Decizia nr. 4516/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 242/2002 a Tribunalului Dâmbovița

În vara anului 2001, P.A. și-a procurat din Belgia un autoturism Ford Mondeo, dotat doar cu Euro 1, motiv pentru care nu putea fi înmatriculat. Cunoscându-l pe inculpat, P.A. a fost asigurat de acesta că îi va obține cartea de identitate a autoturismului, pretinzându-i în schimb sumele de 450 dolari S.U.A. și 6.250.000 lei.

În luna iunie 2001, numitul D.C. a cumpărat un autoturism Ford Mondeo, dotat tot cu Euro 1. Ca și în cazul precedent, inculpatul, în schimbul sumei de 600 dolari S.U.A., i-a promis că îi va obține cartea de identitate a autoturismului.

În toamna anului 2000, prin intermediul martorului D.G.I., cunoștință de-a sa, inculpatul a primit de la P.N. suma de 1.000.000 lei pentru a atesta fictiv efectuarea inspecției tehnice periodice a autoturismului ARO. Inculpatul a trecut pe la domiciliul numitului P.N., doar pentru a se convinge că există fizic autoturismul, trimițându-i proprietarului apoi, prin D.I., certificatul cu anexa inspecției tehnice.

În primăvara anului 2001, A.D., prin intermediul martorului D.I., i-a dat inculpatului suma de 1.000.000 lei pentru a atesta efectuarea inspecției tehnice a autoturismului Ford Transit.

În luna august 2001, R.I.G. și-a cumpărat o autoutilitară Dacia 1307 papuc, căreia urma să îi efectueze inspecția tehnică. Inculpatul i-a promis sus-numitului că îl ajută pentru inspecția tehnică, a cărei efectuare revenea R.A.R., București și pentru intervenția sa la inspectorul O.B. a pretins și primit suma de 6.000.000 lei.

În perioada 9 octombrie – 5 noiembrie 2001, inculpatul a sustras de la SC N.T.P. 4 folii de securizare în valoare de 6.000.000 lei.

Deplasându-se la SC N.T.P., inculpatul l-a șantajat pe șeful stației, ing. G.M. cu închiderea stației pentru deficiențe, urmând astfel să-l determine să accepte întocmirea unor documente pentru autoturisme care să ateste verificarea lor tehnică deși nu au fost niciodată aduse fizic la verificare. Astfel a fost întocmit în fals raportul de inspecție tehnică nr. 5631 din 8 mai 2001.

Inculpatul a înscris date false în anexa la certificatul de înmatriculare al autoturismului nr. DB-03-HKN, aparținând numitului P.N., fără să fi efectuat inspecția tehnică.

În luna octombrie 2001, numitul M.M.B. l-a cunoscut pe inculpat la sediul SC O.T. SA Găești, fiind interesat în omologarea unui autocamion, ca pavilion apicol și apoi în înmatricularea acestuia. Inculpatul a pretins și primit suma de 9.000.000 lei, asigurându-l pe solicitant că va rezolva omologarea și toate celelalte operații pentru înmatriculare. În realitate nu a făcut nimic, martorul denunțător solicitând obligarea inculpatului la restituirea sumei.

În aceeași perioadă și V.D. dorea omologarea a două pavilioane apicole. Inculpatul i-a pretins și a primit în total suma de 8.800.000 lei.

Numitul R.C. i-a remis inculpatului suma de 5.000.000 lei pentru omologarea unui pavilion apicol în vederea înmatriculării.

