ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4321/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 15

ianuarie 2004 a Tribunalului Iași, inculpatul

H.V.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174

C. pen., la pedeapsa de 14 ani închisoare și interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului pentru o durată de 30 zile,

de la 26 ianuarie 2004, iar în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția

de la 29 octombrie 2003, la zi.

Acțiunea civilă exercitată de partea

civilă C.M. a fost admisă, dispunându-se obligarea inculpatului la plata către

aceasta a sumei de 40.000.000 lei cu titlu de daune materiale și 100.000.000

lei reprezentând daune morale.

S-a luat act că Spitalul Clinic nr.

3 Iași și Serviciul Județean de Ambulanță Iași nu s-au constituit părți civile

în cauză.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea obiectului folosit la săvârșirea infracțiunii (un cazan

din aluminiu, depus la I.P.J. Iași).

În baza art. 193 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.M. suma de 6.500.000 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 15.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din

oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul H.V. și victima C.C. erau

vecini și aveau neînțelegeri cu privire la modul de utilizare a unui șanț de

scurgere a apei ce despărțea proprietățile lor.

În ziua de 20 martie 2003, partea

vătămată i-a reproșat inculpatului faptul că arunca reziduri în șanț.

Inculpatul a lovit victima în cap cu

cazanul de aluminiu pe care îl avea cu sine, doborând-o la pământ, în stare de

inconștiență.

Victima C.C. în vârstă de 49 ani a

decedat la spital pe data de 28 martie 2003.

Moartea victimei a fost violentă și

s-a datorat comei cerebrale consecutive fracturii de calotă iradiată la bază și

meningo-encefalitei acute consecutive, complicată în evoluție cu

bronho-pneumonie hipostatică. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu

obiect contondent (margine de cazan, etc.), între agresiune și deces existând

legătură directă de cauzalitate (raport de autopsie medico-legală nr. 441 din

29 mai 2003 a Institutului de Medicină Legală Iași).

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de consemnare a denunțului oral, proces-verbal de

cercetare la fața locului, planșe fotografice, schița locului faptei, acte

medico-legale, declarațiile martorilor D.A., T.P., R.M., D.C.C., C.E.,

declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în

sarcina sa, susținând însă că aceasta a constituit o ripostă la agresiunea

comisă de partea vătămată asupra sa.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 131 din 15 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului,

menținând arestarea preventivă a acestuia și deducând prevenția la zi.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul H.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor

atacate și, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în

sarcina sa din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

În subsidiar, a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea sa a circumstanței

atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17 și 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect

situația de fapt, au stabilit în mod just vinovăția inculpatului și au dat

încadrarea juridică legală și temeinică faptei comise de acesta.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că, în raport de obiectul vulnerant folosit, zona vitală lezată,

intensitatea loviturilor aplicate care au produs fractura calotei iradiată la

bază și instalarea comei cerebrale, acțiunea de lovire exercitată de inculpatul

H.V. nu poate fi încadrată decât în dispozițiile art. 174 C. pen., care

incriminează infracțiunea de omor.

Inculpatul a încercat să mai

lovească victima și după ce aceasta a căzut, scăpând cazanul din mână, în

curtea acestuia.

Comportamentul agresiv al

inculpatului demonstrează intenția acestuia de a ucide victima, rezultat

prevăzut și care, chiar dacă nu a fost urmărit, a fost acceptat ca fiind

posibil să se producă.

În aceste împrejurări, în cauză nu

pot fi reținute dispozițiile art. 183 C. pen., infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte fiind caracterizată prin instalarea rezultatului

letal din culpă, fără ca acesta să fi fost prevăzut și acceptat de inculpat,

situație care nu se regăsește în cauză pentru motivele arătate mai sus.

În consecință, critica formulată

prin motivele de recurs, referitoare la încadrarea juridică, nu poate fi

primită, fiind nefondată.

Și cu privire la cel de-al doilea

motiv de recurs formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este neîntemeiat.

Susținerile inculpatului, în sensul

că victima l-a agresat, lovindu-l cu un par peste brațul stâng, nu sunt

confirmate de probele administrate în cauză, astfel că în favoarea acestuia nu

poate fi reținută circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen.

În consecință, neexistând dovezi că

inculpatul a săvârșit infracțiunea sub imperiul unei puternice tulburări sau

emoții provocată de o atitudine violentă, agresivă a victimei, nici reducerea

pedepsei nu poate opera, pedeapsa aplicată inculpatului fiind just

individualizată și în măsură să asigure reinserția socială a acestuia, în

conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să respingă ca nefondat recursul inculpatului H.V.

Timpul arestării preventive va fi

dedus din durata pedepsei aplicate de la 29 octombrie 2003, la 22 iunie 2004.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr. 131 din 15 aprilie

2004 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 29 octombrie 2003, la 22 iunie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iunie 2004.