ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 mai 2000, D.G. și P.M. au chemat în judecată Consiliul General al municipiului București, prin Primarul General, pentru revendicarea unui teren în suprafață de 209 mp, situat în municipiul București, str. Serg. Nițu Vasile. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 9110 din 6 septembrie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 145 din 3 aprilie 2002, a admis apelul reclamanților și, schimbând sentința atacată, a admis acțiunea pentru o suprafață de 200 mp teren, cu motivarea că bunul revendicat este proprietatea persoanelor care-l revendică, că a fost preluat abuziv în patrimoniul statului (în baza Decretului nr. 111/1951) și că reclamanții au folosința bunului.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, că bunul a fost preluat cu titlu valabil și că expertiza topo este lovită de nulitate pentru violarea, de către expert, a obligației de a convoca părțile la fața locului. Recursul este întemeiat. Acțiunea în revendicare nu poate avea ca reclamant decât pe proprietarul bunului. În ipoteza în care părțile își opun titluri, translative sau declarative de proprietate, reclamantul, pentru a câștiga în revendicare, are sarcina, primordială, să justifice valabilitatea titlului său, dedusă din efectul translativ sau declarativ al actului juridic pe care-l consemnează.

În speță, reclamantul a produs convenția de vânzare-cumpărare a bunului, încheiată cu A.C. (ca vânzător), consemnată într-un înscris sub semnătură privată, intitulat „act de vânzare-cumpărare” și datat „15 noiembrie 1952”, iar pârâtul a opus actul juridic de trecere a bunului în patrimoniul statului prin efectul Decretului nr. 111/1951. Numai că, în sensul arătat, reclamantul nu justifică valabilitatea titlului său, de vreme ce actul juridic, reprezentând o înstrăinare între vii a unui teren aflat pe teritoriul Capitalei, n-a fost autorizat și nici încheiat în formă autentică. Adică, la facerea actului cerințele imperative ale Decretului nr. 221/1950, sancționate cu nulitatea absolută (art. 3), n-au fost respectate.

Rezultă că reclamantul a invocat un titlu care, fiind nul absolut, nu a produs efectul translativ de proprietate al vânzării. Până la urmă este vorba de absența dreptului de proprietate, considerent pentru care soluția admiterii acțiunii se verifică a fi nelegală. Pentru acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte motive de casare indicate în cererea de recurs, se impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al municipiului București împotriva deciziei nr. 145 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia în sensul că, respinge apelul reclamanților D.G. și P.M. împotriva sentinței nr. 253 din 8 martie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.