ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 459 din 26 noiembrie 2002, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul C.C.B. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) din același cod. S-a menținut starea de arest și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 5 august 2002, la zi. Inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului județean Botoșani, suma de 16.699.617 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului, constatându-se, totodată, că partea vătămată A.S.

nu s-a constituit parte civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20 iulie 2002, în timp ce se afla în barul A. din localitatea Victoria, unde consumase băuturi alcoolice, inculpatul a afirmat, fără temei, că barmana A.l. i-ar fi sustras o sumă de bani. Aflând despre incidentul produs, soțul acesteia, A.S., cei doi s-au luat la ceartă adresându-și expresii injurioase. Inculpatul s-a deplasat la domiciliu și după ce s-a înarmat cu un cuțit a revenit la bar, unde a continuat să insulte pe partea vătămată, încât aceasta enervată l-a lovit cu piciorul în abdomen. Ca urmare, inculpatul a ripostat lovind pe A.S. cu cuțitul în abdomen, cauzându-i leziuni grave (ruptură de intestin subțire și mezocolon transvers) care au necesitat pentru vindecare 28-30 zile de îngrijiri medicale, punând în primejdie viața victimei.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 26 din 3 februarie 2003, a respins, ca nefondat apelul prin care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., susținând că acționat asupra victimei cu cuțitul fără intenția de a-l ucide, întrucât aceasta îl lovise cu piciorul în abdomen. Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând, ca și în apel schimbarea încadrării juridice din tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea circumstanței atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și reducerea corespunzătoare a pedepsei, susținând că prin lovirea victimei cu cuțitul nu a urmărit uciderea acesteia, fapta fiind comisă în condițiile în care victima l-a agresat mai întâi. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că cele două instanțe au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare. Din probele administrate (foaia de observație clinică și certificatul medico-legal, dovada de ridicare a cuțitului corp delict și planșele fotografice efectuate cu acea ocazie, declarațiile constante ale părții vătămate, cât și declarațiile martorilor A.S., A.D., A.M.M., C.I.

și A.I., coroborate cu recunoașterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă fără dubiu, că la data de 20 iulie 2002, după ce consumase băuturi într-un local public, inculpatul a imputat barmanei A.I. în mod nejustificat, că i-ar fi sustras o sumă de bani. La intervenția soțului acesteia, cei doi s-au insultat reciproc. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său și după ce s-a înarmat cu un cuțit a revenit la bar, reluând conflictul cu A.S. Enervat, partea vătămată a lovit pe inculpat cu piciorul, situație în care acesta din urmă a ripostat, lovind victima cu cuțitul în regiunea abdominală.

Intenția inculpatului de a ucide rezultă din materialitatea faptelor, acesta lovind cu un cuțit, instrument apt de a ucide, cu intensitate asupra unei zone vitale a corpului victimei, regiunea abdominală, provocându-i leziuni grave (ruptură de intestin subțire și mezacolon transvers) care i-au pus viața în primejdie, ceea ce demonstrează că inculpatul a prevăzut rezultatul letal și l-a acceptat. Împrejurarea că decesul victimei nu s-a produs numai datorită intervenției chirurgicale de urgență, nu justifică schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. Susținerile inculpatului în sensul că săvârșirea faptei s-ar fi datorat acțiunii provocatoare a victimei, nu se confirmă, din probele administrate rezultând clar că incidentul a fost inițiat pe fondul consumului de băuturi alcoolice, de către inculpat, care la intervenția părții vătămate, a devenit violent.

Ulterior inculpatul s-a înarmat cu un cuțit și revenind la bar, a reluat conflictul cu partea vătămată în același mod, situație în care lovitura cu piciorul primită de la acesta nu poate justifica acțiunea sa deosebit de violentă cu un cuțit asupra unei zone vitale a victimei. Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta a fost corect individualizată, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cât și dispozițiile art. 52 din același cod, nejustificându-se redozarea ei. Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada, cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 5 august 2002, la zi. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.B. împotriva deciziei penale nr. 26 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 5 august 2002, la 15 mai 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2003.