ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 mai 2000, D.G. și P.M.

au chemat în judecată Consiliul General al municipiului București, prin

Primarul General, pentru revendicarea unui teren în suprafață de 209 mp, situat

în municipiul București, str. Serg. Nițu Vasile.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 9110 din 6 septembrie 2000, a respins, ca nefondată,

acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 145 din 3 aprilie 2002, a admis apelul

reclamanților și, schimbând sentința atacată, a admis acțiunea pentru o suprafață

de 200 mp teren, cu motivarea că bunul revendicat este proprietatea persoanelor

care-l revendică, că a fost preluat abuziv în patrimoniul statului (în baza

Decretului nr. 111/1951) și că reclamanții au folosința bunului.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a

declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că reclamanții nu au

calitate procesuală activă, că bunul a fost preluat cu titlu valabil și că

expertiza topo este lovită de nulitate pentru violarea, de către expert, a

obligației de a convoca părțile la fața locului.

Recursul este întemeiat.

Acțiunea în revendicare nu poate

avea ca reclamant decât pe proprietarul bunului.

În ipoteza în care părțile își opun

titluri, translative sau declarative de proprietate, reclamantul, pentru a

câștiga în revendicare, are sarcina, primordială, să justifice valabilitatea

titlului său, dedusă din efectul translativ sau declarativ al actului juridic

pe care-l consemnează.

În speță, reclamantul a produs

convenția de vânzare-cumpărare a bunului, încheiată cu A.C. (ca vânzător),

consemnată într-un înscris sub semnătură privată, intitulat „act de

vânzare-cumpărare” și datat „15 noiembrie 1952”, iar pârâtul a opus actul

juridic de trecere a bunului în patrimoniul statului prin efectul Decretului

nr. 111/1951. Numai că, în sensul arătat, reclamantul nu justifică

valabilitatea titlului său, de vreme ce actul juridic, reprezentând o

înstrăinare între vii a unui teren aflat pe teritoriul Capitalei, n-a fost

autorizat și nici încheiat în formă autentică. Adică, la facerea actului

cerințele imperative ale Decretului nr. 221/1950, sancționate cu nulitatea

absolută (art. 3), n-au fost respectate.

Rezultă că reclamantul a invocat un

titlu care, fiind nul absolut, nu a produs efectul translativ de proprietate al

vânzării. Până la urmă este vorba de absența dreptului de proprietate,

considerent pentru care soluția admiterii acțiunii se verifică a fi nelegală.

Pentru acest motiv, care face de

prisos analiza celorlalte motive de casare indicate în cererea de recurs, se

impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul

respingerii apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Consiliul General al municipiului București împotriva deciziei nr. 145 din 3

aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică decizia în sensul că,

respinge apelul reclamanților D.G. și P.M. împotriva sentinței nr. 253 din 8

martie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 martie 2003.