ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7143/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7143/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 23 mai 2001, reclamantul B.S.

a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul

General, pentru ca, prin sentința pe care instanța o va pronunța, s-o oblige pe

pârâtă să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul (teren)

în suprafață de 2479,65 mp situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că terenul a constituit proprietatea defunctului său tată, B.I. în baza

actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4 282 din 17 februarie 1934,

de Tribunalul Ilfov, ulterior decesului acestuia, devenind unicul moștenitor,

conform certificatului de moștenitor nr. 184 din 30 aprilie 1974, B.G. și L.L.,

renunțând la succesiune.

Prin sentința civilă nr. 1296 din 4 decembrie

2000, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea, obligând

pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, cu

motivarea că scopul pentru care a fost expropriat terenul în cauză, realizarea

investiției Amenajarea L.V., nu s-a realizat, terenul rămânând liber de

construcții, obiectivul de utilitate publică pentru care s-a realizat

exproprierea rămânând nefinalizat.

Prin încheierea din camera de

consiliu de la 19 februarie 2000, instanța, din oficiu, a dispus rectificarea

dispozitivului sentinței menționate, în sensul că, suprafața de teren retrocedată

este de 1380 mp, ci nu de 2232 mp, cum s-a consemnat din eroare, în minuta și

dispozitivul hotărârii.

Această eroare a fost motivată de

instanță, prin faptul că în anul 1963,

printr-un înscris sub semnătură privată, B.I. și B.E. au

înstrăinat 1050 mp teren lui C.C.

Împotriva sentinței a declarat apel

Municipiul București, care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, criticând soluția instanței de fond deoarece a fost pronunțată în

contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, deoarece Primăria

Municipiului București, conform prevederilor Legii nr. 69/1991, nu are

personalitate juridică.

Reclamantul B.S. a exercitat calea

de atac a apelului împotriva încheierii privind îndreptarea erorii materiale,

pronunțată la 19 februarie 2001, pe care instanța a considerat-o eronat

sentință civilă.

Prin decizia civilă nr. 370 din 22

iunie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de Municipiul București și l-a admis pe cel declarat

de reclamantul B.S. împotriva încheierii de rectificare a dispozitivului

sentinței nr. 1296/2000, încheiere pronunțată la 19 februarie 2001 în camera de

consiliu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că Primăria Municipiului București prin Primarul General, este

pârâta chemată în judecată, chiar dacă apelul este motivat de Municipiul

București și nu de Primăria Municipiului București, reprezentat legal de

Primarul General (cum figura pârâta în acțiunea introductivă de instanță),

aceasta nu înseamnă că partea învederată și-a pierdut legitimarea procesuală pasivă,

prin schimbarea denumirii întrucât persoană juridică este unitatea

administrativ teritorială, în speță Municipiul București, care își exercită

drepturile și obligațiile prin cele două autorități ale sale, deliberativă,

Consiliul General al Municipiului București și executivă, Primarul General.

Cu privire la soluția admiterii

apelului declarat de reclamantul B.S. împotriva sentinței (în realitate a

încheierii), pronunțată la 19 februarie 2001 de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, instanța de apel a motivat în sensul că încheierea de rectificare

a dispozitivului sentinței prin care s-a micșorat suprafața de teren are

caracterul unei hotărâri de modificare a dispozitivului, modificare admisibilă

numai pe calea apelului. S-a mai motivat că soluția instanței de fond este cea

temeinică și legală, suprafața de teren fiind cea reținută în dispozitivului

sentinței civile 1296 din 4 decembrie 2000, pronunțată inițial și că astfel, în

mod corect i-a fost restituită reclamantului suprafața de teren de 2233 mp.

Împotriva deciziei Curții de Apel, secția

a IV-a civilă, Primăria Municipiului București, prin Municipiul București

reprezentat legal de Primarul General a exercitat calea extraordinară de atac a

recursului, criticând-o sub aspectul motivelor de casare prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora, s-a

invocat, în esență, lipsa calității procesuale pasive, existența unei erori

materiale cu privire la întinderea suprafeței de teren, cât și nemotivarea cu

privire la validitatea unui act încheiat de reclamant cu un terț, având ca

obiect o parte din suprafața de teren retrocedată.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia civilă nr. 1674 din 24 aprilie 2002, a admis recursul declarat de

