ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002
a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul N.I.
S-au prezentat: intimatul inculpat N.I., aflat în stare de
libertate, asistat de avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, intimatele
părți responsabile civilmente N.N. și N.I., precum și reprezentantul
Autorității tutelare a Consiliului local Corbii Mari.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Procurorul
a susținut și dezvoltat oral motivele de recurs depuse în scris la dosarul
cauzei și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Apărătorul
inculpatului a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat,
motivând că pedeapsa aplicată de instanță a fost legal individualizată.
Intimatele
părți responsabile civilmente au cerut respingerea recursului.
Reprezentantul
autorității tutelare a depus concluzii scrise.
Inculpatul
a arătat că regretă fapta.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.146 din 23 aprilie 2002, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat
pe inculpatul N.I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În
temeiul art.110 C.pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării
pedepsei, iar în baza art.350 alin.3 și 4 C.proc.pen. a dispus punerea, de
îndată în libertate a inculpatului.
Conform
art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, instanța a confiscat cantitatea de 125 gr
substanță pulverulentă ce conține 0,80 gr heroină.
S-a
reținut că la 15 martie 2002, organele de poliție au efectuat o percheziție
domiciliară la locuința inculpatului N.I., în urma căreia au fost identificate
, în spatele unei aplice, aflată pe peretele holului de la intrarea în
încăperea destinată băii, într-o nișă, aflată în zona hidroforului – 4 alte
asemenea doze, fiecare din pliculețe fiind lipite și în interior având o
pulbere de culoare gri-cenușie.
Analiza
efectuată de îndată asupra contităților găsite a evidențiat, astfel cum arată
raportul nr.109887 din 15 martie 2002 de Laboratorul de analize fizico-chimice
și droguri din cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și
Antidrog, că pulberea din cele 10 pliculețe are o greutate totală de 1,45 grame
și conține heroină.
În
urma probatoriului administrat, tribunalul a reținut că latura obiectivă a
infracțiunii este formată din actele materiale circumscrise consumului de
droguri și, respectiv, deținerii de droguri, în vederea consumului propriu.
Apelul
declarat împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Dâmbovița, prin care critica dispunerea executării pedepsei aplicate prin
suspendarea condiționată a executării acesteia, a fost respins ca nefondat, de
către Curtea de Apel Ploiești – Secția penală prin decizia nr.430 din 23
septembrie 2002.
Împotriva
acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Ploiești, invocând art.385 alin.1 pct.14 C.proc.pen. și
susținând că pedeapsa aplicată este greșit individualizată, prea blândă în
raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, atât sub
aspectul cuantumului stabilit al pedepsei, cât și a modalității de executare.
Alături
de gradul social concret al infracțiunii comise de inculpat, parchetul a mai
invocat ca argument în sprijinul greșitei individualizări a pedepsei și
frecvența mare, la nivelul societății, a comiterii unor astfel de infracțiuni,
ceea ce ar impune o ripostă fermă față de inculpat.
Parchetul
a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri criticate, conform
criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72 C.pen.
Recursul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este nefondat.
Este
adevărat că, cel puțin în momentul de față, infracțiunile având ca obiect
material drogurile, sunt frecvente și necesită o atenție mai mare, în vederea
combaterii, prin aplicarea fermă a legii, în litera și spiritul ei. Aceasta
însă, nu trebuie să ducă la excese, instanța fiind obligată, în toate
situațiile să aibă în vedere nu numai gradul de pericol social al faptei ci și
persoana pe care o judecă, împrejurările în care aceasta a comis fapta.
Elementele
legate de persoana infractorului se cuvin a fi cercetate și avute în vedere de
instanțe în toate situațiile, dar mai cu seamă, în cazul infractorilor minori,
a căror personalitate nu este încă structurată și în structurarea căreia,
alegerea sancțiunii, chiar pedeapsa, dacă s-a apreciat că alegerea ei este
necesară, poate avea o influență covârșitoare. De aceea, în cazul infractorilor
minori, legiuitorul, prin art.100 C.pen. a privit mai nuanțat criteriile de
individualizare, printre acestea, alături de gradul de pericol social al faptei
săvârșite, fiind enumerate starea fizică a minorului, dezvoltarea intelectuală
și morală a acestuia, comportarea lui, condițiile în care a fost crescut și în
care a trăit și orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
În
raport de aceste criterii, în funcție de care se face alegerea sancțiunii, dat
fiind faptul că regulat este luarea unei măsuri educative, pedeapsa
aplicându-se numai când se apreciază că luarea unei astfel de măsuri, nu este
suficientă pentru încadrarea minorului, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare
aplicată inculpatului N.I., nu este de loc blândă și aceasta, chiar dacă, în
conformitate cu art.110 C.pen., i s-a suspendat, condiționat executarea
pedepsei.
Nu
trebuie uitat, și instanțele nu aveau cum să nu țină seama de faptul că la data
comiterii infracțiunii, inculpatul nu împlinise 16 ani, că provine dontr-o
familie organizată, serioasă, cu trei copii, că el, personal, este privit în
comunitatea locală, ca un element pozitiv în rândul tinerilor, cu o educație
foarte bună, muncitor, foarte liniștit, motiv ce a determinat membrii
colectivului de sprijin al autorității tutelare să ceară, chiar lăsarea
inculpatului în libertate supravegheată (filele 11,12 din dosarul C.S.J.).
În
raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursului parchetului ca
nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art.385
15
pct.1 lit.b
C.proc.pen., menținând astfel hotărârea atacată privind pe inculpatul N.I.
Văzând
și reglementarea plății onorariului pentru apărarea din oficiu;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva
deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești,
privind pe inculpatul N.I.
Onorariul
de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat N.I., în
sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 21 februarie 2003.