Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 400/2004

HOTĂRÂRE
03.02.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 400/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003 reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea solicitând să-i fie acordate drepturile prevăzute de art.1 lit. c) din Legea nr.189/2000 pentru perioada 8 noiembrie 2000 – 1 septembrie 2002. Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 5/CA din 23 ianuarie 2003 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat cerere de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 la data de 12 august 2002 și în conformitate cu art. 5 din H.G.

nr.127/2002 îndemnizația se acordă cu luna următoare depunerii cererii, în speță 1 septembrie 2002. Impotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul urmează a fi respins ca tardiv declarat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că sentința atacată a fost comunicată reclamantului la data de 4 februarie 2003 așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de fond. In conformitate cu dispozițiile art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă. Este de menționat că, potrivit dispozițiilor înscrise în art.103 C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

In speță, hotărârea atacată a fost comunicată la data de 4 februarie2003 iar recursul a fost declarat la 14 februarie 2003 fiind însă depus la Înalta Curte de Casație și Justiție contrar dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., de unde a fost restituit recurentului cu mențiunea de a fi depus la instanța care a pronunțat sentința atacată. Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ la data de 3 martie 2003 cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. Prin urmare, nerespectarea termenului legal pentru declararea recursului atrage decăderea din dreptul de a mai fi analizat criticile aduse sentinței atacate, de către instanța de judecată.

Așa fiind, recursul urmează a fi respins ca tardiv declarat.

DECIDE: Respinge ca tardiv recursul declarat de P.A. împotriva sentinței civile nr. 5/CA din 23 ianuarie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 40/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 iunie 2003, reclamantul R.M.T. a solicitat anularea Hotărârii nr.9553 din 16 aprilie 2003 emisă de Casa Județeană de Pensi
ÎCCJ 2003-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1111/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.L.T. împotriva sentinței civile nr.120 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal, părțile în cauză, respectiv, recurent
ÎCCJ 2004-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2004
. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea recurată i-a fost comunicată pârâtei la data de 24 iulie 2003, și că aceasta a declarat recurs la data de 12 august 2003. Cum, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc.
ÎCCJ 2003-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4299/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 martie 2003, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii
ÎCCJ 2004-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2004
că hotărârea recurată i-a fost comunicată pârâtei la data de 24 iulie 2003 și că aceasta a declarat recurs la data de 12 august 2003. Cum, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. termenul de declarare a recursului este de 15 zile de l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă