ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6792/2004

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 572

din 9 decembrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul D.M., a fost

condamnat la un an închisoare în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art.

75 lit. c) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen. și art. 80 C. pen.

Prin aceeași sentință, față

de minorii inculpați N.I.C. și B.E.S., în baza art. 104 C. pen., s-a luat

măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe durata prevăzută

de art. 106 C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 15 septembrie 2003, ora 0,30,

inculpații minori N.I.C. și B.E.S. împreună cu inculpatul major D.M. au mers la

un magazin situat pe Calea Domnească din Târgoviște, unde s-au întâlnit cu

partea vătămată M.I., acesta fiind însoțit de prietenul său C.G. Toți se

cunoșteau întrucât locuiau în același cartier.

La un moment dat inculpatul N.I.C.

s-a dus la partea vătămată M.I. l-a lovit cu palma peste urechi, după care a

băgat mâna în buzunarul de la geacă și i-a luat un pachet de țigări și banii

care se aflau acolo, respectiv, 425.000 lei ceilalți doi inculpați se aflau la

mică distanță și priveau ceea ce se întâmplase.

În continuare, inculpatul B.E.S.,

care avea în mână un cuțit cu buton, l-a arătat părții vătămate pentru a o

determina să nu protesteze.

Partea vătămată le-a cerut

să nu-i fie luați banii pe care muncise și a început să plângă, rugându-i să-i

lase cel puțin o sumă de bani.

Partea vătămată a primit de

la inculpatul N.I.C. suma de 125.000 lei și pachetul de țigări, restul banilor

fiindu-i opriți.

Inculpatul N.I.C. a împărțit

banii cu inculpatul D.M. și B.E.S. și au cumpărat mâncare toți trei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel doar inculpatul D.M. care a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei și condamnarea sa pentru tăinuire.

Prin decizia penală nr. 156

din 31 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins, ca

nefondat, apelul acestui inculpat cu motivarea că, probele administrate în

cauză au dovedit că a fost alături de cei doi inculpați minori, cunoscând

intenția lor, ceea ce în drept caracterizează elementele constitutive ale

tâlhăriei pentru care în mod corect a fost condamnat.

În termen legal, inculpatul D.M.

a declarat recurs împotriva acestor hotărâri, susținând, în esență,

următoarele:

- probele administrate în

cauză nu au făcut dovada unei contribuții realizate, materiale sau morale, la

comiterea tâlhăriei sau a unui ajutor din partea mea de săvârșirea

infracțiunii, așa încât, nu erau conturate elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care am fost condamnat, reținând că am primit suma de

100.000 lei, de la inculpatul N.I.C., cunoscând că aceasta provine din

infracțiune, instanțele mă puteau condamna cel mult pentru infracțiunea de

tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen.

Critica formulată va fi

examinată în raport de cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen., constatându-se a fi fondată pentru cele ce urmează.

Într-adevăr este stabilit fără

echivoc, în raport de declarațiile inculpatului N.I.C., B.E.S., declarații ce

confirmă în totul susținerile recurentului inculpat D.M. făcute atât în faza

urmăririi penale cât și a judecății, că acesta din urmă se afla împreună cu

inculpatul B.E.S. la câțiva metri de locul în care și-a desfășurat activitatea

de tâlhărie și că nu a contribuit în nici un fel la aceasta, privind doar

derularea faptei.

Recurentul inculpat nu numai

că nu a contribuit moral sau material la comiterea tâlhăriei, dar chiar a intervenit

pentru ca partea vătămată să fie lăsată în pace atunci când acesta a început să

plângă.

În acest sens au declarat,

atât inculpații cât și singurul martor care a perceput nemijlocit fapta.

Este adevărat că, după,

comiterea faptei de tâlhărie de către inculpatul N.I.C., atât recurentul

inculpat cât și inculpatul B.E.S. au fost de acord să primească câte 100.000

lei din banii sustrași prin violențe părții vătămate, cei trei susținând că, ulterior

aceștia au fost restituiți inculpatului N.I.C.

Ori, activitățile

infracționale derulându-se potrivit probelor administrate în cauză de maniera

amintită ele întrunesc în drept elementele unor infracțiuni distincte care se

impun a fi constatate și sancționate astfel, respectiv, tâlhărie calificată

prin activitatea comună, de cooperare a celor doi inculpați N.I.C. și B.E.S. și

de tăinuire pentru inculpatul D.M., în ce privește tâlhăria comisă de cei doi.

În sensul dispozițiilor art.

22 C. pen., fapta inculpatului D.M. de a primi suma de 100.000 lei de la

inculpatul N.I.C., cunoscând, în mod direct, că provine din tâlhărie,

constituie infracțiunea de tăinuire și nu complicitate la tâlhărie calificată,

faptă pentru care în mod greșit, instanțele au condamnat pe acest inculpat.

Fiind întrunite atât în plan

obiectiv cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 221 C. pen., critica și recursul declarat de recurent sunt fondate și

hotărârile atacate vor fi supuse casării în ce privește greșita încadrare

juridică dată faptei comisă de acest inculpat.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat, se

vor casa hotărârile în parte și procedând la rejudecarea cauzei în limitele

casării se va schimba încadrarea juridică a faptei din dispozițiile art. 26

211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. e), art. 74, art. 76 și art. 80 C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 221 C. pen., cu reținerea dispozițiilor prevăzute de art. 74

și art. 76 C. pen.

În ce privește agravanta

prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., constând în săvârșirea infracțiunii de

către un infractor major împreună cu un minor, aceasta nu se mai reține în

defavoarea recurentului inculpat întrucât, tăinuirea este o infracțiune

distinctă de tâlhăria din care provine suma de 100.000 lei și ulterioară

acesteia și câtă vreme la tăinuire nu au participat, alături de inculpatul

major și inculpații minori, agravanta nu mai funcționează în raport cu fapta

tăinuitorului.

Menținând însă

circumstanțele judiciare atenuante în favoarea recurentului inculpat se va

menține și efectul acestora, în sensul coborârii pedepsei sub limita minimă

legală.

În același timp, se

apreciază în raport de contribuția efectivă a inculpatului la comiterea

tăinuirii și de datele sale personale că, scopul pedepsei poate fi atins și

fără o executare efectivă a acesteia, urmând a se dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen., pe termenul

prevăzut de art. 86

2

C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.M., împotriva deciziei penale nr. 156 din 31 martie 2004 a Curții

de Apel Ploiești.

Casează hotărârea atacată

precum și sentința penală nr. 572 din 9 decembrie 2003 a Tribunalului

Dâmbovița, numai cu privire la încadrarea faptelor săvârșite de inculpatul D.M.

și aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26,

raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit.

a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74, art. 76 lit.

b) C. pen. și art. 80 C. pen., în infracțiunea, prevăzută de art. 221 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. b) și art. 80 C. pen., text în baza

căruia îl condamnă pe inculpat la 2 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen.,

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 2 ani și 2 luni prevăzut de art. 86

2

C. pen.

Atrage atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 86

3

C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 decembrie 2004.