ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 456/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov, Secția penală, în baza art.300 2 din C.proc.pen., a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M.Z. deținut în Penitenciarul Codlea. Hotărând astfel, tribunalul a constatat că inculpatul a fost arestat prin Ordonanța procurorului, din 24 iunie 2003, în temeiul art.148 lit.f și h C.proc.pen., în legătură cu fapta din 22 iunie 2003, constând în aplicarea unor lovituri repetate, cu picioarele în zona toraco-abdominală, părții vătămate V.I. provocându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol. M.Z.

a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.20-21, raportate la art.174, 175 lit.i, cu aplicarea art.37 lit.b C.pen., iar prin sentința penală nr.68 din 19 decembrie 2003, Tribunalul Covasna l-a condamnat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. În context, temeiurile arestării, menționează instanța, au fost corect reținute și ele se mențin, având în vedere că ulterior arestării, în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, au fost administrate probe ce au determinat condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Totodată, instanța a apreciat în mod just că, „chiar dacă această soluție nu înlătură prezumția de nevinovăție, văzând și modul concret de săvârșire a faptei”, se impune menținerea măsurii arestării preventive.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs, pe care apărătorul desemnat din oficiu, în lipsa sa, l-a susținut, în sensul revocării măsurii arestării preventive și judecarea sa în continuare în stare de libertate. Examinând recursul inculpatului în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și a dispozițiilor legale în vigoare Înalta Curte constată recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, instanța de control judiciar, investită cu judecarea apelului declarat de inculpat împtriva sentinței penale prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare, a constatat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea sa de libertate, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile cuprinse în art.160 b alin.3 C.pen., coroborate cu cele ale art.148 alin.1 lit.f și h din același cod, cu atât mai mult cu cât a intervenit și o hotărâre de condamnare.

În concluzie, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.385 15 alin.1 pct.1 lit.b C.proc.pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr.110/P/Ap/2004 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr.110/P/Ap/2004. Obligă pe inculpat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2004.