ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5944/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19 noiembrie 2002,

reclamanții B.V., ș.a., au chemat în judecată Ministerul Justiției și

Tribunalul Alba, solicitând obligarea pârâților la plata sumelor ce reprezintă

diferența de salariu pentru perioada mai – octombrie 2000, raportat la valoarea

de referință sectorială aplicabilă de 1.140.800 lei stabilită prin art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 134/1999, cu aplicarea coeficientului de inflație, precum și

pentru perioada ianuarie 2002 – noiembrie 2002, raportat la valoarea de referință

sectorială de 1.515.280 lei, stabilită prin O.G. nr. 83/2000 coroborate cu

dispozițiile O.U.G. nr. 187/2001 și având în vedere prevederile Legii nr.

743/2001.

Tribunalul

Alba a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice, pentru ca, în situația admiterii acțiunii reclamanților, să fie

obligat să plătească sumele solicitate de aceștia, având în vedere că la

elaborarea proiectului de rectificare bugetară pe anul 2002, cât și în

proiectul de buget pe anul 2003 s-au solicitat fondurile suplimentare necesare

aplicării dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 83/2000, referitoare la

aplicarea valorii de referință sectorială, însă Ministerul Finanțelor Publice

nu a alocat sumele solicitate.

Prin

sentința civilă nr. 1147 din 19 decembrie 2002, Tribunalul Alba a admis

acțiunea și cererea de chemare în garanție. Prin urmare, pârâții au fost

obligați la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea greșită a

valorii de referință sectorială pe perioada iulie – octombrie 2000 și pe

perioada ianuarie – noiembrie 2002, reactualizate, cu aplicarea coeficientului

de inflație.

De

asemenea, pârâții au fost obligați, ca pe viitor, începând cu data de 1 decembrie

2002, să recalculeze și să plătească în conformitate cu art. 1

1

alin.

(3) din Legea nr. 50/1996, respectiv luând în calcul valoarea de referință

sectorială de 1.515.280 lei, indemnizația de magistrat și celelalte drepturi

care se determină în raport de venitul salarial, pentru fiecare reclamant în

parte.

În

motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că salarizarea magistraților

și a personalului auxiliar se face pe baza prevederilor Legii nr. 50/1996, cu

modificările și completările ulterioare, luându-se ca bază de calcul valoarea

de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică

alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Această

valoare de referință sectorială a fost stabilită prin Legea nr. 76/2000,

începând cu luna mai 2000, la suma de 1.140.800 lei.

Aceeași

motivare a stat și la baza admiterii capătului 3 de cerere, respectiv acordarea

diferențelor salariale cuvenite perioadei ianuarie – noiembrie 2002, raportat

la o valoare de referință sectorială de 1.515.280 lei.

Conform

art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, a fost admisă cererea

de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că

acesta coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu

privire la sistemul bugetar.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și chematul în

garanție Ministerului Finanțelor Publice.

Curtea

de Apel Alba-Iulia, prin decizia nr. 1013 din 21 aprilie 2003, a respins ca

nefondat recursul declarat de

Ministerul Justiției și a admis recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice, modificând sentința recurată, în sensul respingerii cererii

de chemare în garanție și înlăturării obligațiilor stabilite prin sentință în

sarcina Ministerului Finanțelor Publice.

Cu

privire la recursul Ministerului Justiției, Curtea de Apel a reținut în

motivarea deciziei că dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 se

aplică în întregime reclamanților, prin alin. (5) din acest act normativ nefiind

exceptați și că, prevederile art. II, teza I din O.G. nr. 83/2000 nu conferă un

caracter supletiv normelor ce reglementează în conținutul ordonanței

indemnizațiile magistraților și personalului auxiliar.

Referitor

la recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice,

Curtea l-a admis, cu motivarea că, în domeniul litigiilor de muncă, cererea de

chemare în garanție este inadmisibilă, deoarece dreptul muncii are un caracter

specific atât în ce privește normele de drept substanțial, cât și în privința

normelor procedurale, iar raporturile dintre pârâtă și chemata în garanție nu

sunt raporturi de dreptul muncii, pentru a putea fi soluționate pe această

cale.

Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

a declarat recurs în anulare

împotriva sentinței nr. 1147 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Alba și a

deciziei nr. 1013 din 21 aprilie 2003 a

Curții de Apel Alba-Iulia, considerând că au fost pronunțate,

în parte, cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, impunându-se casarea în parte a hotărârilor criticate

și, pe fond, respingerea acțiunii, precum și a cererii de chemare în judecată.

În

motivarea recursului în anulare se arată că aplicabile în cauză erau

Legea nr. 50/1996, respectiv O.G.

nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea acestei legi, și nu actele

normative invocate în considerentele hotărârilor criticate.

Se

mai susține că dispozițiile art. 1

1

din

O.G. nr. 83/2000

trebuiau coroborate cu dispozițiile

art. II, teza I din același act normativ potrivit cărora “prevederile

ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate

Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții

Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor

corespunzătoare”. De aceea, având în vedere că O.G. nr. 83/2000

s-a aplicat abia de la 1 noiembrie

2000, după suplimentarea bugetului, este nelegală obligarea pârâților să

recalculeze salariul pentru perioada mai – octombrie 2000.

Recursul

în anulare este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor

urma:

Salarizarea

personalului din organele autorității judecătorești a fost reglementată prin

Legea nr. 50/1996.

Prin

Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar și a

stabilirii indemnizației pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate

publică a fost stabilit un nou sistem de stabilire a acestor drepturi,

elementele sale principale fiind valoarea de referință universală, indicatorii

de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

În

vederea corelării celor două acte normative, ținând seama de statutul Justiției

de putere în stat, alături de puterea legislativă și cea executivă, s-a adoptat

O.G. nr. 134/1999

privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte

categorii de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se

aceeași valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de

Legea nr. 154/1998, începând cu luna

septembrie 1999.

Prin

Legea nr. 76 din 4 mai 2000 privind bugetul de stat pe anul 2000 au fost

modificate valoarea de referință universală și indicatorii de prioritate

intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998, în sensul că începând cu luna

mai a anului 2000, valoarea de referință sectorială s-a stabilit la 1.140.800

lei, cum corect au reținut și instanțele.

De

altfel, nici recursul în anulare nu contestă existența, reglementată de lege, a

principiului egalității valorii de referință consacrat expres de O.G. nr.

83/2000

pentru

modificarea și completarea

Legii nr. 50/1996. Se arată însă că, în virtutea art. IX din O.G. nr.

83/2000

aplicarea în

practică a corelării indicelui de referință ar fi fost condiționată de

suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru instituțiile la care se referă art.

II.

Referitor

la această susținere, Curtea constată că deși textul art. IX este întocmai

reprodus, acest lucru nu poate conduce la admiterea recursului în anulare,

nefiind întrunită cerința încălcării esențiale a legii, impusă de art. 330 pct.

2 C. proc. civ.(text în prezent abrogat).

Ceea

ce trebuie reținut din expunerea anterioară a evoluției legislative în materie

de salarizare este voința legiuitorului de a restabili egalitatea, din acest

punct de vedere, între persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul

celor trei autorități ale unui stat de drept: autoritatea legislativă,

autoritatea executivă și autoritatea judecătorească.

Principiul

stabilit prin O.U.G.

nr.

134/1999

este

necontestat, iar Legea bugetului de stat pe anul 2000, publicată în luna mai a

aceluiași an, a stabilit și cuantumul valorii de referință aplicabil, astfel

încât de la acea dată, pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească

potrivit noilor valori drepturile salariale. Lipsa fondurilor alocate de la

bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine cel mult

amânarea plății drepturilor cuvenite, dar în nici un caz negarea existenței

acestora.

Pentru

aceste considerente, Curtea constată că hotărârile criticate au fost pronunțate

cu respectarea legii, impunându-se astfel respingerea ca nefondat a recursului

în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței nr. 1147 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Alba și a

deciziei nr. 1013 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.