Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4916/2003

HOTĂRÂRE
31.10.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4916/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 509 din 1 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost condamnat inculpatul M.C. la pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 din același cod. Au mai fost condamnați, prin aceeași sentință, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și inculpații Z.V.V., B.C. și C.C. Inculpații au fost obligați, în solidar, la 1.050.000 lei despăgubiri civile către partea civilă C.P. și la 1.977.124 lei cu același titlu către Spitalul Sf.

Spiridon Iași. S-a reținut, în esență, că, în ziua de 7 septembrie 2001 cei 4 inculpați au deposedat prin violență pe partea civilă C.P. de suma de 900.000 lei. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 49 din 11 februarie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând să fie achitat, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că a participat la săvârșirea acestei infracțiuni. Recursul inculpatului nu este fondat. Starea de fapt și vinovăția inculpatului a fost corect reținută și în concordanță cu probele administrate. Participarea inculpatului M.C. la săvârșirea faptei este confirmată de partea vătămată și ceilalți inculpați prin declarațiile date, în cursul urmăririi penale.

Astfel, este cert stabilit că, după ce inculpatul Z.V.V. a lovit victima cu pumnul în zona feței, doborând-o la pământ, inculpații B.C. și M.C. au căutat-o prin buzunare și au deposedat-o de suma de 900.000 lei. Față de această situație, motivul de casare invocat de inculpat este nefondat, recursul acestuia urmând a fi respins ca atare. Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 49 din 11 februarie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-07-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3280/2003
ă. S-au menținut pedepsele aplicate și celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei instanței de apel inculpatul a declarat recurs solicitând, ca și în apel, reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat. Infracțiunea de tâ
ÎCCJ 2009-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3792/2009
vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Având în vedere că anterior inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 63/1999 a Tribunalului Iași la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzut
ÎCCJ 2003-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1568/2003
(1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu sunt fondate. Inculpații au comis o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social determinat de comiterea faptei de 3 persoane împreună, într-un loc public, au avut pe parcursul procesului o atitudine ne
ÎCCJ 2003-09-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4012/2003
uiași articol, constată că recursul este nefondat. Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, inculpatul la data de 26 august 2002 a deposedat prin violență pe partea vătămată C.I. de suma de 650.000 lei și buletinul de identitat
ÎCCJ 2006-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 501/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 447 din 17 noiembrie 2004, R.Șt., la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă