ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6677/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanții G.D., ș.a., judecători la Tribunalul Alba, au chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Alba pentru obligarea acestora la plata sumelor reprezentând: 1) – diferențe salariale cuvenite reclamanților pe perioada mai-octombrie 2000, rezultate din aplicarea unei greșite valori de referință sectorială de 685.739 lei în loc de 1.140.800 lei; 2) – despăgubiri civile pentru valoarea actualizată cu indicele de inflație la zi a sumelor de la pct. 1; 3) – diferențe salariale cuvenite reclamanților pe perioada ianuarie–noiembrie 2002, rezultate din aplicarea sumei greșite valorii de referință sectorială de 1.140.800 lei, în loc de 1.515.280 lei; 4) – despăgubiri civile în contul valorii actualizate cu indicele de inflație la zi a sumelor de la pct. 3; 5) – indemnizația de magistrat și celelalte drepturi care se determină în raport cu venitul salarial, începând cu 1 decembrie 2002, recalculată conform art. 1 1 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 luând în calcul valoarea de referință sectorială 1.515.280 lei; 6) – sporul de toxicitate cuvenit reclamanților, cu excepția reclamanților G. și M., și neacordat pe perioada noiembrie 2000-martie 2001, în procent de 15% din indemnizația de magistrat.

Tribunalul Alba prin sentința civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2002 a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâților precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulată de pârâtul Ministerul Justiției. I. A fost obligat chematul în garanție să vireze pârâtului Ministerul Justiției, care la rândul său să vireze pârâtului Tribunalul Alba care să facă plata efectivă către fiecare reclamant a sumelor reprezentând: - diferențe salariale rezultate din aplicarea greșită a valorii de referință sectorială de 6.867.739 lei în loc de 1.140.800 lei pe perioada iulie-octombrie 2000; - diferențe salariale rezultate din greșita aplicare a valorii de referință sectorială de 1.140.800 lei în loc de 1.515.250 lei pe perioada ianuarie-noiembrie 2002; - coeficientul de toxicitate pe perioada noiembrie 2000-martie 2001. În sentință au fost detaliate sumele pe categorii și pe reclamanți.

II. Au fost obligați în aceeași modalitate chematul în garanție și pârâții și la plata sumelor reprezentând despăgubiri civile neimpozabile rezultate din recalcularea cu indicele de inflație până la data pronunțării hotărârii, a drepturilor salariale de la pct. I și în continuare, detaliindu-se sumele pentru fiecare reclamant în parte. III. S-a dispus în final și recalcularea și plata conform art. 1 1 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 a sumelor reprezentând indemnizația de magistrat și celelalte drepturi care se determină în raport de venitul salarial pentru fiecare reclamant în parte, la valoarea de referință sectorială de 1.515.280 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că salarizarea magistraților se face conform Legii nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare care stabilește în art. 1 1 alin. (1) că indemnizațiile pentru magistrați și celelalte categorii de personal auxiliar se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Valoarea de referință sectorială pentru autoritățile legislativă și executivă este conform Legii nr. 154/1999, anexa 1 pct. 1 de 685.872 lei și a fost modificată prin art. 12 din Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat, la suma de 1.140.800 lei și conform O.U.G.

nr. 134/1999 salarizarea personalului din organele judecătorești urma să se facă începând cu septembrie 1999, în baza valorii de referință sectorială stabilită conform Legii nr. 154/1999. S-a considerat că O.U.G. nr. 134/1999 nu a fost suspendată prin Legea 76/2000, ea rămânând în vigoare pe perioada mai-octombrie 2000. S-a mai reținut că art. 48 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată prevede pentru condițiile deosebite de muncă, un spor de 15% din salariul de bază brut O.G. nr. 83/2000 pentru completarea Legii 50/1996 nu a modificat nici abrogat acest articol, astfel încât greșit nu li s-a aplicat acest spor reclamanților, pentru perioada 1 noiembrie 2000–1 aprilie 2001 fără să se fi modificat condițiile de muncă care au justificarea aplicării sporului în discuție.

Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice a fost apreciată ca întemeiată în raport de atribuțiile acestui minister, conform art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice. Curtea de Apel Alba-Iulia prin decizia civilă nr. 1015 din 21 aprilie 2003 a respins apelul Ministerului Justiției și, a admis apelul Ministerului Finanțelor Publice în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a acestui apelant, cu consecința înlăturării obligațiilor stabilite în sarcina acestui minister. Pentru a pronunța această soluție curtea a reținut că dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 se aplică în întregime reclamanților prin alin. (5) din acest text nefiind exceptați și că prevederile art. II teza 1 din O.G.

83/2000 nu conferă un caracter supletiv normelor ce reglementează indemnizațiile magistraților, în acest act normativ. S-a mai considerat că raporturile dintre Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice nu sunt raporturi de dreptul muncii pentru a putea fi soluționat pe această cale. În conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că ele au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține că instanțele au făcut “o apreciere și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică și sistematică a actului juridic” arătând că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementat în acea perioadă de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru completarea și modificarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri judecătorești. Se susține că art. 1 1 din O.G. nr. 83/2000 trebuie coroborate cu art. II teza 1 potrivit cu care “prevederile ordonanței se aplică în limitele bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare”.

De aceea, s-a considerat nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru perioada mai-octombrie 2000, având în vedere că O.G. nr. 83/2000 s-a aplicat de la 1 noiembrie 2000. Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând este de reținut că temeiul de drept pe care se fundamentează recursul în anulare este art. 330 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., respectiv că prin hotărârile atacate “s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond”. Recursul în anulare este motivat pe susțineri formulate ca postulate, fără însă să fie argumentate.

Astfel, în legătură cu prima susținere, respectiv că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică și sistematică a actului juridic, se indică actele normative aplicabile, fără însă să se arate în ce constă aplicarea greșită a acestor dispoziții și nici în ce sens s-au ignorat regulile de interpretare a acestora. Este de reținut că în conformitate cu cerințele textului de lege care constituie temeiul de drept al recursului în anulare, era necesar să se demonstreze că prin soluția adoptată de hotărârile criticate, s-a produs o încălcare esențială a legii. Legiuitorul a înțeles prin sintagma “încălcare esențială a legii” nu orice încălcare a legii ci numai aceea de ordine publică”.

Nici cea de a doua susținere din recursul în anulare nu este argumentată. Se arată, în esență, că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului. Nici această critică nu poate fi considerată ca o încălcare esențială a legii. Distinct de considerentele arătate, urmează a se reține că instanțele de fond și recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative în materie, aplicabile în cauză, având în vedere corelarea acestora. În acest sens se reține că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998. Prin această din urmă lege a fost stabilit un nou sistem de calculare a salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de referință universală “indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială”.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea categoriilor de personal în discuție, în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar, conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile celor din autoritățile legislativă și executivă, s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of.

la 20 septembrie 1999). Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din autoritatea judecătorească este egal cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 și în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință sectorială a devenit 1.140.800 lei, cum au reținut corect instanțele de fond și recurs. Salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială, Legea nr. 50/1996, care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1999, din care s-a preluat doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996.

La acea dată Legea nr. 50/1996 era depășită, fiind singura lege care mai utiliza noțiunea de coeficient de ierarhizare și la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii. Ceea ce este de reținut din evoluția legislației în materie de salarizare, arătată mai sus, este voința legiuitorului de a restabili egalitatea, din punct de vedere al criteriilor de salarizare, între persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei puteri în stat: legiuitoare, judecătorească și executivă. Principiul stabilit prin O.U.G. nr. 134/1999 este necontestat, iar Legea bugetului de stat, nr. 76 publicată în luna mai 2000, a fixat și cuantumul valorii de referință aplicabil, astfel încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Lipsa fondurilor alocate de la bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine amânarea plății drepturilor cuvenite, iar nu anularea acestora. De altfel, în speță este vorba despre bugetul pe anul 2000, aprobat prin Legea nr. 76/2000, care în art. 12 alin. (1), (2) și (3) arată procedura de urmat pentru ordonatorii principali de credite în vederea includerii în bugetul unității a tuturor sumelor necesare pentru plata personalului la numărul maxim de posturi avizate. În nici un caz lipsa resurselor financiare nu poate constitui o cauză legală a neacordării acestora, deoarece s-ar ajunge în acest mod la anularea, practic, a unor dispoziții legale în vigoare. Pentru considerentele arătate în recursul în anulare se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1015 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia și a sentinței nr. 1144 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Alba. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2004.