ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul N.I. S-au prezentat: intimatul inculpat N.I., aflat în stare de libertate, asistat de avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, intimatele părți responsabile civilmente N.N. și N.I., precum și reprezentantul Autorității tutelare a Consiliului local Corbii Mari. Procedura de citare a fost îndeplinită. Procurorul a susținut și dezvoltat oral motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat. Apărătorul inculpatului a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat, motivând că pedeapsa aplicată de instanță a fost legal individualizată.

Intimatele părți responsabile civilmente au cerut respingerea recursului. Reprezentantul autorității tutelare a depus concluzii scrise. Inculpatul a arătat că regretă fapta. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.146 din 23 aprilie 2002, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul N.I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art.110 C.pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art.350 alin.3 și 4 C.proc.pen. a dispus punerea, de îndată în libertate a inculpatului. Conform art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, instanța a confiscat cantitatea de 125 gr substanță pulverulentă ce conține 0,80 gr heroină.

S-a reținut că la 15 martie 2002, organele de poliție au efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului N.I., în urma căreia au fost identificate , în spatele unei aplice, aflată pe peretele holului de la intrarea în încăperea destinată băii, într-o nișă, aflată în zona hidroforului – 4 alte asemenea doze, fiecare din pliculețe fiind lipite și în interior având o pulbere de culoare gri-cenușie. Analiza efectuată de îndată asupra contităților găsite a evidențiat, astfel cum arată raportul nr.109887 din 15 martie 2002 de Laboratorul de analize fizico-chimice și droguri din cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, că pulberea din cele 10 pliculețe are o greutate totală de 1,45 grame și conține heroină.

În urma probatoriului administrat, tribunalul a reținut că latura obiectivă a infracțiunii este formată din actele materiale circumscrise consumului de droguri și, respectiv, deținerii de droguri, în vederea consumului propriu. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin care critica dispunerea executării pedepsei aplicate prin suspendarea condiționată a executării acesteia, a fost respins ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești – Secția penală prin decizia nr.430 din 23 septembrie 2002. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, invocând art.385 alin.1 pct.14 C.proc.pen.

și susținând că pedeapsa aplicată este greșit individualizată, prea blândă în raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, atât sub aspectul cuantumului stabilit al pedepsei, cât și a modalității de executare. Alături de gradul social concret al infracțiunii comise de inculpat, parchetul a mai invocat ca argument în sprijinul greșitei individualizări a pedepsei și frecvența mare, la nivelul societății, a comiterii unor astfel de infracțiuni, ceea ce ar impune o ripostă fermă față de inculpat. Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri criticate, conform criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72 C.pen. Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este nefondat.

Este adevărat că, cel puțin în momentul de față, infracțiunile având ca obiect material drogurile, sunt frecvente și necesită o atenție mai mare, în vederea combaterii, prin aplicarea fermă a legii, în litera și spiritul ei. Aceasta însă, nu trebuie să ducă la excese, instanța fiind obligată, în toate situațiile să aibă în vedere nu numai gradul de pericol social al faptei ci și persoana pe care o judecă, împrejurările în care aceasta a comis fapta. Elementele legate de persoana infractorului se cuvin a fi cercetate și avute în vedere de instanțe în toate situațiile, dar mai cu seamă, în cazul infractorilor minori, a căror personalitate nu este încă structurată și în structurarea căreia, alegerea sancțiunii, chiar pedeapsa, dacă s-a apreciat că alegerea ei este necesară, poate avea o influență covârșitoare.

De aceea, în cazul infractorilor minori, legiuitorul, prin art.100 C.pen. a privit mai nuanțat criteriile de individualizare, printre acestea, alături de gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind enumerate starea fizică a minorului, dezvoltarea intelectuală și morală a acestuia, comportarea lui, condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. În raport de aceste criterii, în funcție de care se face alegerea sancțiunii, dat fiind faptul că regulat este luarea unei măsuri educative, pedeapsa aplicându-se numai când se apreciază că luarea unei astfel de măsuri, nu este suficientă pentru încadrarea minorului, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.I., nu este de loc blândă și aceasta, chiar dacă, în conformitate cu art.110 C.pen., i s-a suspendat, condiționat executarea pedepsei.

Nu trebuie uitat, și instanțele nu aveau cum să nu țină seama de faptul că la data comiterii infracțiunii, inculpatul nu împlinise 16 ani, că provine dontr-o familie organizată, serioasă, cu trei copii, că el, personal, este privit în comunitatea locală, ca un element pozitiv în rândul tinerilor, cu o educație foarte bună, muncitor, foarte liniștit, motiv ce a determinat membrii colectivului de sprijin al autorității tutelare să ceară, chiar lăsarea inculpatului în libertate supravegheată (filele 11,12 din dosarul C.S.J.). În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursului parchetului ca nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art.385 15 pct.1 lit.b C.proc.pen., menținând astfel hotărârea atacată privind pe inculpatul N.I.

Văzând și reglementarea plății onorariului pentru apărarea din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul N.I. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat N.I., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 februarie 2003.