Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5660/2004

HOTĂRÂRE
01.11.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5660/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Județean Bihor Oradea, secția penală, prin sentința penală nr. 263/P/2004 din 14 iunie 2004, a condamnat pe inculpatul D.B. la 4 ani închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie săvârșite în condițiile, prevăzute de art. 33 și art. 34 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. Curtea de Apel Oradea, secția penală, având de soluționat apelul inculpatului declarat împotriva sentinței de condamnare, prin încheierea de ședință nr. 92/I.A./2004 din 19 octombrie 2004 a menținut starea de arest a inculpatului susținând că, temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri, se mențin.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, reiterând aspectele invocate la instanța de apel, în sensul că măsura arestării preventive nu se mai justifică în prezent. Recursul este nefondat. Potrivit art. 160 h C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic dar nu mai târziu de 40 zile legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului minor. Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., a constatat potrivit art. 160 h alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. În recurs, apărătorul inculpatului solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea acestuia în stare de libertate.

Așa fiind, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă, respectiv că infracțiunile de tâlhărie și furt calificat se pedepsesc cu închisoare mai mare de 4 ani, se mențin, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate, în raport de aceste fapte, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, urmează a se reține că soluția adoptată este legală și temeinică. În consecință, urmează a respinge recursul inculpatului. Văzând și art. 192 C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.B. împotriva încheierii nr. 92/I.A./2004 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel Oradea, în dosarul nr. 3046/P/2004. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2465/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 39/I/ A din 27 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1785/P/2004, Curtea de Apel Oradea în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen
ÎCCJ 2004-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5995/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 95/IA/2004 din 29 octombrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția penală, investită cu judecarea apelului declarat de inculpați împotri
ÎCCJ 2004-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2203/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 31/I/A din 16 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1665/P/2004 de Curtea de Apel Oradea, verificându-se din oficiu, legalitatea măsurii ar
ÎCCJ 2004-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2004
Asupra recursului de față, Din actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul Bihor Oradea, prin sentința nr. 90 din 9 martie 2004, condamnă pe inculpatul P.I. la 7 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută
ÎCCJ 2004-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 301 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor, inculpatul B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă