ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4012/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 293 din 2

decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul C.F. din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și în baza acestor ultime texte

de lege l-a condamnat pe inculpatul C.F. la 3 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., a dedus

prevenția inculpatului de la 2 septembrie 2002, la zi.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a

revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 64 de zile din

pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1531 din 19 noiembrie

2001 a Judecătoriei Giurgiu, rest pe care îl contopește în pedeapsa aplicată

prin prezenta.

Inculpatul va executa pedeapsa cea

mai grea de 3 ani și 3 luni închisoare.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții vătămate C.I. suma de 600.000 lei despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond, a reținut următoarele: la data de 26 august 2002, partea

vătămată C.I., în vârstă de 72 de ani, a primit suma de 743.000 lei,

reprezentând pensia acesteia lunară. În jurul orelor 9,00, partea vătămată a

făcut mai multe cumpărături din magazinele de pe raza comunei Vedea. În

momentul când a intrat în localul SC N. SRL în incinta acestuia se afla

inculpatul C.F., care consuma alcool la una dintre mese. Partea vătămată s-a oprit

lângă masa acestuia, a pus sacoșa pe care o avea asupra sa pe masă, scoțând, în

fața inculpatului C.F., mănușa în care se afla în mare parte pensia pe care

tocmai o ridicase de la poștă. După ce a luat o bancnotă de 50.000 lei, partea

vătămată a pus restul banilor în aceeași mănușă, pe care a așezat-o în sacoșă,

sacoșa a fost lăsată pe masa la care consuma alcool inculpatul.

Partea vătămată s-a îndreptat spre

bar pentru a face cumpărături, după care, privind în urmă, l-a observat pe

inculpatul C.F. că îi caută în sacoșă, reușind să-și însușească mănușa în care

se aflau banii, două cupoane de pensie și buletinul de identitate aparținând

părții vătămate.

Partea vătămată s-a îndreptat spre

inculpat, reproșându-i comportamentul său, însă el a devenit agresiv, a lovit

partea vătămată, după care a fugit.

În urma loviturilor primite, partea

vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 3-4

zile de îngrijiri medicale (raportul medico-legal nr. 436/E/II din 3 septembrie

2002 I.M.L. Giurgiu).

La data de 30 august 2002, organele

de poliție au efectuat o percheziție asupra inculpatului C.F., găsind asupra sa

buletinul de identitate aparținând părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul C.F.

În apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Giurgiu, se susține că în mod greșit s-a schimbat

încadrarea juridică a faptei din tâlhărie în infracțiunea de furt calificat și

că la pedeapsă nu au fost aplicate dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen.

Inculpatul în apelul său a solicitat

micșorarea pedepsei.

Curtea având în

vedere apelul declarat de parchet, în limita motivelor invocate, precum și

apelul inculpatului și analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept

potrivit dispozițiilor art. 371 și art. 378 C. proc. pen., constată ca fondat

apelul parchetului și nefondat al inculpatului pentru următoarele considerente:

S-a reținut că, din probele

administrate la urmărire, partea vătămată C.I. a fost deposedată de bani și

buletinul de identitate prin violență. Inculpatul recunoaște că i-a luat părții

vătămate banii și buletinul, că a lovit-o pe aceasta cu palma și reversul

palmei, ocazie cu care partea vătămată s-a dezechilibrat.

În prezentarea materialului de

urmărire penală, de asemenea, recunoaște că regretă fapta, iar la declarația

luată de procuror în prezența apărătorului, susține că nu a lovit partea

vătămată, însă a împins-o și a fugit.

Că asupra părții vătămate s-au

exercitat violențe rezultă din raportul medico-legal, astfel că în mod greșit a

reținut tribunalul că urmările de violență constatate de actul medical în

raport și de starea confuză în care s-a prezentat victima la consult, nu ar fi

rezultatul agresiunii.

Starea de confuzie de care a dat

dovadă partea vătămată, femeie în vârstă de 72 ani, aspectul schizoid

deteriorativ, constatat în actul medical, sunt circumstanțe ce pledează în

favoarea acesteia, în sensul că ceea ce contează în ultimă instanță sunt

leziunile constatate pe fața părții vătămate în zona în care a avut loc

sustragerea banilor de către inculpat și nu faptul că partea vătămată nu a

putut, datorită incoerenței determinată de starea psihică, să prezinte fapta,

în cauză nu s-a făcut dovada că partea vătămată a fost victima unei alte

agresiuni decât cea a inculpatului.

În raport de această situație de

fapt, rezultată din probele dosarului în mod greșit instanța a schimbat

încadrarea juridică. Instanța fondului condamnându-l pe inculpat la pedeapsa

închisorii avea obligația să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 71 –

art. 64 C. pen., care reglementează pedeapsa complimentară și accesorie a

interzicerii unor drepturi, dispoziții care au caracter imperativ când se

dispune de instanță executarea pedepsei prin detenție.

Avându-se în vedere aspectele de mai

sus, Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu

în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a

desființat parțial sentința penală și în fond a schimbat încadrarea juridică în

conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de furt

calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă neexecutat de 64 zile din

pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1531/2001 a Judecătoriei Giurgiu,

rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 5 ani închisoare, pe care o va executa

inculpatul cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

A dedus prevenția la zi și s-au

menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.

Referitor la apelul inculpatului,

Curtea l-a respins, având în vedere că din probele dosarului rezultă că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, faptă deosebit de gravă și în

raport și de persoana inculpatului, cu statutul de recidivist, pedeapsa de 5

ani închisoare, minimul special prevăzut de lege pentru fapta săvârșită este

corect individualizată cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs, prin care a solicitat menținerea sentinței penale

sau în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Curtea examinând cauza, în raport de

motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 și 17

C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiași articol,

constată că recursul este nefondat.

Așa cum a rezultat din probele

administrate în cauză, inculpatul la data de 26 august 2002 a deposedat prin

violență pe partea vătămată C.I. de suma de 650.000 lei și buletinul de

identitate; în urma loviturilor primite partea vătămată a necesitat 3-4 zile

îngrijiri medicale.

În consecință, în mod corect s-a

reținut că încadrarea juridică corectă este cea reținută de instanța de apel,

respectiv tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. h), cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen.

Nici motivul cu privire la

individualizarea pedepsei nu este întemeiat, instanța orientându-se către

minimul special, în condițiile în care inculpatul este recidivist, astfel că o

reindividualizare, în sensul reducerii pedepsei nu se impune.

În consecință, în baza art. 358

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 239 din 7 mai 2003 a Curții de

Apel București, secția I penală, cu obligarea inculpatului la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 239 din 7 mai 2003 a Curții de

Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 2 septembrie 2002, la 25

septembrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului

1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 septembrie 2003.