ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2465/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 39/I/ A

din 27 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1785/P/2004, Curtea de Apel

Oradea în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a dispus

menținerea stării de arest a inculpatului D.C. trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și viol în stare de recidivă

postcondamnatorie.

În motivarea acestei încheieri s-a

arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu

respectarea dispozițiilor legale și că temeiurile care au determinat arestarea

subzistă, se impune menținerea acestei măsuri în condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita menținere a măsurii

arestării preventive, întrucât în cauză nu mai subzistă, în opinia sa, motivele

pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, astfel că solicită revocarea

arestării preventive.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică o astfel de privare, dispune menținerea acestei măsuri.

În cauză, verificând actele și

lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor se constată că temeiul juridic pentru

care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile

art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen., respectiv inculpatul este recidivist, și

pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în

libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de

inculpat raportat la cele mai sus arătate se constată că temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut, mai mult

chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin

care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în

judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Față de această situație urmează a

se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea

măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri

care să ducă la revocarea acestei măsuri cu atât mai mult cu cât, de la data

arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice o

astfel de cerere.

În consecință, pentru considerentele

arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat

și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii penale nr. 39/I/A/2004 din 27

aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 1785/P/2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2004.