ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4321/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Iași, inculpatul H.V. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., la pedeapsa de 14 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului pentru o durată de 30 zile, de la 26 ianuarie 2004, iar în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 29 octombrie 2003, la zi. Acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.M.

a fost admisă, dispunându-se obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 40.000.000 lei cu titlu de daune materiale și 100.000.000 lei reprezentând daune morale. S-a luat act că Spitalul Clinic nr. 3 Iași și Serviciul Județean de Ambulanță Iași nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea obiectului folosit la săvârșirea infracțiunii (un cazan din aluminiu, depus la I.P.J. Iași). În baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.M. suma de 6.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 15.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul H.V. și victima C.C. erau vecini și aveau neînțelegeri cu privire la modul de utilizare a unui șanț de scurgere a apei ce despărțea proprietățile lor. În ziua de 20 martie 2003, partea vătămată i-a reproșat inculpatului faptul că arunca reziduri în șanț. Inculpatul a lovit victima în cap cu cazanul de aluminiu pe care îl avea cu sine, doborând-o la pământ, în stare de inconștiență. Victima C.C. în vârstă de 49 ani a decedat la spital pe data de 28 martie 2003. Moartea victimei a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale consecutive fracturii de calotă iradiată la bază și meningo-encefalitei acute consecutive, complicată în evoluție cu bronho-pneumonie hipostatică.

Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect contondent (margine de cazan, etc.), între agresiune și deces existând legătură directă de cauzalitate (raport de autopsie medico-legală nr. 441 din 29 mai 2003 a Institutului de Medicină Legală Iași). Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a denunțului oral, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, schița locului faptei, acte medico-legale, declarațiile martorilor D.A., T.P., R.M., D.C.C., C.E., declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, susținând însă că aceasta a constituit o ripostă la agresiunea comisă de partea vătămată asupra sa.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 131 din 15 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținând arestarea preventivă a acestuia și deducând prevenția la zi. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul H.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17 și 17 1 C. proc.

pen. Examinând recursul Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt, au stabilit în mod just vinovăția inculpatului și au dat încadrarea juridică legală și temeinică faptei comise de acesta. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în raport de obiectul vulnerant folosit, zona vitală lezată, intensitatea loviturilor aplicate care au produs fractura calotei iradiată la bază și instalarea comei cerebrale, acțiunea de lovire exercitată de inculpatul H.V. nu poate fi încadrată decât în dispozițiile art. 174 C. pen., care incriminează infracțiunea de omor.

Inculpatul a încercat să mai lovească victima și după ce aceasta a căzut, scăpând cazanul din mână, în curtea acestuia. Comportamentul agresiv al inculpatului demonstrează intenția acestuia de a ucide victima, rezultat prevăzut și care, chiar dacă nu a fost urmărit, a fost acceptat ca fiind posibil să se producă. În aceste împrejurări, în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art. 183 C. pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte fiind caracterizată prin instalarea rezultatului letal din culpă, fără ca acesta să fi fost prevăzut și acceptat de inculpat, situație care nu se regăsește în cauză pentru motivele arătate mai sus. În consecință, critica formulată prin motivele de recurs, referitoare la încadrarea juridică, nu poate fi primită, fiind nefondată.

Și cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este neîntemeiat. Susținerile inculpatului, în sensul că victima l-a agresat, lovindu-l cu un par peste brațul stâng, nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, astfel că în favoarea acestuia nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. În consecință, neexistând dovezi că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții provocată de o atitudine violentă, agresivă a victimei, nici reducerea pedepsei nu poate opera, pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată și în măsură să asigure reinserția socială a acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului H.V. Timpul arestării preventive va fi dedus din durata pedepsei aplicate de la 29 octombrie 2003, la 22 iunie 2004. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr. 131 din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 29 octombrie 2003, la 22 iunie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2004.