ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4458/2003

Asupra

contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, secția comercială, prin

sentința nr. 361/MF din 20 decembrie 2000 a admis acțiunea reclamantei S.C.

S.C.M. Constanța împotriva pârâtei S.C. C. S.A. București dispunând obligarea

pârâtei la plata sumei de 80.000 USD sau echivalentul în lei la cursul leu –

dolar la momentul executării cu titlu de plată nedatorată și la plata sumei de

42.819.000 lei cheltuieli de judecată. S-a luat act de renunțarea reclamantei

privind judecarea capătului de cerere reprezentând penalități de întârziere.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a

reținut că între părțile în proces s-a încheiat „minuta” din 30 septembrie 1998

în baza căreia au hotărât stingerea litigiului dintre ele prin obligarea

pârâtei la plata cotei părți din valoarea reparației navei, eșalonată în patru

rate.

Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat

apel și a susținut că „minuta” încheiată de părți este de natură comercială,

context în care drepturile și obligațiile părților sunt supuse termenului de

prescripție de un an, că în cauză nu operează o novație nefiind îndeplinite

cerințele art. 1130 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 51/MF din 31 mai 2001 Curtea de

apel Constanța, secția comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtei și a

obligat-o să-i plătească reclamantei suma de 22.953.600 lei cheltuieli de

judecată.

Această instanță a reținut la pronunțarea

hotărârii de mai sus că în baza contractului nr. 10017 din 27 iunie 1990

reclamanta a închiriat un vas fără echipaj de la pârâtă, părțile obligându-se

în solidar să suporte contravaloarea reparațiilor executate.

În contra acestei din urmă hotărâri pârâta a

declarat recurs susținând că este netemeinică și nelegală iar recursul acesteia

a fost respins ca nefondat de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 2050 din 20 martie 2001.

Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat

contestație în anulare S.C. C. S.A. București susținând că decizia este

netemeinică și nelegală și că situația sa financiară dificilă este accentuată

de atitudinea intimatei S.C. C.S.M.

În motivarea contestației în anulare, S.C. C.

S.A. București a susținut că instanța de recurs a omis să se refere la acea

parte din decizia recurată care afirmă că ambarcațiunea în litigiu nu ar fi vas

și de aceea i se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.

A mai susținut contestatoarea că prin decizia

recurată s-a omis să se analizeze motivarea că minuta încheiată între părți nu

este novație, avându-și izvorul – cauza în contractul economic de navlosire

încheiat între părți.

Aceste omisiuni – a susținut recurenta – sunt

motive de a se aprecia că hotărârea atacată cu contestație în anulare este

netemeinică și nelegală.

A solicitat de asemenea suspendarea executării

hotărârilor pronunțate în cauză până la judecarea contestației în anulare,

invocând în drept prevederile art. 319

1

raportat la art. 403 C.

proc. civ.

Prin încheierea din 17 mai 2002 cererea de

suspendare a executării a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială.

Contestatoarea a solicitat să fie admisă cererea

sa în temeiul art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este nefondată.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ

prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive

dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură

s-au cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Așadar nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de codul de procedură civilă la art. 317.

Din examinarea cererii contestatoarei nu sunt

îndeplinite nici condițiile art. 318 C. proc. civ.

Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ.

potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost

rezultatul unei greșeli materiale, se referă la greșeli materiale evidente, în

legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cu respingerea greșită

a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar

fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este

necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Așadar greșelile instanțelor de recurs care pot

deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de

judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația în anulare privește

și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi

repuse în discuție pe această cale motivele de casare care au format obiect de

cercetare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi

rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau aplicării legii.

Contestația în anulare nu constituie un mijloc

de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât este

ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute

de lege și nu poate să conducă la examinarea justeței soluției pronunțate.

Este de reținut că toate motivele de recurs,

chiar dacă nu au fost examinate pe puncte așa cum le-a formulat contestatoarea,

își găsesc tratarea detaliată, grupat, în considerentele hotărârii atacate.

În aceste împrejurări, afirmația pârâtei

contestatoare referitoare la neexaminarea unor motive de casare de către

instanța de recurs, nu este întemeiată.

Chiar dacă contestatoarea consideră că soluția

la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond,

acestea nu pot fi corectate pe calea procesuală a contestației în anulare, care

este o cale de retractare și nu de reformare a soluției astfel atacate.

În consecință, nefiind

îndeplinite prevederile art. 317 și art.  318 C. proc. civ., contestația în

anulare de față urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată contestația

în anulare formulată de S.C. C. S.A. București, împotriva deciziei nr. 2050 din

20 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Obligă contestatoarea la plata de cheltuieli de

judecată de 14.000.000 lei către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi  18 noiembrie 2003.