ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 501/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 447 din 17 noiembrie 2004, R.Șt., la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) – art. 76 lit. b) C. pen., și a art. 71 – art. 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată T.E. nu se constituie parte civilă în cauză. S-au reținut, în esență, următoarele: În ziua de 13 iulie 2002, inculpatul R.Șt. i-a aplicat părții vătămate T.E., în vârstă de 80 de ani, mai multe lovituri cu pumnii, în zona feței, iar după ce aceasta a căzut la pământ, a continuat să o lovească cu picioarele în zona abdomenului, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 345 din 18 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu este autorul faptei, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante judiciare reținute. Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au dat faptei o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale. Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu cele ale martorilor, date în cursul cercetării judecătorești, M.C., G.Șt., C.V.

și B.C., precum și cu celelalte mijloace de probă, rezultă, în mod cert, că inculpatul a săvârșit fapta. Astfel, atât în cursul urmăririi penale, cât și la instanța de fond, martorul G.Șt. a declarat că „.. l-am văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată, pe data de 13 iulie 2002..”. Acesta o lovea cu pumnul, cu picioarele. Am văzut când i-a dat cu pumnii în cap, iar aceasta a căzut jos, apoi a lovit-o cu picioarele în piept și în spate. Am ieșit la poartă și l-am întrebat pe inculpat când trecea pe acolo, ce a făcut, a vrut să o omoare și acesta mi-a spus că „stai că îți dau și ție”. Susținerile inculpatului, că în ziua de 13 iulie 2002, a lucrat la săpatul șanțurilor, într-un alt sat, sunt infirmate atât de declarațiile martorilor C.V.

și B.C., cât și de evidențele scriptice de la Primăria Vinderei, unde inculpatul nu figurează că ar fi prestat acea muncă, în ziua respectivă. Nici cea de a doua critică a recurentului inculpat nu este întemeiată. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat tentativa la omor calificat (aplicând părții vătămate, în vârstă de 80 de ani, multiple lovituri, în zone vitale), precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (cu o atitudine nesinceră în cursul procesului penal), rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei aplicate, acordând eficiență maximă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., și circumstanțelor atenuante reținute, astfel că nu se impune reducerea acesteia.

Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.Șt. împotriva deciziei penale nr. 345 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2006.