pârâta Primăria Municipiului București, prin Municipiul București, reprezentat

de Primarul General împotriva deciziei nr. 370 din 22 iunie 2001 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată, precum și

sentința nr. 1296 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III-

a civilă, ca și încheierea din 19 februarie 2001 a aceleiași instanțe și a

trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a decide astfel, s-a reținut

că nu a fost lămurită nici situația juridică a imobilului și nici legitimarea

procesuală pasivă, din conținutul înscrisurilor depuse și al expertizei

imobiliare efectuate în cauză, nerezultând adresa imobilului, cu atât mai mult

cu cât, suprafața de teren a cărei retrocedare se solicită, diferă de cea

indicată în adresele evidențiate. S-a reținut totodată că este greșită îndreptarea

printr-o sentință a unei pretinse erori materiale de calcul, instituția

procedurală reglementată de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., impunând,

conform alin. (2), pronunțarea unei încheieri și că, potrivit textului de lege

citat, doctrinei și jurisprudenței în materie, pe calea procedurii reglementate

de art. 281 C. proc. civ. nu pot fi remediate erori de fond, în speță fiind

vorba tocmai despre o asemenea eroare de fond. Or, prin intermediul acestei

instituții procedurale nu este posibilă modificarea dispozitivului hotărârii ce

vizează întinderea unei suprafețe de teren, într-o analiză, ce reflectă fondul

dreptului real imobiliar. A concluzionat instanța supremă că această

interpretare eronată a instanței de fond se datorează în primul rând neelucidării

situației juridice a imobilului, față de care nu avea lămurită posesia, iar pe

de altă parte, nelămuririi cadrului procesual, în raport de părțile față de

care s-a descris raportul juridic dedus judecății.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 276 din 13 martie 2003, a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Instanța de fond a reținut că din

probatoriul administrat în cauză rezultă că terenul situat în București, în

suprafață de 1380 mp a ieșit din patrimoniul reclamantului prin expropriere iar

restul de 1100 mp, situat la aceeași adresă, a fost expropriat de la C.C. Instanța

de fond a motivat că preluarea terenului din patrimoniul reclamantului în cel

al statului nu a avut un caracter abuziv, măsura exproprierii fiind permisă de

cadrul legal existent la acea dată, art. 12 din Constituția României din 1965

și art. 475 C. civ., legea constituind una din modalitățile de dobândire a

dreptului de proprietate, prin actul normativ de expropriere dispunându-se în

acest sens. A mai reținut instanța că din raportul de expertiză administrat în

cauză rezultă fără echivoc faptul că s-au efectuat în parte lucrările pentru a

căror realizare s-a procedat la expropriere, fiind fără relevanță juridică

faptul că nu au fost finalizate și că pe teren nu sunt edificate construcții,

clădiri sau căi de comunicație. Tribunalul a apreciat totodată că susținerea

reclamantului în sensul că în cuprinsul decretului de expropriere nu ar fi fost

indicat corect și concret numele său, este nefondată întrucât din adresa nr. 1624/1999

emisă de SC AVL Berceni SA rezultă în mod clar că exproprierea s-a efectuat pe

numele foștilor proprietari B.I. (1380 mp) și C.C. (1100 mp).

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 365 din 10 septembrie 2003 a confirmat

soluția instanței de fond, cu aceeași motivare.

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs reclamantul B.S., invocând motivele prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamantul B.S. a criticat hotărârea instanței de apel susținând că în mod

greșit s-a reținut că exproprierea și-a atins scopul în condițiile în care este

de notorietate că obiectivul, Amenajarea L.V., nu a fost finalizat, în prezent

terenul fiind liber de construcții, nedovedindu-se afectațiunea publică a

acestuia, în zonă neexecutându-se nici o lucrare de mai bine de 10 ani, și mai

mult decât atât, nici una din lucrările efectuate până în prezent neafectând,

în vreun fel, proprietatea sa.

A mai susținut reclamantul că în mod

greșit instanța de apel a reținut că exproprierea nu a avut un caracter abuziv,

ea fiind făcută cu însăși încălcarea prevederilor Constituției din 1965 cât

timp nu s-a făcut cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

O altă critică a vizat faptul că în

mod greșit instanța a reținut că din terenul în litigiu autorul său ar fi

vândut o parte (1100 mp) printr-un înscris sub semnătură privată, rămânând în

proprietatea acestuia numai 1380 mp, întrucât la data încheierii respectivei

convenții de vânzare-cumpărare cât și în prezent, forma autentică era și este

prevăzută ca o condiție

ad validitatem

, sub sancțiunea nulității

absolute.

Recursul este fondat și va fi admis

în sensul și pentru considerentele care succed.

Potrivit prevederilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanței de

recurs asupra punctelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Prin această prevedere legală se dă putere

hotărârii pronunțate de instanța de recurs numai cu privire la problemele de

drept rezolvate iar nu și celor de fapt asupra cărora instanța care judecă

fondul după casare are dreptul de apreciere.

Ceea ce sunt, însă,

obligatorii pentru instanța de fond după casare, cu privire la faptele

procesului, sunt numai indicațiile cu privire la necesitatea lămuririi anumitor

împrejurări de fapt și la administrarea de probe.

Această concluzie se

impune pentru că indicațiile instanței de casare atrag atenția instanței care

rejudecă fondul asupra încălcării săvârșite cu ocazia judecății anterioare și

asupra necesității de a se lămuri alte împrejurări de fapt prin administrarea

de noi probe în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale.

În speță, reținând că a

dresele emise de Primăria sectorului

4 și SC A.V.L. Berceni SA, depuse la dosarul nr. 3272/2000 al Tribunalului

București, secția a III-a civilă, nu cuprind mențiuni referitoare la titlul cu

care este deținut în prezent imobilul și nu precizează cine are posesia

acestuia și cu ce regim juridic, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia

civilă nr. 1674 din 24 aprilie 2002 a desăvârșit un prim ciclu procesual și a

trimis cauza pentru rejudecarea fondului dând îndrumări în sensul de a se

clarifica situația juridică a terenului a cărui retrocedare s-a solicitat, în

sensul determinării exacte a suprafeței, raportată la regimul juridic și de a

se lămuri cadrul procesual în raport de părțile față de care s-a descris

raportul juridic dedus judecății.

Din expunerea rezumativă a

lucrărilor cauzei în cel de-al doilea ciclu procesual reiese însă că instanțele

nu s-au conformat îndrumărilor date prin această decizie de casare, nefiind

lămurită situația de fapt deși concludența probelor suplimentare reieșea din

aspectele relevate în decizia de casare.

Astfel cauza a fost rejudecată în

baza aceluiași probatoriu, fără ca la dosar să fie depuse decretul prin care

terenul în litigiu a fost expropriat și anexa la acest decret, instanța considerând

că adresa emisă de SC AVL Berceni SA la 3 iunie 1999 (fila 12 dosar nr. 3272/2000

a Tribunalului București, secția a III-a civilă) potrivit căreia „terenul din

str. C. a fost expropriat cu Decretul L.V., poz. 445, foști proprietari: C.C.

teren în suprafață de 1100 mp și B.I. teren în suprafață de 1380 mp” este

suficientă și poate suplini lipsa actului normativ prin care s-a dispus

exproprierea. Aceasta în pofida faptului că prin decizia de casare respectivul

înscris a fost nominalizat ca fiind neconcludent pentru stabilirea titlului cu

care e deținut imobilul și a regimului juridic pe care îl are în prezent și pentru

determinarea celui/celor ce îl au în posesie.

Este de reținut, de altfel, că din

nici unul din înscrisurile administrate ca probă nu rezultă care este numărul și

anul emiterii acestui decret, pentru invocarea acestuia

folosindu-se termenul generic „Decretul L.V.”, iar pentru

terenul în litigiu „poziția 445 din acest decret”, doar în raportul de

expertiză menționându-se că „exproprierea imobilului în cauză a avut ca

obiectiv realizarea investiției, Amenajarea L.V., afirmație preluată de

instanța de fond.

Stabilirea regimului juridic al

terenului în litigiu prin identificarea precisă a actului normativ în baza

căruia acesta a fost expropriat precum și a părților față de care s-a descris

regimul juridic dedus judecății se impunea cu atât mai mult cu cât din adresa

nr. 46512/11533 din 7 iulie 2003 (fila 13 dosar nr. 137/2003 al Tribunalului

București, secția a III-a civilă) emisă de Primăria Municipiului București,

Direcția Patrimoniu Evidență Proprietăți Cadastru rezultă că în evidențele

cadastrale întocmite pe bază de declarații în 1986 imobilul care a avut adresa

poștală „C.V. ,sector 4” este înscris cu suprafața de 2234 mp teren din care 70,00

mp construcții proprietate particulară, cu posesori de parcelă la data

întocmirii evidențelor B.I. și C.C. și că, ulterior, conform H.G. nr. 556 din 17

mai 1990 privind plata unor despăgubirilor pentru demolarea unor imobile

situate în București, au fost înscriși în anexa 26 a hotărârii, la poz. 445, ca

fost proprietar C.C. cu teren în suprafață de 661 mp din care 70,12 mp

construcții, pe adresa C.V. iar la poziția 446, ca fost proprietar, L.S., cu

teren în suprafață de 1300 mp, din care 79,16 mp construcții, pe adresa C.V. Se

observă așadar că în acest înscris nu se face deloc vorbire despre așa zisul

„Decret L.V.”.

Așa fiind, rezultă cu evidență că în

lipsa identificării exacte a actului în temeiul căruia se susține că s-ar fi

făcut exproprierea, instanța nu putea stabili regimul juridic al terenului în

litigiu, așa cum a primit îndrumări prin decizia de casare și nu putea verifica,

exclusiv în baza probatoriului administrat în primul ciclu procesual, dacă

scopul pentru care a fost edictat a fost atins prin lucrările ce s-au efectuat,

dar nu s-au finalizat.

Cu privire la acest aspect este de

remarcat, de altfel și interpretarea diametral opusă pe care instanțele care au

judecat litigiul în cele două cicluri procesuale au dat-o concluziilor singurei

expertize administrată în cauză, aceea întocmită de expert C.A..

Astfel, în timp ce instanțele care

au judecat cauza în primul ciclu procesual au reținut că terenul poate fi

retrocedat reclamantului întrucât obiectivul pentru care a fost expropriat nu a

fost realizat, fiind liber de construcții, instanțele din al doilea ciclu

procesual, au reținut, în baza concluziilor aceleiași expertize (filele 65- 71 din

dosarul nr. 3272/2000 al Tribunalului București, secția a III-a civilă), că,

dimpotrivă, rezultă fără echivoc faptul că s-au efectuat în parte lucrările

pentru a căror realizare s-a procedat la expropriere, terenul în litigiu fiind

afectat de acestea, așa încât scopul exproprierii a fost atins.

O explicație a acestei situații ar

constitui-o împrejurarea că, deși expertul a identificat lucrările ce au fost

edificate, acesta nu a precizat dacă, în raport cu natura și complexitatea lor,

pot fi socotite ca făcând parte din categoria celor care definesc scopul

exproprierii ca fiind atins, fiind în concordanță cu acesta sau dacă,

dimpotrivă, sunt lucrări de mică anvergură ce nu pot fi considerate obstacole

în calea retrocedării terenului prin neîndeplinirea scopului exproprierii.

Un lucru e cert însă: din

concluziile expertizei administrate rezultă că lucrările identificate de expert

au fost abandonate și că o parte din foștii proprietari și-au reconstituit

dreptul de proprietate în zonele limitrofe terenului în litigiu.

Cum instanța investită cu

rejudecarea fondului nu s-a conformat îndrumărilor date de Curtea Supremă de

Justiție și nu a dispus, din oficiu, administrarea oricăror altor probe pentru

a clarifica împrejurările de fapt la care s-a făcut referire în decizia de

casare, recursul va fi admis, decizia instanței de apel va fi casată iar cauza

va fi trimisă pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de trimitere

va răspunde și celorlalte apărări invocate de reclamant în recurs și va avea în

vedere că, pentru o corectă evaluare și elucidare a situației de fapt, se impune

cu necesitate, pe lângă administrarea probei cu înscrisuri și administrarea

unei noi expertize care să răspundă aspectelor relevate.

Totodată, prin expertiza ce se va

administra urmează să se verifice dacă pe terenul în litigiu există canale

subterane, specifice lucrărilor de amenajare a lacului și dacă, în afara

lucrărilor ce au fost identificate la data efectuării primei expertize (30

noiembrie 2000) există altele noi. Util în soluționarea justă a cauzei ar fi totodată

să se verifice dacă s-a făcut o nouă declarație de expropriere în conformitate

cu scopul exproprierii și obiectivul stabilit și dacă a existat sau există o

motivare privind sistarea lucrărilor începute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul B.S. împotriva deciziei civile nr. 365 din 10 septembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 decembrie 2004.