ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 456/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 13 ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov, Secția penală, în baza

art.300

2

din C.proc.pen., a dispus menținerea stării de arest

preventiv a inculpatului M.Z.  deținut în Penitenciarul Codlea.

Hotărând

astfel, tribunalul a constatat că inculpatul a fost arestat prin Ordonanța

procurorului, din 24 iunie 2003, în temeiul art.148 lit.f și h C.proc.pen., în

legătură cu fapta din 22 iunie 2003, constând în aplicarea unor lovituri

repetate, cu picioarele în zona toraco-abdominală, părții vătămate V.I.

provocându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol.

M.Z. a

fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută și pedepsită de art.20-21, raportate la art.174, 175

lit.i, cu aplicarea art.37 lit.b C.pen., iar prin sentința penală nr.68 din 19

decembrie 2003, Tribunalul Covasna l-a condamnat la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen.

În

context, temeiurile arestării, menționează instanța, au fost corect reținute și

ele se mențin, având în vedere că ulterior arestării, în cursul urmăririi

penale și a cercetării judecătorești, au fost administrate probe ce au

determinat condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă

la omor calificat.

Totodată,

instanța a apreciat în mod just că, „chiar dacă această soluție nu înlătură

prezumția de nevinovăție, văzând și modul concret de săvârșire a faptei”, se

impune menținerea măsurii arestării preventive.

În

termen legal, inculpatul a declarat recurs, pe care apărătorul desemnat din

oficiu, în lipsa sa, l-a susținut, în sensul revocării măsurii arestării

preventive și judecarea sa în continuare în stare de libertate.

Examinând

recursul inculpatului în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și a

dispozițiilor legale în vigoare Înalta Curte constată recursul nefondat, urmând

a fi respins.

În

acest sens, instanța de control judiciar, investită cu judecarea apelului

declarat de inculpat împtriva sentinței penale prin care a fost condamnat la 10

ani închisoare, a constatat în mod corect că temeiurile care au determinat

arestarea, impun în continuare privarea sa de libertate, astfel cum prevăd în

mod expres dispozițiile cuprinse în art.160

b

alin.3 C.pen.,

coroborate cu cele ale art.148 alin.1 lit.f și h din același cod, cu atât mai

mult cu cât a intervenit și o hotărâre de condamnare.

În

concluzie, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza

art.385

15

alin.1 pct.1 lit.b C.proc.pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2004

a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr.110/P/Ap/2004 și îl va obliga

pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva încheierii din 13

ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr.110/P/Ap/2004.

Obligă

pe inculpat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 26 ianuarie 2004.