ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2465/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 39/I/ A din 27 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1785/P/2004, Curtea de Apel Oradea în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului D.C. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și viol în stare de recidivă postcondamnatorie. În motivarea acestei încheieri s-a arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, se impune menținerea acestei măsuri în condițiile legii. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză nu mai subzistă, în opinia sa, motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, astfel că solicită revocarea arestării preventive.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică o astfel de privare, dispune menținerea acestei măsuri. În cauză, verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen., respectiv inculpatul este recidivist, și pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele mai sus arătate se constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel. Față de această situație urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice o astfel de cerere.

În consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii penale nr. 39/I/A/2004 din 27 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 1785/P/2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2004.