ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 459 din 26

noiembrie 2002, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul C.C.B. la 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a)

și c) și art. 76 alin. (2) din același cod.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 5 august

2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească

Spitalului județean Botoșani, suma de 16.699.617 lei cheltuieli de spitalizare,

cu dobânda legală, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii până la

achitarea debitului, constatându-se, totodată, că partea vătămată A.S. nu s-a

constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că la data de 20 iulie 2002, în timp ce se afla în barul A. din

localitatea Victoria, unde consumase băuturi alcoolice, inculpatul a afirmat,

fără temei, că barmana A.l. i-ar fi sustras o sumă de bani. Aflând despre

incidentul produs, soțul acesteia, A.S., cei doi s-au luat la ceartă

adresându-și expresii injurioase. Inculpatul s-a deplasat la domiciliu și după

ce s-a înarmat cu un cuțit a revenit la bar, unde a continuat să insulte pe

partea vătămată, încât aceasta enervată l-a lovit cu piciorul în abdomen. Ca

urmare, inculpatul a ripostat lovind pe A.S. cu cuțitul în abdomen, cauzându-i

leziuni grave (ruptură de intestin subțire și mezocolon transvers) care au necesitat

pentru vindecare 28-30 zile de îngrijiri medicale, punând în primejdie viața

victimei.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 26 din 3 februarie 2003, a respins, ca nefondat apelul prin care

inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C.

pen., susținând că acționat asupra victimei cu cuțitul fără intenția de a-l

ucide, întrucât aceasta îl lovise cu piciorul în abdomen.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., solicitând, ca și în apel schimbarea încadrării juridice din tentativa la

omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.

pen., cu aplicarea circumstanței atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și reducerea corespunzătoare a pedepsei, susținând că prin lovirea victimei cu

cuțitul nu a urmărit uciderea acesteia, fapta fiind comisă în condițiile în

care victima l-a agresat mai întâi.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că cele două instanțe au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 174

și art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (foaia de

observație clinică și certificatul medico-legal, dovada de ridicare a cuțitului

corp delict și planșele fotografice efectuate cu acea ocazie, declarațiile

constante ale părții vătămate, cât și declarațiile martorilor A.S., A.D., A.M.M.,

C.I. și A.I., coroborate cu recunoașterile inculpatului) care au fost analizate

în considerentele celor două hotărâri, rezultă fără dubiu, că la data de 20

iulie 2002, după ce consumase băuturi într-un local public, inculpatul a

imputat barmanei A.I. în mod nejustificat, că i-ar fi sustras o sumă de bani.

La intervenția soțului acesteia, cei doi s-au insultat reciproc.

Fiind în stare de ebrietate,

inculpatul s-a deplasat la domiciliul său și după ce s-a înarmat cu un cuțit a

revenit la bar, reluând conflictul cu A.S. Enervat, partea vătămată a lovit pe

inculpat cu piciorul, situație în care acesta din urmă a ripostat, lovind victima

cu cuțitul în regiunea abdominală.

Intenția inculpatului de a ucide

rezultă din materialitatea faptelor, acesta lovind cu un cuțit, instrument apt

de a ucide, cu intensitate asupra unei zone vitale a corpului victimei,

regiunea abdominală, provocându-i leziuni grave (ruptură de intestin subțire și

mezacolon transvers) care i-au pus viața în primejdie, ceea ce demonstrează că

inculpatul a prevăzut rezultatul letal și l-a acceptat.

Împrejurarea că decesul victimei nu

s-a produs numai datorită intervenției chirurgicale de urgență, nu justifică

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.

Susținerile inculpatului în sensul

că săvârșirea faptei s-ar fi datorat acțiunii provocatoare a victimei, nu se

confirmă, din probele administrate rezultând clar că incidentul a fost inițiat

pe fondul consumului de băuturi alcoolice, de către inculpat, care la

intervenția părții vătămate, a devenit violent. Ulterior inculpatul s-a înarmat

cu un cuțit și revenind la bar, a reluat conflictul cu partea vătămată în

același mod, situație în care lovitura cu piciorul primită de la acesta nu

poate justifica acțiunea sa deosebit de violentă cu un cuțit asupra unei zone

vitale a victimei.

Referitor la pedeapsa aplicată, se

constată că aceasta a fost corect individualizată, instanța de fond având în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cât și dispozițiile art. 52 din

același cod, nejustificându-se redozarea ei.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge

recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, perioada, cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 5 august 2002, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.C.B. împotriva deciziei penale nr. 26 din 3 februarie

2003 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsă reținerea și

arestarea preventivă de la 5 august 2002, la 15 mai 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 mai 2003.