului N.I., în urma căreia au fost identificate

, în spatele unei aplice, aflată pe peretele holului de la intrarea în

încăperea destinată băii, într-o nișă, aflată în zona hidroforului – 4 alte

asemenea doze, fiecare din pliculețe fiind lipite și în interior având o

pulbere de culoare gri-cenușie.

Analiza

efectuată de îndată asupra contităților găsite a evidențiat, astfel cum arată

raportul nr.109887 din 15 martie 2002 de Laboratorul de analize fizico-chimice

și droguri din cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și

Antidrog, că pulberea din cele 10 pliculețe are o greutate totală de 1,45 grame

și conține heroină.

În

urma probatoriului administrat, tribunalul a reținut că latura obiectivă a

infracțiunii este formată din actele materiale circumscrise consumului de

droguri și, respectiv, deținerii de droguri, în vederea consumului propriu.

Apelul

declarat împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița, prin care critica dispunerea executării pedepsei aplicate prin

suspendarea condiționată a executării acesteia, a fost respins ca nefondat, de

către Curtea de Apel Ploiești – Secția penală prin decizia nr.430 din 23

septembrie 2002.

Împotriva

acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, invocând art.385 alin.1 pct.14 C.proc.pen. și

susținând că pedeapsa aplicată este greșit individualizată, prea blândă în

raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, atât sub

aspectul cuantumului stabilit al pedepsei, cât și a modalității de executare.

Alături

de gradul social concret al infracțiunii comise de inculpat, parchetul a mai

invocat ca argument în sprijinul greșitei individualizări a pedepsei și

frecvența mare, la nivelul societății, a comiterii unor astfel de infracțiuni,

ceea ce ar impune o ripostă fermă față de inculpat.

Parchetul

a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri criticate, conform

criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72 C.pen.

Recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este nefondat.

Este

adevărat că, cel puțin în momentul de față, infracțiunile având ca obiect

material drogurile, sunt frecvente și necesită o atenție mai mare, în vederea

combaterii, prin aplicarea fermă a legii, în litera și spiritul ei. Aceasta

însă, nu trebuie să ducă la excese, instanța fiind obligată, în toate

situațiile să aibă în vedere nu numai gradul de pericol social al faptei ci și

persoana pe care o judecă, împrejurările în care aceasta a comis fapta.

Elementele

legate de persoana infractorului se cuvin a fi cercetate și avute în vedere de

instanțe în toate situațiile, dar mai cu seamă, în cazul infractorilor minori,

a căror personalitate nu este încă structurată și în structurarea căreia,

alegerea sancțiunii, chiar pedeapsa, dacă s-a apreciat că alegerea ei este

necesară, poate avea o influență covârșitoare. De aceea, în cazul infractorilor

minori, legiuitorul, prin art.100 C.pen. a privit mai  nuanțat criteriile de

individualizare, printre acestea, alături de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, fiind enumerate starea fizică a minorului, dezvoltarea intelectuală

și morală a acestuia, comportarea lui, condițiile în care a fost crescut și în

care a trăit și orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

În

raport de aceste criterii, în funcție de care se face alegerea sancțiunii, dat

fiind faptul că regulat este luarea unei măsuri educative, pedeapsa

aplicându-se numai când se apreciază că luarea unei astfel de măsuri, nu este

suficientă pentru încadrarea minorului, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare

aplicată inculpatului N.I., nu este de loc blândă și aceasta, chiar dacă, în

conformitate cu art.110 C.pen., i s-a suspendat, condiționat executarea

pedepsei.

Nu

trebuie uitat, și instanțele nu aveau cum să nu țină seama de faptul că la data

comiterii infracțiunii, inculpatul nu împlinise 16 ani, că provine  dontr-o

familie organizată, serioasă, cu trei copii, că el, personal, este privit în

comunitatea locală, ca un element pozitiv în rândul tinerilor, cu o educație

foarte bună, muncitor, foarte liniștit, motiv ce a determinat membrii

colectivului de sprijin al autorității tutelare să ceară, chiar lăsarea

inculpatului în libertate supravegheată (filele 11,12 din dosarul C.S.J.).

În

raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursului parchetului ca

nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art.385

15

pct.1 lit.b

C.proc.pen., menținând astfel hotărârea atacată privind pe inculpatul N.I.

Văzând

și reglementarea plății onorariului pentru apărarea din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva

deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești,

privind pe  inculpatul N.I.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat N.I., în

sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 21 februarie 2003.