De la numitul I.G.C. inculpatul a pretins și primit 3.400.000 lei pentru omologarea unui pavilion apicol. Instanța a constatat că faptele imputate inculpatului și constând în primirea a câte 1.000.000 lei de la numiții P.N. și A.D. prin intermediul numitului D.I., pentru efectuarea inspecțiilor tehnice la autoturisme, nu sunt dovedite, proprietarii autovehiculelor necunoscându-l pe inculpat. Asemenea, instanța a constatat că nu sunt probe care să convingă că inculpatul a săvârșit fapta de furt a celor 4 folii de securizare (pct. 6). În privința infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., în relație cu ing. G.M., instanța a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, amenințările imputate fiind în realitate atenționări ale subalternilor generate de greșeli și nu au legătură cu șantajul (pct. 7). Din același motiv s-a concluzionat cu privire la lipsa elementelor constitutive și ale infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (pct. 7). Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul. În dezvoltarea motivelor, parchetul a invocat netemeinicia dispozițiilor de achitare a inculpatului, greșita obligare a inculpatului la restituirea sumei de bani către R.I.G., beneficiarul traficului de influență, suma impunându-se a fi confiscată, precum și pentru greșita individualizare a pedepsei, impunându-se o sancțiune mai severă. Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea pentru toate infracțiunile și, în subsidiar, reducerea pedepselor, cu executarea celei rezultante la locul de muncă. Prin decizia penală nr. 37 din 17 ianuarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul parchetului, desființând hotărârea atacată și, rejudecând, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la câte 3 ani închisoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (denunțători P.N. și A.D.), în baza art. 194 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare și în temeiul art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., la 2 ani închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de câte 2 ani alături și de pedepsele principale stabilite pentru celelalte infracțiuni prevăzute de art. 254 C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită cu un an, în total 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen. A fost înlăturată aplicarea art. 86 7 C. pen. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 6.000.000 lei și s-a dispus restituirea sumelor de câte 1.000.000 lei denunțătorilor P.N. și A.D. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de control judiciar a constatat că inculpatul, pe de o parte, a săvârșit și infracțiunile de luare de mită pentru care instanța de fond l-a achitat, faptele existând și fiind dovedite prin denunțurile proprietarilor autoturismelor, declarațiile intermediarului D.I. și operațiile de vizare a inspecției tehnice, efectuate de inculpat, în ambele cazuri fără ca autovehiculele să fie faptic verificate, iar pe de altă parte, că sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la fals și șantaj, existând latura subiectivă a infracțiunilor în discuție atâta timp cât șeful stației, G.M., a fost constrâns sub amenințarea închiderii stației să întocmească în fals raportul de inspecție nr. 5631 din 9 mai 2001 și tot prin constrângere sub forma amenințării inculpatul a urmărit să obțină în mod injust un folos, constând în efectuarea inspecțiilor tehnice pentru toți fără respectarea condițiilor legale. În raport de gravitatea și multitudinea faptelor reținute și de atitudinea nesinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului, s-a apreciat că scopul pedepsei, aplicată într-un cuantum sporit, nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim privativ de libertate. Împotriva deciziei penale sus-menționate inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru: greșita condamnare în cazurile în care instanța fondului a dispus achitarea; greșita condamnare pentru infracțiunile de luare de mită în legătură cu faptele de la pct. 9-12 întrucât, conform adresei nr. 643/2002 a R.A.R., Dâmbovița, inculpatul nu avea competența efectuării inspecțiilor tehnice decât la vehiculele sub 3,5 tone masa maximă autorizată (pavilioanele apicole având masa maximă peste acest tonaj); greșita condamnare în legătură cu denunțătorii P.A. și D.C. (pct. 1 și 2), existând contraziceri în declarațiile acestora în ceea ce privește scopul remiterii unor sume de bani, care în realitate au fost date inculpatului cu titlu de împrumut; greșita condamnare pentru infracțiunea de trafic de influență, întrucât inculpatul nu s-a prevalat concret că are influență pe lângă o anumită persoană; greșita individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și al modalității de executare. În finalul criticilor s-a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond sau casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs privesc cazurile de casare arătate de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 14, 18 C. proc. pen., însă nu sunt fondate. În cauză a fost administrat un material probator amplu, determinat și de atitudinea procesuală constantă a inculpatului de negare a celor mai multe dintre faptele imputate. Chiar dacă, în cursul urmăririi penale, la procuror, inculpatul a recunoscut primirea unor sume de bani de la martorii P.A. și D.C. pentru a le asigura înmatricularea autoturismelor care nu îndeplineau condițiile legale, în cursul judecății inculpatul și-a modificat apărarea, susținând că fiind prieten cu proprietarii autoturismelor, a primit banii sub formă de împrumut. Această nouă versiune a inculpatului este ferm contrazisă atât de către cei doi denunțători, cât și de martorii C.D.T.E. și N.G., care au asistat, în momente diferite, la remiterea sumelor către inculpat, cunoscând scopul pentru care au fost date, precum și împrejurarea în care, motivat de dorința de a obține de la inculpat măcar un act, P.A. a acceptat întocmirea unei chitanțe care a consemnat că între cei doi s-a efectuat un împrumut. În condiții similare a întocmit chitanță pentru împrumut și martorul D.C., care a reușit să obțină restituirea sumei de la părinții inculpatului. Nu este întemeiată nici critica privind condamnarea inculpatului de către instanța de apel după ce acesta a fost achitat de către instanța de fond pentru infracțiunile de luare de mită, denunțători P.N. și A.D., șantaj și instigare la fals. Existența faptelor și a vinovăției inculpatului au fost reținute pe baza probelor, judicios analizate și logic interpretate, în contextul și al practicilor ilegale ale acestuia, în aceeași modalitate, dovedite fără echivoc. Faptul că denunțătorii au remis prin intermediar sumele de bani pentru ca inculpatul să facă acte contrare regulilor de atestare a inspecției tehnice auto nu înlătură răspunderea acestuia în condițiile prevăzute de art. 254 C. pen., fiind dovedită implicarea sa prin declarația completă dată de P.N. la procuror, în care confirmă prezența inspectorului la domiciliul său timp de circa un minut pentru a vedea autoturismul, precum și prin declarațiile martorului D.G.I. și procesul verbal de confruntare, toate coroborate cu faptul atestării stării tehnice a celor două autoturisme fără să fi fost deplasate la stația de verificare. Concluzia instanței de apel cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunilor de șantaj și instigare la fals este, de asemenea, întemeiată pe mijloacele de probă administrate, respectiv declarațiile numiților G.M. și I.G., care detaliază constrângerile prin amenințări cu închiderea stației și concedierea din serviciu, din partea inculpatului, care le cerea să ateste efectuarea inspecțiilor tehnice fără să fi fost prezentate autoturismele. Constrângerile în modalitatea arătată pentru a-l determina pe ing. G.M. să ateste în fals efectuarea inspecțiilor tehnice la autoturisme, faptă comisă de către inculpat pentru a obține astfel, injust folosul constând în atestatul inspecției tehnice, pentru proprietari, realizează conținutul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. Legea penală nu prevede alte condiții pentru existența infracțiunii, astfel că toate comentariile care fac referire la alte elemente nu afectează conținutul constitutiv al infracțiunii ci evocă doar diferite situații și modalități faptice. Susținerile inculpatului potrivit cărora nu avea atribuții de serviciu în domeniul verificării vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și, de urmare, nici calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită pentru sumele de bani primite în legătură cu înscrierea în circulație a pavilioanelor apicole (pct. 9 – 12), sunt nefondate. Adresa nr. 643/2002 a R.A.R. Dâmbovița, invocată în apărare, confirmă, într-adevăr, că inculpatul nu putea să efectueze inspecții tehnice decât la vehicule sub 3,5 tone. Aceeași adresă însă, menționează că inculpatul avea posibilitatea să efectueze omologări la orice tip de vehicule, fiind supuse omologării și pavilioanele apicole. Or, proprietarii pavilioanelor apicole i-au remis inculpatului sume de bani pentru a realiza omologarea acestora în vederea eliberării cărților de identitate, astfel încât, actul pe care făptuitorul a promis că îl va îndeplini și pentru care a pretins necuvenit sumele de bani intra în atribuțiile sale de serviciu. Nici critica privind greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență nu este întemeiată. Cumpărătorul de influență R.I.G. declară că inculpatul, aflând că îl interesează efectuarea unei revizii tehnice la Dacia 1307 Papuc, i-a oferit ajutorul, promițându-i că va interveni pe lângă O.B. de la R.A.R. București pe care îl cunoaște și care va rezolva problema, pentru care însă i-a pretins și i-a dat suma de 6.000.000 lei. Așa fiind, acțiunile inculpatului, în sensul că nu ar fi indicat concret instituția și persoana pe lângă care va interveni, nu sunt sincere. În sfârșit, în referire la critica privind greșita individualizare a pedepsei, Curtea constată că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare a fost aplicată prin observarea riguroasă a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Au fost, astfel, avute în vedere limitele speciale legale ale pedepsei, gradul ridicat de pericol social generic al infracțiunilor și cel concret, precum și persoana inculpatului, care este tânăr și fără antecedente penale. În raport de toate acestea, instanțele au stabilit pedepse la limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunile mai grave săvârșite și, acordând întemeiat semnificație pericolului social al pluralității de infracțiuni, a sporit pedeapsa cu un an, dispunând executarea pedepsei de 4 ani închisoare în regim de detenție. În cuantumul astfel stabilit și modalitatea de executare arătată, pedeapsa este justificată și necesară prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui caz de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, se va dispune respingerea recursului inculpatului N.B.C. ca nefondat.